Editoriale, Interviuri — octombrie 22, 2015 at 11:27

VIDEO Interviu cu Dan Cristodor: PSD Călărași este o organizație reformată, tânără și consolidată prin victoria asupra PNL

by

Nelu Bălașa: Începem o serie de interviuri neconvenționale și în seara aceasta vom vorbi despre politică, cu un important personaj politic local, dar o să stăm de vorbă cu omul Dan Cristodor, președintele organizaței județene a PSD.

Dan, ne întâlnim după o mai lungă perioadă în care activitatea ta politică a dat rezultate și după un eveniment care s-a petrecut recent la București, respectiv Congresul de alegeri al PSD. Aș vrea să ne spui impresiile tale de la acest congres.

dan cristodor2Dan Cristodor: În primul rând vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați făcut-o. Sunt foarte plăcut surprins de democrația din Partidul Social Democrat care există în momentulș de față, cu toate că unii dintre cei mai răi critici ai noștri nu văd democrația din interiorul partidului nostru. Am avut un președinte ales și este prima dovadă de democrație reală, cu un președinte al organizației naționale ales de către toți membrii ai PSD.

Ne pare rău, și am spus-o cu toții, în repetate rânduri că nu au fost și alți doritori pentru această funcție. Pentru funcția de președinte trebuie să menționez că orice candidat trebuia să îndeplinească anumite criterii, și anume: să aibă susținerea organizației județene din care face parte și recomandări din partea a minim patru alte organizații județene. Domnul Liviu Dragnea a fost singurul candidat care a primit aceste recomandări, atât din partea organizației din care face parte dânsul cât și a altor 4 organizații județene.

Nelu Bălașa: A primit și sprijinul organizației de la Călărași?

Bineînțeles. Organizația PSD Călărași îl susține pe d-nul Liviu Dragnea.

Nelu Bălașa: Pentru că aici ne interesează cel mai mult, vreau să-mi spui… să facem un mic remember al evoluției organizației, de când o conduci și de când…

Am preluat organizația județeană Călărași de la d-nul Dan Șova, în luna aprilie 2014. Înaintea mea a fost d-nul senator Dan Șova președintele organizației județene. Am preluat organizația înainte cu numai o lună înaintea alegerilor europarlamentare și vă mărturisesc sincer că eram puțin speriat, crispat de ceea ce va fi, pentru că într-o perioadă așa de scurtă să preiei o organizație care nu era cotată tocmai bine și să intri în alegeri, nu era un lucru ușor pentru nimeni indiferent de experiența pe care o are.

Nelu Bălașa: Oricum, ți-ai asumat un risc foarte mare. Conștient?

Dan Cristodor: Mi-am asumat un risc foarte mare, de obicei nu îmi place să renunț și îmi place să-mi asum riscuri constructive. Știam că lângă mine am oameni de calitate, oameni pe care mă pot baza, oameni pe care îi cunosc de foarte mult timp și nu prin prisma politicii. Așa cum am zis, cu o lună înainte de alegeri bineînțeles că am încercat să identificăm organizațiile locale din teritoriu unde nu stăm bine, și chiar spun că nu aveam organizații în anumite localități. Împreună cu d-nul Virgil Diaconu, cu d-nul Samoilă, cu membrii biroului permanent județean de atunci, pentru că acum s-a schimbat componența biroului permanent județean, am încercat să găsim soluții rapide pentru a intra în alegerile europarlamentare măcar cu organizații făcute în toate localitățile din județ.

Am avut o surpriză plăcută pentru că ne-am mobilizat într-adevăr cu toții, și am obținut un rezultat foarte bun, spun eu…. având în vedere că ne-am luptat la nivelul județului Călărași cu cea mai puternică organizație PNL de la nivel național. Nu am câștigat alegerile, dar am pierdut doar cu 2000 de voturi în fața celei mai puternice organizații, așa cum am spus și mai devreme, având în vedere și vreau să spun acest fapt, că noi pe atunci aveam 11 primari, în condițiile în care PNL avea 44 de primari.

Nelu Bălașa: Se vorbește foarte mult despre reformarea PSD-ului la nivel național și se pare că și voi sunteți cuprinși în această realitate. Eu aș aprecia că  organizația PSD la Călărași este o organizație reformată, este tânără prin componență și zic că este și consolidată prin victoria pe care, împotriva curentului, organizația voastră a avut-o în alegerile prezidențiale, câștigând aceste alegeri în județul Călărași. Te rog să-mi spui care sunt valorile, care este liantul, care sunt lucrurile care au generat această realitate în organizația PSD Călărași.

