Evenimente, Ultimile Știri — mai 24, 2015 at 11:32

Ziua Eroilor Neamului. Autorităţi locale, invitaţi, copii şi bătrâni s-au adunat la monumentele în localităţile Vîlcelele şi Floroaica pentru a-i comemora pe eroii care s-au jertfit pentru ţară.

by

 Vîlcelele şi-au omagiat eroii căzuţi pe frontul de luptă

 

 

IMG_2825Joi, 21 mai, locuitorii comunei Vîlcelele au sărbătorit Ziua Eroilor Neamului. Autorităţi locale, invitaţi, copii şi bătrâni s-au adunat la monumentele în localităţile Vîlcelele şi Floroaica pentru a-i comemora pe eroii care s-au jertfit pentru ţară.

 

Ziua Eroilor Neamului a devenit o tradiţie pentru localnicii din Floroaica şi Vîlcelele, iar în fiecare an, aceştia îi cinstesc pe eroii căzuţi pe frontul de luptă. Astfel, ieri în comuna Vîlcelele a fost mare sărbătoare. Autorităţi locale, cadre militare în rezervă şi veterani de război, invitaţi de seamă, copii şi bătrâni s-au adunat la monumentul din faţa Primăriei Vîlcelele eroilor ridicat de 90 de ani pentru comemorarea celor care s-au jertfit pentru patrie în Primul Război Mondial. De asemenea, la eveniment au participat deputatul PNL, Vasile Iliuţă, primarul comunei Vîlcelele, Gabriel Oroianu, viceprimarul Nelu Tatu, reprezentanţi ai Jandarmeriei Călărăşene, Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi ai Poliţiei de Frontieră, care au ţinut un discurs în memoria eroilor neamului.

“Această zi sărbătorită prima dată de fostul primar Ionel Ivan, apoi de doamna Elisabeta Marin, iar eu am continuat-o. Sunt cel ce am dus mai departe ceea ce am găsit bun în această localitate. Dumnezeu să vă ajute, să vă dea putere şi să treceţi peste toate momentele plăcute sau mai puţin plăcute. Astăzi îmi amintesc de Ionel Ivan când era primar şi inaugura la Floroaica, împreună cu domnul colonel Răducanu, statuia Grenadierului Constantin Muşat. Colonelul Răducanu era sufletul acestei manifestări. Avem 20 de ani de când am înălţat statuia lui Constantin Muşat la Floroaica. Totodată au trecut 90 de ani de când a fost înălţat monumentul de la Vîlcelele pentru comemorarea eroilor din Primul Război Mondial. Eroii neamului au învins moartea prin curajul şi demnitatea de care au dat dovadă, sacrificându-se pentru binele ţării. Hristos s-a înălţat! Dumnezeu să îi odihnească pe eroii neamului românesc!, a transmis deputatul PNL, Vasile Iliuţă, tuturor participanţilor la eveniment.

 

Statuia Grenadierului Constantin Muşat, ridicată de 20 de ani în satul Floroaica

 

Localnicii s-au adunat şi la statuia Grenadierului Constantin Muşat, ridicată de 20 de ani în satul Floroaica. Aici, preoţii Ioan Ionce de la Parohia Vîlcelele şi Mihai Dobrin de la Parohia Floroaica au oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului, iar copiii împreună cu oficialităţile au depus coroane de flori la statuia Grenadierului Constantin Muşat. Mai mult decât atât, elevii de la Şcoala Gimnazială Florenţa Albu”, din Vîlcelele, îmbrăcaţi în costume populare, dar şi interpreta de muzică populară, Oana Florea, au susţinut un program artistic, dedicat acestei mari sărbători naţionale. Domnul General Talpă a dorit să spună câteva cuvinte despre istoria pe care a trăit-o, dar şi despre eroii care au avut curajul să se sacrifice pentru salvarea patriei: “Mulţi suntem adunaţi astăzi pentru istorie. Aici la Vîlcelele aveţi eroi destui care şi-au jertfit viaţa pentru ţară, timpul a trecut şi iată că anul acesta se împlinesc 70 de ani de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să vă dea sănătate pentru ca să puteţi perpetua acest lucru de a transmite dorinţa dumneavoastră celor mici şi a-i comemora pe eroii neamului. Este bine ca ei să respecte ce a fost înainte, să respecte ce a fost astăzi şi să se gândească încă de acum ce vor face atunci când vor creşte. Să-i respectăm pe cei care şi-au dat viaţa pentru ţară. Dumnezeu să-i ierte pe toţi şi să ne ajute să-i pomenim în continuare. “[wzslider autoplay=”true”]

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page