You cannot copy content of this page

Post Tagged with: "postul pastelui"

A început Postul Paştelui: Tradiții și superstiții

A început Postul Paştelui: Tradiții și superstiții

Anul acesta, Postul Paștelui a început luni, 11 Martie. Acesta, numit în tradiția populară și Postul Mare sau Postul Păresimilor, este cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, fără carne şi lactate, întinzându-se pe o perioadă de șapte săptămâni. Are doar două zile de dezlegare la peşte, în 25 martie, de Buna Vestire şi pe 24 aprilie de Florii. De asemenea, în Postul Paştelui, în fiecare sâmbătă are loc pomenirea morţilor. Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea […]

Read more ›
Obiceiuri și credințe populare în Duminica Floriilor

Obiceiuri și credințe populare în Duminica Floriilor

MOTO: Cel care se împărtașeste de Florii are mari șanse să i se împlinească orice dorință își va pune atunci. Creştinii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar singura de acest fel din Postul Mare, deoarece zilele care urmează, din Săptămâna Mare, sunt unele ale tristeţii. În această zi, denumită şi Duminica Stâlpărilor, se aduc în biserică și se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie (stâlpări), care apoi se împart credincioșilor. Aceste […]

Read more ›
Postul Paştelui: Tradiții și superstiții

Postul Paştelui: Tradiții și superstiții

Anul acesta, Postul Paștelui a început luni, 14 Martie. Acesta, numit în tradiția populară și Postul Mare sau Postul Păresimilor, este cel mai lung și cel mai aspru post de peste an, fără carne şi lactate, întinzându-se pe o perioadă de șapte săptămâni. Are doar două zile de dezlegare la peşte, în 25 martie, de Buna Vestire şi pe 24 aprilie de Florii. De asemenea, în Postul Paştelui, în fiecare sâmbătă are loc pomenirea morţilor. Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea […]

Read more ›
SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: Lăsatul secului

SĂRBĂTORI ȘI TRADIȚII POPULARE: Lăsatul secului

Începerea Postului Sfintelor Paști, la fel ca celelalte trei mari posturi de peste an rânduite de Biserica Ortodoxă, este marcată de Lăsatul secului, sărbătoare ce semnifică ultima zi în care se mai poate mânca “de dulce”. Postul Sfintelor Paști, cunoscut și ca Postul Mare, este singurul pentru care există două date de Lăsat al secului, una pentru carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți), care a avut loc anul acesta la 15 februarie, iar cealaltă pentru lactate, ouă și pește (Duminica Izgonirii lui […]

Read more ›
Duminica Lăsatului sec de brânză sau “Duminica Iertării”

Duminica Lăsatului sec de brânză sau “Duminica Iertării”

Iata-ne ajunsi in ultima zile dinaintea Postului. Deja din timpul saptamanii lasatului sec de carne, care precede “Duminica Iertarii”, al carei nume liturgic trebuie de asemenea mentionat: “Izgonirea lui Adam din Rai”. Aceasta denumire totalizeaza, intr-adevar, intreaga pregatire pentru Post. Acum stim ca omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoasterea lui Dumnezeu si pentru comuniunea harica cu El. Pacatul omului l-a lipsit pe om de acea viata binecuvantata iar existenta lui pe pamant s-a transformat intr-un exil. Hristos, Mantuitorul […]

Read more ›