Dan Cristodor: Ați punctat foarte bine, organizația PSD Călărași este total reformată, ne-am consolidat prin relațiile interumane pe care le avem cu membrii organizației, avem aceleași idealuri politice, aceleași țeluri și am încercat să lăsăm problemele, particularitățile personale ale fiecăruia dintre noi și să ne punem la aceeași masă, și împreună, să ne atingem țelurile pe care ni le propunem împreună și pe care de fapt noi le avem. Numai într-o echipă și coagulându-ne, așa cum suntem în momentul de față, putem obține victorii, așa cum am obținut și la alegerile prezidențiale o victorie foarte mare. În urma ordonanței 55/2014 au mai venit doi primari la noi, deci am avut 13 primari și iată cum noi, cu 13 primari am bătut cu peste 10% organizația PNL-PDL care aveau 43 de primari.

Este un rezultat foarte bun pentru noi, un rezultat care ne dă încredere, bineînțeles că ne și responsabilează foarte mult, dar cei de la centru se uită acum la noi ca și la învingători și bineînțeles că și pretențiile lor față de organizația județeană Călărași cresc, și este și normal, dar și pretențiile noastre cresc.

dan cristodorNelu Bălașa: Pentru foarte mulți este surprinzătoare transformarea asta a voastră, a cercului de prieteni care conduceți acum PSD Călărași, de la apartența asta, de la o lume mondenă la o lume a activiștilor politici. Cărui fapt se datorează această transformare, căror resorturi, idei, visuri… interese?

Dan Cristodor: Nu știu dacă trecerea noastră este de la o lume mondenă la activiști politici, că nu văd nici un membru al organizației sau din conducerea organizației PSD Călărași să fi fost unul monden. Nu văd cum ai fi monden în Călărași, că totuși monden nu înseamnă orașele de provoncie.

Nelu Bălașa: Sunteți totuși oameni de lume care participați la petrecerile publice, în localurile publice, la evenimentele publice.

Dan Cristodor: Dintotdeauna am considerat că relațiile interumane se pot consolida la diferite evenimente publice, la diferite acțiuni, acolo unde interacționezi cu oameni de toate categoriile sociale și de unde poți învăța foarte multe lucruri. Și chiar dacă nu poți învăța poți lega o relație de afaceri sau alt tip de relație, chiar și politică.

Nelu Bălașa: Relațiile cu alți oameni îți aduc oportunități, asta să fie secretul? Voi ați căutat oportunități în relațiile cu oamenii în acest oraș, în acest județ?

Dan Cristodor: Eu am căutat oportunități și oportunitățile vin atunci când vin, dacă știi să profiți de ele, bineînțeles nu să câștigi doar tu ci să fie câștigată toată lumea… de asta se numesc oportunități.

Nelu Bălașa: Câștigul tuturor este până la urmă și un obiectiv social-democrat. Care ar fi obiectivele organizației voastre în vederea următoarelor alegeri? Ce v-ați propus practic?

Dan Cristodor:Anul viitor, în 2016, vom avea alegerile locale. Vorbim întâi de alegerile locale și apoi de cele parlamentare. La alegerile locale noi ne-am propus ca și target câștigarea Consiliului Județean Călărași, câștigarea Primăriei municipiului Călărași și a cel puțin 30 de primării în județ. Este un obiectiv pot spune, greu de atins… dar, având în vedere armele pe care le avem și aici mă refer ca și arme la faptul că: în primul rând avem dorință, că ne dorim cu adevărat acest lucru, că suntem o echipă și lucrăm în echipă… și că am învățat să ne susținem reciproc. Am demonstrat-o la alegerile prezidențiale, suntem încrezători și cred că împreună cu echipa PSD pe care o avem acum, putem să ajungem la această izbândă.

Am zis că avem arme, avem și muniție… și pozitivă și negativă. Aș prefera din tot sufletul să nu folosesc muniția negativă, dar având în vedere tipul de adversari politici cu care ne batem în județul Călărași mi-e greu să cred că nu o voi folosi și pe cea negativă.

Nelu Bălașa: Hai să ne gândim la cea pozitivă. Eu nu o să te întreb acum pentru că este prea devreme, dar să știți că nu o să scăpați să prezentați publicului viziunea și proiectul politic pentru Călărași al organizației PSD. Dacă o să fii de acord o să facem un interviu în care o să fiu și critic și cu întrebări mai contondente.

Eu îți mulțumesc pentru acest dialog, așa l-am imaginat și eu, să prezinte într-o lumină reală, așa cum sunteți voi și cum gândiți voi politica în Călărași… și vă doresc succes!

Dan Cristodor: Eu vă mulțumesc mult pentru urări și aștept și următorul interviu unde, dacă doriți să vă prezint și muniția, o s-o prezint în limitele pe care pot s-o prezint pentru că altfel nu ar mai fi muniție… utilă.

Nelu Bălașa: Da, viitorul nu a fost scris încă!

1 Comment

    Leave a Comment

    You must be logged in to post a comment.

    You cannot copy content of this page