De prin lume adunate — martie 19, 2014 at 18:55

Toţi întreabă de cineva e bogat, nimeni nu întreabă de e cinstit

by

Poporul întreg, care nu cade la pace în alte privinţe, se află într-o simţire în această unică privinţă: admiră aurul, îl doreşte pentru cei ce-i sînt dragi, îl consacră zeilor – de parcă ar fi bunul cel mai de preţ al oamenilor – atunci cînd vor să-şi arate recunoştinţa. În sfîrşit, lipsa de moralitate este atît de mare încît sărăcia este blestemată şi e socotită o necinste, dispreţuită de cei bogaţi, privită cu ochi răi de cei săraci.

sarac si bogat Se adaugă mai apoi operele poeţilor, care ne aprind pasiunile şi care laudă bogăţia de parcă ar fi singura podoabă şi singurul giuvaer al vieţii. După ei, zeii nemuritori nu ar putea dărui şi nici nu ar putea deţine nimic altceva de mai mare preţ.
„Soarele-şi are palatul ţinut pe coloane înalte;
El străluceşte ca focul de aurul scînteietor.”
Uită-te acum la carul soarelui:
„Osie de-aur avea şi oiştea-ntreagă de aur,
Şine de aur şi spiţe de-argint.”
În sfîrşit, ei numesc „veacul de aur” ceea ce vor să arate că a fost cel mai bun. Nici la tragediografii greci nu lipsesc personajele care îşi schimbă după interes cinstea, sănătatea spiritului, bunul renume.
„Pot să mă preţuiască cei mai josnici dintre oameni, numai să mă preţuiască bogat.
Toţi întreabă de cineva e bogat, nimeni nu întreabă de e cinstit.
Vor să ştie numai ce are unul în stăpînire, nu de ce are în stăpînire.
Pretutindeni, fiece om este preţuit atîta cît are.
Întrebi ce posesiune e o ruşine pentru noi? Să nu ai niciuna.
De sînt bogat, vreau să trăiesc, de sînt sărac, să mor.
Moare bine cel ce moare dobîndind un cîştig
Banul, marele bine al neamului omenesc,
Căruia nu-i poate sta deopotrivă iubirea unei mame ori a unui
dulce vlăstar, nici părintele respectat pentru meritele sale;
dacă ceva luceşte cu dulceaţă pe chipul Venerei, pe bună dreptate zeiţa îi face să iubească pe zei şi pe oameni.”
Cînd au fost recitate aceste versuri din urmă ale tragediei lui Euripide, mulţimea s-a ridicat în picioare, toată în acelaşi timp, ca să-l gonească pe actor şi să întrerupă spectacolul, pînă ce Euripide însuşi a venit în grabă în mijlocul scenei, cerîndu-le să aştepte să vadă cum va sfîrşi acel om ce admira aurul. În tragedia aceea, Bellerophon a avut de plătit preţul pe care îl plăteşte oricine în propria sa viaţă.

Ramîi cu bine.
Seneca.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page