Evenimente, Ultimile Știri — noiembrie 19, 2017 at 22:41

Ziua Mondială a Diabetului la Călărași- și un eveniment cultural – concertul Diabetes Blue

by

23758487_348601065602157_1570796490_n

Ziua Mondială a Diabetului la Călărași realizată anual împreună cu Clubul Lions este pentru mine un proiect de suflet.

Prima ediție a avut loc în noiembrie 2013, lună în care am obținut diploma de medic specialist și am început activitatea la Spitalul Județean de Urgență Călărași. Lions a fost alături de mine încă de la acel moment și împreună ne-am gândit ce putem face pentru pacienții cu diabet din Călărași.

Prin aceste acțiuni de screening realizate împreună cu membrii Clubului Lions în fiecare an am reușit să creștem gradul de conștientizare privind gravitatea acestei afecțiuni, iar pacienții identificați cu diabet au fost înregistrați în Programul Național de Diabet și au primit tratament adecvat.23755937_348601052268825_215189795_n

Legat de tema propusă de către Federația Internațională de Diabet pentru acest an- “Femeile și diabetul, dreptul nostru la un viitor sănătos” pot spune că la nivelul Spitalului Județean de Urgență Călărași realizăm gratuit testarea pentru diabet gestațional prin Compartimentul de Diabet, și împreună cu colegii ginecologi am monitorizat atât pacientele diagnosticate cu diabet gestațional, cât și paciente cu diabet zaharat tip 1 sau tip 2 pe întreaga perioadă a sarcinii, și ne mândrim cu rezultate pozitive – saricini duse la termen, copii sănătoși, fără malformații, cu greutate normală la naștere.23758246_348601048935492_286337368_n

Anul acesta pentru prima data a fost organizat și un eveniment cultural – concertul Diabetes Blue organizat de către Clubul Lions cu sprijinul Farmaciei Catena în semn de solidaritate cu pacienții cu diabet zaharat, susținut de către tinerii artiști Lucian Corchiș, tenor al Operei Naționale și Leonard Mocanu, pianist și profesor al Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti” care ne-au umplut sufletele de emoție, încântare și bucurie.23758444_348601068935490_188858582_n

Mulțumesc încă odată Lions Călărași, Primăriei Municipiului Călărași și Farmaciei Catena partenerii noștri în acest proiect.

Enache Georgiana

Medic specialist  diabetolog

Spitalul Județean de Urgență Călărași

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

error: Content is protected !!