Dezvoltare personală — noiembrie 7, 2016 at 22:25

Tânărul şi bătrânul înţelept

by

inteleptUn tânăr s-a dus la un bătrân înţelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
– Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun. Ajută-mă, învaţă-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, batrânul îi spuse:
– Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea.
Apoi, dupa o mică pauză, adaugă:
– Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine, poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
– Aş fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gură, simţind ca iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
– Bine, încuviinţă bătrânul înţelept. Îsi scoase din degetul mic un inel şi-l întinse băieţanului adăugând:
– Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la târg. Trebuie sa vând inelul acesta pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani, dar ai grijă ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puţin de un bănuţ de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede.
Tânărul lua inelul, încălecă şi plecă. Odata ajuns în târg începu să arate inelul în stânga şi-n dreapta, doar-doar va gasi cumpărătorul potrivit.
Cu toţii manifestau interes pentru mica bijuterie, pâna când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apucă să le zică de bănuţul de aur, unii râdeau, alţii se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moşneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur şi că nu poate să obţină un asemenea preţ pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint şi unul de cupru, dar tânărul ştia că nu poate vinde inelul pe mai puţin de un banut de aur, aşa că refuză oferta. Dupa ce bătu târgul în lung şi-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereuşită, luă calul şi se întoarse la batrânul întelept.
Flăcăul şi-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poata da în schimbul inelului, ca să-l poată scăpa pe învăţat de griji şi, astfel, acesta să se poată ocupa şi de el. Intră cu capul plecat.
– Îmi pare rau, începu el, dar n-am reuşit să fac ceea ce mi-aţi cerut. De-abia dacă aş fi putut lua doi sau trei bănuţi de argint pe inel, dar nu cred să pot păcăli pe cineva cu privire la adevărata valoare a inelului.
– Nici nu-ţi imaginezi cât adevăr au vorbele tale, tinere prieten! spuse zâmbitor înteleptul. Ar fi trebuit ca, mai întâi, să cunoaştem adevărata valoare a inelului. Încalecă şi aleargă la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cât face. Spune-i că ai vrea să vinzi inelul şi întreabă-l cât ţi-ar da pentru el. Dar, oricât ţi-ar oferi, nu-l vinde. Întoarce-te cu inelul!
Flăcăul încălecă şi plecă în goană. Bijutierul examină atent micul inel, îl privi printr-o lentilă specială, îl răsuci, şi apoi zise:
– Spune-i învăţătorului că, dacă ar vrea sa-l vândă acum, nu-i pot oferi decât 58 de bani de aur pentru acest inel.
– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclamă năucit tânărul.
– Da, răspunse bijutierul. Ştiu că-n alte vremuri ar merita şi 70, dar dacă vrea să-l vândă degrabă, nu-i pot oferi decât 58.
Tânărul mulţumi şi se întoarse degrabă la învăţat, povestindu-i pe nerăsuflate cele întâmplate.
– Ia loc, te rog – îi spuse acesta după ce-l ascultă. Tu eşti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasă şi unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.
Spunând acestea, lua inelul şi şi-l puse din nou pe degetul mic.
– Cu toţii suntem asemenea lui, valoroşi şi unici, perindându-ne prin târgurile vieţii şi aşteptând ca mulţi oameni care nu se pricep să ne evalueze.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page