Editoriale, People-Passion-Performance — decembrie 18, 2017 at 10:44

Valentina Popescu: Poezia, mod de viață

by

”People-Passion Performance”, vă prezintă un om pentru care poezia e țelul cel mai important spre care merge ființa ei, o poetă a Călărașiului, Valentina Popescu. Este profesor pentru învățământ primar la Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu”, membră a Cenaclului Literar ”Marin Giurcă” și membră a Cenaclului Literar-Artistic ”Phoenix”.

”Am constatat că nu Valentina scrie Poezia, ci Poezia o scrie pe ea, într-o năvalnică și epuizantă dorință de a se materializa în cuvinte, uneori cu totul altele decât cele pe care le-ar rotunji cu stiloul mâna care le scrie”, spune despre ea și poezia ei conferențiar dr. Prof. Mihaela Bucin.

Poezia Valentinei a reușit să ajungă la mai multe inimi, nu doar a sa. Este laureată a Concursului Național de Creație ”Tinere Condeie” 1976, a obținut mențiune la Concursul Național ”Mihai Eminescu” 1982, are colaborări cu Cenaclul online ”Lira 21”, la revista și cenaclul ”Amurg Sentimental”, a publicat poezii și proză.

De curând, în data de 8 decembrie 2017, poeta Valentina Popescu a avut lansarea cărții ”Chipurile Trezirii”, eveniment ce a fost găzduit de Consiliul Județean Călărași, cu ocazia primei edi

Mai jos vă las să parcurgeți gândurile și sentimentele Valentinei Popescu despre marea ei dragoste, Poezia.

”Scopul suprem al scrierilor mele este de a mă cunoaște și a mă înțelege mai bine pe mine însămi. Amatorii de poezie adevărată sunt puțini, sunt mult mai mulți cei care citesc versuri, amatori de povești versificate. Poezia nu are preț, ea este pentru poet un mod de viață. Lămurește înțelesuri înalte și ascunse, pregătește și permite evadarea din cotidian într-o lume pentru puțini de înțeles sau de pătruns

Poezia nu trebuie înțeleasă, poezia se cere trăită. E ca și cum ai face dragoste cu cuvintele, e o uniune mistică, imposibil de descris, imposibil de explicat. Există sau piere. Atât.

Poezia este Poezie, te trezește în toiul nopții, te trage de mânecă, îți ține ochii deschiși, chiar dacă îți vine să leșini de oboseală și ai vrea să dormi. Îți pune stiloul în mână, îți bagă foaia sub nas, îți aduce ochelarii la îndemână și, pe un ton poruncitor, îți ordonă: Scrie !

Dar poezia nu se scrie, poezia se naște. E o ființă vie. Despre prozatori se poate afirma cu certitudine: scriitorul X a creat un roman, un eseu, o nuvelă. Poetul  nu creează o poezie, poezia îl creează pe poet!

Poezia transfigureză o stare de spirit, transcende realitatea în vis. Să scrii poezii este ca și cum ai naște o mulțime de copii! Fiecare poezie reprezintă un copil mofturos, cu pretenții nemăsurate de la tine, mama lui…

Nu fac loby pentru poezie, nu este cazul.

Mulți oameni își fac un mic altar într-un loc din casă, cu icoane, cu fotografii de familie.Pentru mine, locul unde merg fără să bâjbâi noaptea este măsuța de scris, unde mă așteaptă, avide, caiete, foi, stilouri. Îmi place să scriu cu cerneală, nu cu pix. Sunt de modă veche…Am învățat să scriu fără să aprind lumina, pe jumătate adormită, cu ochii închiși. Mâna merge pe stilou fără nici un efort, parcă altcineva scrie în locul meu. Știu,nu deloc credibil pentu persoanele raționale, dar acesta este adevărul meu.

Poezia permite vindecarea unei emoții, a unei stări de spirit proaste sau  a unei boli incipiente, care, dacă nu ar ieși la suprafață s-ar agrava, te-ar copleși, ar putea chiar  să ucidă.

Așadar, eu mulțumesc Poeziei pentru că există, pentru că  vindecă de nevăzute pericole, îndoieli, gânduri întunecate, răni ale sufletului. Mulțumesc poeziei pentru Renaștere, pentru Katharsis, pentru Trezire!”

Îi mulțumim Valentinei Popescu care a donat cu generozitate două obiecte pentru Licitația ”10 de NOTA 10”,  dedicată celor zece tineri extraordinari ai Călărașiului, un gest minunat care declanșează o undă de energie nobilă, și care va genera cu siguranță alte fapte bune. Îți mulțumim Valentina pentru ”Dar din Dar”.

Liliana Manea

Orașul 

autor Valentina Popescu

Te-am înțeles, te-am iubit târziu,

nu erai pe frecvența mea!

Îmi place uneori să cred

că și eu ți-am urcat vibrația.

Oraș din câmpie, prăfuit și cernit,

cu răni de trezire

așa te-am găsit…

Pașii mei se topeau

pe  străzi murdare și fierbinți,

sângele tău aprig înghițea

lumini de neon strecurate.

În prezent, cauți bolți de granit,

urci arcade.

Poți simți, drag oraș,

inima mea bate în tine

tu faci parte din mine

plâng, râd cu tine, te iubesc!

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

error: Content is protected !!