Post Tagged with: "ninsoare"

ANM: Revine gerul, urmat de ninsori abundente

ANM: Revine gerul, urmat de ninsori abundente

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că zăpada va cădea din nou în contități însemnate în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în București, precum și la munte, începând din noaptea de luni spre marți. Ninsori însemnate vor avea loc până miercuri inclusiv, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, Romica Jurca, meteorolog la ANM. Ninsorile vor reveni în sudul și sud-estul țării mai repede decât se așteptau inițial meteorologii. Începând din noaptea de duminică spre luni, zăpada va cădea din nou în contități însemnate […]

Read more ›
Meteorologii au emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori în zona montană, valabilă până în data de 10 noiembrie

Meteorologii au emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori în zona montană, valabilă până în data de 10 noiembrie

  Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, informarea meteo este valabilă de marţi, ora 14.00, până joi la ora 12.00. În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de sud va ploua mai ales sub formă de aversă, se pot semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, în special în Muntenia şi Dobrogea, 40…50 l/mp. În cursul nopţii de miercuri spre joi, în Transilvania şi Moldova vor […]

Read more ›
Cum va fi VREMEA până pe 14 decembrie, în fiecare regiune a ţării

Cum va fi VREMEA până pe 14 decembrie, în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 1 – 14 decembrie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte. Cum va fi VREMEA până pe 14 decembrie, în fiecare regiune a ţării (Imagine: Radu Stefan/Mediafax Foto) Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate […]

Read more ›
Meteorolog: 25 octombrie 2014 va rămâne în istoria măsurătorilor meteo ca fiind ziua cu cel mai timpuriu strat de zăpadă în Bucureşti

Meteorolog: 25 octombrie 2014 va rămâne în istoria măsurătorilor meteo ca fiind ziua cu cel mai timpuriu strat de zăpadă în Bucureşti

25 octombrie 2014 va rămâne în istoria măsurătorilor meteo ca fiind cea mai rece zi în mai multe localităţi din sudul ţării, inclusiv Bucureşti. Totodată, pentru Bucureşti, 25 octombrie 2014 va rămâne ziua cu cel mai timpuriu strat de zăpadă depus. Au fost zece centimetri la staţia Băneasa ieri, a declarat meteorologul Mihai Timu.  Astfel, au fost maxime de 3 grade în Bucureşti, 4 grade la Craiova şi Buzău, 2 grade la Călăraşi, 1 grad la Giurgiu. Meteorologul a explicat […]

Read more ›
Consiliul local al municipiului Călăraşi… Întrunire de îndată pentru deszăpezire

Consiliul local al municipiului Călăraşi… Întrunire de îndată pentru deszăpezire

Astăzi de dimineaţă am sunat un prieten, care mi-a făcut următorul reproş: “Ce bă, de ce te iei de mine, de ce nu te iei de ăştia de la primarie. Ăsta e oraş? Asta e capitală de judeţ? Mai bine arată Grădiştea sau Modelu.” Şi… deşi am evitat să mai critic situaţia dezastruoasă în care se află serviciile publice din Călaăraşi, mai ales Serviciul de Gospodarire Publică(serviciul de deszăpezire)… Da, merită criticată fără menajamente starea de delăsare, de indolenţă. La […]

Read more ›
SITUATIA AUTOSTRAZILOR SI DRUMURILOR NATIONALE, 30 ianuarie,ora 18:54

SITUATIA AUTOSTRAZILOR SI DRUMURILOR NATIONALE, 30 ianuarie,ora 18:54

A1: Zapada framantata 0-2 cm. A2: Inchis. A3: Inchis. Judetul Calarasi: A2 : sectoare cu zapada framantata 20-25 cm, Sectoare acoperite in totalitate cu zapada 70-80 cm. (predominant Calea1) – DN 3, DN 3A- portiuni cu zapada 15-20cm – DN 31: portiuni cu zapada tasata 20-25cm – DN 3B- portiuni cu zapada framantata 20-25 cm. – DN 21: portiunii cu zapada framantata 5-6cm Judetul Ialomita: – Slobozia: sectoare cu zapada framantata 4-5cm, viscol la sol cu formare de suluri de […]

Read more ›
SITUATIA AUTOSTRAZILOR SI DRUMURILOR NATIONALE- Joi 30 ianuarie 2014 ora 9:10

SITUATIA AUTOSTRAZILOR SI DRUMURILOR NATIONALE- Joi 30 ianuarie 2014 ora 9:10

În urma acțiunii desfăşurate, la data de 29 ianuarie a.c. de CNADNR SA şi Poliția Română, în județele Ialomița, Buzău, Călărași, Prahova, Tulcea, precum şi pe Autostrada A1 București-Piteşti, pe tronsoanele închise/restricționate traficului rutier, au fost însoțite 21 de coloane de autovehicule. Astfel, aproximativ 960 de autovehicule, dintre care 60-70% destinate transportului rutier de marfă, au fost escortate în coloană, de utilaje de deszăpezire ale CNADNR SA şi autospeciale ale Poliției Române. CNADNR SA şi Poliția Română informează că această […]

Read more ›
Vin fiert á la Jamie Oliver

Vin fiert á la Jamie Oliver

Iata o reteta vin fiert propusa de celebrul bucatar Jamie Oliver. Ingrediente: 2 clementine 1 lime 1 lămâie 200 g zahăr 6 cuişoare 1 baton de scorţişoară 3 frunze de dafin 1 nucşoară o jumătate de baton de vanilie tăiat longitudinal 2 bucăţi de anason stelat 2 sticle de vin roşu Mod de preparare: Clementinele, lămâia, lime-ul se decojesc. Clementinele se storc într-un pahar. Zahărul se pune într-un cratiţă mare pe foc, se adaugă sucul de Clementine şi coaja tuturor […]

Read more ›
ALERTĂ METEO! COD ROŞU în 6 judeţe. VISCOLUL va dura minim 7 ore

ALERTĂ METEO! COD ROŞU în 6 judeţe. VISCOLUL va dura minim 7 ore

COD ROŞU. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis la ora 13.00 un nou COD ROŞU, pentru şase judeţe din Sud-estul ţării. Avertizarea COD ROŞU de viscol este valabilă începând cu ora 15.00 şi va expira la ora 22.00. Judeţele vizate de CODUL ROŞU sunt judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. CODUL ROŞU. JUDEŢELE vizate de CODUL ROŞU sunt Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Tulcea. Intre orele : 15:00 si 22:00 In zona : judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, […]

Read more ›
Deszăpezirea la Călăraşi… Propagandă ieftină(acum)…facturi scumpe (după)

Deszăpezirea la Călăraşi… Propagandă ieftină(acum)…facturi scumpe (după)

Deszăpezirea la Călăraşi… Propagandă ieftină(acum)…facturi scumpe (după) Şedinţe la 3 noaptea!!!??? reminiscenţe comuniste Călăraşi…Cu lopata în limuzină… Este o sfidare a civilizaţiei, ce se întîmplă în Călăraşi, de când a început să ningă… În timp ce pe facebook Primarul şi cântăreţii lui ne jignesc inteligenţa cu apelurile şi preocupările lor, în stradă firmele pe care le plăteşe pentru deszăpezire fac câte o cărare… toate intersecţiile sunt pline de zăpadă strânsă şi frământată şi aşezată în şleauri de  acţiuneA browniană a […]

Read more ›
You cannot copy content of this page