Politica, Politica locala, Politica naţională — octombrie 27, 2019 at 21:09

Viorel Ivanciu-Președinte PNL Călărași:  Efortul solidar al cetățenilor, al opoziției democratice și al Președintelui Iohannis a blocat disoluția statului român democratic și restaurația unui regim autocratic.

by

 

 Odată cu începarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale Viorel Ivanciu a devenit unul dintre cei mai vizibili politicieni iar organizația PNL Călărași omniprezentă în spațiul public și virtual.

În municipiul  Călărași liberalii s-au mobilizat în fiecare zi,punând în valoare capacitatea politico-organizatorică și hotărârea fermăș  mergând și discutând cu cetățenii, atât despre problemele locale, cu care se confruntă, dar prezentând totodată și mesajele președintelui Klaus Iohannis. Organizația municipală condusă de Viorel Ivanciu

Ne dorim să câștigăm alegerile prezidențiale, pe cele locale și pe cele parlamentare deoarece avem obligația față de cetățeni să le oferim servicii performante, egalitate de șanse și acces la o educație de calitate și respect atunci când interacționează cu instituțiile publice. ”, a declarat președintele organizației municipale PNL, Viorel Ivanciu.

 

Viorel Ivanciu-Președintele Organizației Municipale a PNL Călărași, spune că majoritatea, călărășenilor cu care a interacționat, îi felicită pentru moțiunea de cenzură și implicit pentru căderea Guvernului Dăncilă.

,,Cetățenii ne felicită și ne încurajează să producem mai departe schimbările de care această țară are nevoie. Am încredere că primul ministru, desemnat de președintele Klaus Iohannis, va construi un Guvern format din oameni profesioniști, care să gestioneze politica atât la nivel economic, dar și administrativ, astfel încât România să revină la normalitate.” a mai declarat președintele organizației municipale PNL, Viorel Ivanciu.

De ce Iohanis?

 

În cei 5 ani la Cotroceni Klaus Iohannis a pus fundația României normale.

🔷️ În ultimii ani Președintele Iohannis a dus mai mult decât o bătălie politică, a dus un război cu cei care voiau ca România să deraieze de pe drumul corect.

🔷️ Efortul solidar al cetățenilor, al opoziției democratice și al Președintelui Iohannis a blocat disoluția statului român democratic și restaurația unui regim autocratic.

🔷️ Cel mai important câștig al mandatului Președintelui Iohannis este că România și-a păstrat cursul pro-european și democratic.

🔷️ În acest mandat Klaus Iohannis a lucrat pentru a construi temelia pe care să ridicăm România normală:

🔷️ Datorită Președintelui Iohannis România este un membru activ la nivelul Uniunii Europene și are un cuvânt important de spus în chestiunile majore ale comunității europene;

🔷️ Relațiile noastre cu SUA sunt la cel mai înalt nivel din istoria lor. Președintele Iohannis a avut două întâlniri foarte consistente cu Președintele SUA, Donald Trump, iar Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii este tot mai puternic;

🔷️ Datorită Președintelui Iohannis rolul țării noastre în NATO este întărit. La inițiativa sa s-a ajuns la un Acord politic naţional privind creșterea finanţării pentru Apărare la 2%;

🔷️ A inițiat proiectul național România Educată – fundația solidă și predictibilă care a lipsit atâția ani din sistemul nostru de educație;

🔷️ A promovat permanent nevoia de integritate în politică și societate, a susținut lupta anticorupție, iar rezultatul referendumului din 26 mai l-a transpus în Acordul Politic Național pentru consolidarea parcursului european al României.

 

#IohannisPreședinte #RomâniaNormală

 

 

a consemnat

Nelu Bălașa

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.