Editoriale, People-Passion-Performance — decembrie 19, 2017 at 01:45

Victor Grigore: Ochiul care vede și transpune sufletul

by

Din panoplia oamenilor călăuziți de pasiunile lor artistice care ne ating sufletul prin emoția și sensibilitatea lor interioară, sub genericul ”People-Passion Performance”  îl prezentăm pe artistul Victor Grigore. Un artist care duce arta la alt nivel, un artist care produce arta pentru eliberarea sufletului său, și  care prin creațiile sale el ne invită în universul trăirilor profunde… spre lumina sau întunericul din sufletul nostru…

Îi mulțumim pentru cele două lucrări donate cu generozitate pentru înfăptuirea unui gest minunat pentru niște tineri extraordinari, și că a împărtășit ideea noastră că faptele bune și sprijinirea performanței și excelenței poate schimba în bine viețile celor din jur, ale noastre, ale tuturor, și că primul pas în direcția schimbării în bine ale unor lucruri  începe de la fiecare din noi.

Victor Grigore a început să deseneze din copilărie, iar primele lecții de pictură le-a luat la vârsta de 7ani. Este absolvent al Universității de Nord Baia Mare secția pictura, licențiat al Facultății de Arte Plastice și Design din Timișoara specializarea pictură 2008.

” În centrul preocupărilor mele artistice se află omul receptat ca ființă superioară, gânditoare, meditativă, trăind în armonie cu universul, rupt de preocupările sale cotidiene. În revelarea psihicului uman al personajelor din tablourile mele un rol important îl are privirea, ochiul, cu funcție de poartă ce facilitează accesul către interior, către trairile profunde. Disponibilitatea pentru studiul ființei umane este susținută de lecturi din domeniul psihologiei, psihanalizei și alchimiei”, ne descrie Victor Grigore universul și esența picturilor sale.

Portretele lui Victor Grigore sunt de fapt expresia trăirilor sale interioare, pe care le transpune personajelor. Sentimentele sale sunt transmise și prin culorile pe care le mixează într-un melanj știut doar de el, ca și cum pensula în complicitate cu paleta de culori a stărilor prin care trece îl împing să traseze și să evidenţieze anumite elemente ale chipului, într-o manieră perfectă… frânturi de clipe trăite în agonia iubirii sau stolul de corbi ce planează deasupra capului, îmbrăcați în negru, strigând și umbrind amintirile estompate de vântul înghețat care transformă lucrurile.

Ochii personajelor sale nu sunt în armonie consensuală cu trăsăturile chipului. Te poți uita iar, și iar, de aproape sau de departe, vei vedea sentimentul de tristețe și de abandon în fața sorții… au o privire pătrunzătoare și rece, întunecată, deși pare caldă și luminoasă… pare plină de viață, ea este disperată și pierdută.

Deși personajele sale au trăsături frumoase, unele chiar perfecte, sau forme ale corpului senzuale, chipul ieșit de sub pensula sa este încontradicție cu perfecțiunea și realismul formelor… personajele sale deși sunt idilice, transmit toate stările prin care artistul trece.

Mi s-a spus că Victor Grigore este bun, acum, după ce i-am cunoscut lucrările și am studiat cu atenție mai ales portretele, pot spune cu certitudine că Victor Grigore nu este doar un artist extraordinar, ci un adevărat maestru în mânuirea penelului și a paletei de culori, un bun și fin psiholog al eului său și al modelelor sale… este ochiul care vede sufletul și care reușește să transpună cu aceeași acurațete trăirile ființei proprii cât și ale celui din fața sa… de fapt, iadul sau raiul prin care trece sufletul uman zi de zi.

”Pe lângă acesta, plasticianul este atras de tematica peisajului şi de compoziţia mitologică, preocupare de dată mai recentă, prin care îşi extinde căutările în sensul descoperirii armoniei care trebuie să apară în demersul artistic propus. Căutând un model ideal, Victor Grigore descoperă zeci de chipuri, umanismul fiind scopul demersului său raportat deocamdată la trăirea individuală fără o trimitere exactă la un context dat. Contrariile psihologiei şi lirisul interpretării, scopul obţinerii armoniei compoziţionale, dialogul dintre real şi imaginar, converg spre a evoca în ultimă instanţă starea de vis, de meditaţie ori de latenţă a fiinţelor din apropierea noastră. Victor Grigore , un vicios al şevaletului, face din cele două direcţii o identificare cu propria gândire existenţială”, spune criticul de artă Ana Amelia Dincă.

