Dezvoltare durabilă, Economie — septembrie 19, 2019 at 17:46

Următoare țintă, 4,75 lei/euro

by

Monedele de la marginea zonei euro și-au continuat evoluția descendentă față de euro, după ce nvestitorii speculative și-au retras o parte din fonduri de pe aceste piețe, odată cu decizia Rezervei Federale americane de a-și reduce dobânda de politică monetară.

Cursul euro a depășit rezistența de 4,74 lei, după circa patru luni în care fluctuațiile s-au limitat la 4,71 – 4,73 lei. Media a urcat de la 4,7354 la 4,7415 lei. Înainte de deschiderea pieței locale a fost atins un maxim de 4,746 lei, tranzațiile realizându-se apoi în culoarul 4,738 – 4,744 lei, cele de la ora 14:00 fiind efectuate la 4,742 lei.

Media monedei americane a scăzut de la 4,2876 la 4,2846 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,283 și 4,303 lei.

Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale în culoarul 1,096 și 1,102  franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,3067 la 4,3236 lei.

Prețul gramului de aur stabilit de BNR  a scăzut de la 207,1445 la 206,2276 lei, în timp ce uncia de aur cobora pe piețele specializate la 1.494 – 1.501 dolari.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a revenit de la 3,05 la 3,06%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,14%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,19%, iar cel la 12 luni la 3,24%.

Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă față de euro, totuși cu minime mai ridicate decât cele de marți. Cea poloneză fluctua în culoarul 4,332 – 4,346 zloți iar cea maghiară se tranzacționa între 332,8 și 333,9 forinți.

Rezerva Federală americană a decis miercuri să reducă dobânda sa de referinţă overnight (la o zi, n.red.) cu 0,25 puncte de bază, la intervalul 1,75 – 2%, „pentru a oferi o asigurare faţă de riscuri”. O scădere, tot de 0,25%, s-a mai realizat în iulie, după 11 ani de creșteri constante.

Președintele Fed, Jerome Powell, a declarat după ședința de politică monetară că „dacă economia nu îşi revine, atunci ar putea fi oportună o secvenţă mai lungă de reduceri ale dobânzilor. (…) Nu ne aflăm pe un traseu prestabilit”.

A urmat, ca de obicei, atacul pe Twitter al președintelui Trump, „un comunicator groaznic. Jay Powell şi Rezerva Federală au dar greş din nou”.

După o scădere la 1,1023 dolari, euro a urcat apoi până la 1,1068 dolari.

Evoluția monedei americane a făcut ca bitcoin să scadă pe platformele specializate de la 10.200 la 9.800 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.