De-a lungul timpului a avut numeroase expoziții personale cât și de grup, dintre care menționăm:

Expozitii de grup:

  • “Spiritul locului” martie 2007 Biblioteca Județeană “Petre Dulfu”- Salonul Artelor Baia Mare
  • “Europa”complex expozițional “Colonia pictorilor” Baia Mare 2007
  • Expoziție colectivă Muzeul George Enescu București -Y@A event noiembrie 2007
  • Expoziție colectivă Ateneul Roman –Y@A event ,noiembrie 2007
  • Expoziție colectivă în cadrul Balului de Cristal organizat de Casa Regală a României -Y@A partener, Arad, decembrie 2007
  • Franco’s Marina galla-Y@A partener iunie 2008
  • Kunstart Art Fair Bolzano Italia Y@A partener 2008
  • Salonul de Primavară al U.A.P filiala Ialomița, aprilie 2012
  • Expoziție colectivă ”Surâsul Primaverii”, februarie 2012, Sala Protopiatului Călărași
  • Salonul de Primăvară al U.A.P filiala Ialomița, aprilie 2013
  • Salonul de Toamnă al U.A.p filiala Ialomiță 2013.
  • Muzeul de Artă Constanța , Expoziţia itinerantă a Taberei de Artă Ostrov 2013, 25 octombrie-3 noiembrie,2013
  • Expoziţia itinerantă a Taberei de Artă Ostrov 2013, 4-14 noiembrie Călărași
  • Expoziţia itinerantă a Taberei de Artă Ostrov 2013, 16 noiembrie-25 noiembrie Ruse, Bulgaria
  • Salonul Anual de Arte ediția a IV-a, 19-30 noiembrie 2013, Călărași, Casa Expozițiilor.
  • Salonul Național de Pictură al U.A.P filiala Pictura București, 18 noiembrire-8 decembrie 2013 sala Simeza
  • Salonul de Primavara al U.A.P filiala Ialomita 23 aprilie 2014.
  • Expoziție de grup, Muzeul de Artă Constanța, sala Alexandru Ciucurencu, 11 aprilie-21 mai 2014.
  • Salonul de Toamnă al U.A.P filiala Ialomița, 04.11-30.11, 2014
  • Salonul de Vară 2014 Călărași 3-30 iunie 2014 Casa Expozițiilor
  • Salonul Anual de Arte 2014, 15.12.2014-15.02.2015, Călărași,Foaierul Consiliului Județean Călărași
  • Salonul Național de Plastică Mică, Brăila, 21.03-21.04 2015. Galeria de Artă Brăila
  • Salonul de Primăvară al UAP filiala Ialomița 22 aprilie 2015
  • Salonul Anual de Arte 2015 17.06.2015-15.07.2015, Călărași
  • Salonul Național de Plastică Mică 2016, 10 martie-13 aprilie, Galeriile de Artă Brailă.
  • Salonul de primăvară 2016 al U.A.P fliala Ialomița, 12 aprilie , Galeriile Arcadia, Slobozia, Ialomița.
  • Salonul Național al Artelor “Temeiuri” 2016, ediția de primăvara, 6 mai, Sala Constantin Brâncuși , Palatul Parlamentului, București.
  • Salonul Național al Artelor “Temeiuri” ediția de toamnă, 10 octombrie-31 octombrie, 2016, sala Constantin Brâncuși, Palatul Parlamentului, București.
  • “Ferestre Deschise”- Dunărea de la vărsare la izvoare, 7-30 iulie 2016 Muzeul de Artă Silistra, Bulgaria.
  • Salonul de Toamnă, Călărași, octombrie 2016, Muzeul Municipal Călărași.
  • Salonul de toamnă al Filialei U.A.P Ialomița, 8 noiembrie 2016, Galeriile Arcadia, Slobozia, Ialomița.
  • Salonul anual de Artă ediția a IX-a, 11 februarie, 2017, Muzeul Municipal Călărași.
  • Salonul Național al Artelor “Temeiuri” ediția a XII-a iunie 2017, București, Palatul Parlamentului, sala “Constantin Brâncuși”.
  • Salonul Anual de Acuarelă,11 august 2017, Muzeul Dunării de Jos Călărași.

Expoziții personale:

  • ”Dincolo de privire” spațiul expozițional al Prefecturii Județului Călărași, 29 septembrie-31 octombrie 2011.
  • Expoziție personală, Centrul Cultural Unesco Ionel Perlea, Galeria Arcadia, Slobozia, iulie 2012.
  • Expoziție personală ”Imaginarium” Casa expozițiilor, sediul Direcției
  • Județene pentru Patrimoniu Național Călărași, octombrie 2013
  • Expoziție personală de pictură și grafică, Muzeul Municipal Călărași,16.07.2015-30.08.2015.
  • Subiectiv, expoziție de pictură, împreună cu Dorin Manea,15 iulie 2017, Muzeul Municipal Călărași
  • Expoziție de Plastică Mică, Muzeul Județean Ialomița, împreuna cu Silviu-Ioan Soare, 23 august 2017

Mulțumesc!

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

error: Content is protected !!