Post Tagged with: "boboteaza"

Sărbătoarea Bobotezei  la Modelu rivalizează cu sărbătorile de la Călărași. Primarul Gheorghe Dobre un amfitrion implicat

Sărbătoarea Bobotezei  la Modelu rivalizează cu sărbătorile de la Călărași. Primarul Gheorghe Dobre un amfitrion implicat

  Boboteaza, ziua când se deschid cerurile şi se sfinţesc apele. Această străveche şi însemnată sărbătoare creştină readuce în memoria colectivă semnificaţia Botezului lui Isus Christos în apele Iordanului ca o lucrare divină pusă în slujba mânturii omeneşti. Ziua de Bobotează a fost prilej de mare sărbătoare şi în comuna Modelu. Încă de la primele ore ale dimineaţii, în cele trei biserici ale localităţii, enoriaşii au  luat parte la slujba Sfintei Liturghii. Apoi, pe malurile Borcei, modelenii într-un număr impresionant,peste  2500 de […]

Read more ›
Primăria Municipiului Călărași organizează Sărbătoarea Bobotezei

Primăria Municipiului Călărași organizează Sărbătoarea Bobotezei

Primăria Municipiului Călărași organizează, și în acest an, pe 6 ianuarie, Sărbătoarea Bobotezei, care va avea următorul program: 08.00 – 10.00 – Oficierea Sfintei Liturghii la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (Volna); 10.00 – 10.30 – Deplasarea suitei oficiale în Parcul Central situat pe malul Brațului Borcea; 10.30 – 11.00 – Oficierea Slujbei Aghiazmei Mari; 11.00 – 11.45 – Ceremonia aruncării şi recuperării Sfintei Cruci, de către înotători, din apele Brațului Borcea; 11.45 – 12.15 – Tradiţionalul Botez al […]

Read more ›
Semnificația numelui Ioan

Semnificația numelui Ioan

A doua zi după Bobotează este o altă sărbătoare importantă: este cinstit Ioan Botezătorul. Cu această ocazie, toți cei care poartă numele Ioan și derivatele lui își serbează onomastica. Dar, te-ai gândit care este semnificația acestui nume? IOAN derivă din YOCHANAN în ebraică, adaptat de greci în IOANNES (IOHANNES în latină), și înseamnă GRAȚIA, FAVOAREA LUI DUMNEZEU. Persoana care primește acest nume (sau una din variante) la naștere este menită să aducă lumina, grația divină într-o familie în care aceasta a fost […]

Read more ›
Primăria Călărași: Programul Sărbătorii Bobotezei din data de 6 ianuarie 2016

Primăria Călărași: Programul Sărbătorii Bobotezei din data de 6 ianuarie 2016

Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Călărași organizează în data de 6 ianuarie, manifestări tradiționale dedicate Sărbătorii Bobotezei. Agenda evenimentului organizat în data de 6 ianuarie 2016 este următoarea: 8,00 – 10,00 – Oficierea slujbei religioase – Biserica Sf. Împărați Constantin și Elena (Volna); 10,00-10,30 – Deplasarea suitei oficiale în Parcul Central; 10,30 – 11,00 – Slujba pentru Aghiazma Mare; 11,00 – 11,45 – Ceremonia aruncării și recuperării Sfintei Cruci din apele Brațului Borcea; 11,45-12,00 – Botezul cailor (pe Platoul […]

Read more ›
Sărbătoarea Bobotezei la Călăraşi

Sărbătoarea Bobotezei la Călăraşi

Marți, 6 ianuarie 2015, praznicul Botezului Domnului Iisus Hristos, sau Boboteaza a fost sărbătorit la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Călăraşi. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a arătat importanţa acestei sărbători a Botezului în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos şi de vestirea Lui ca Mesia de către Sfântul Ioan Botezătorul. După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a […]

Read more ›
Boboteaza, ziua în care se deschid cerurile

Boboteaza, ziua în care se deschid cerurile

Credincioşii prăznuiesc în data de 6 ianuarie Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă şi denumirea de „Epifanie” sau „Teofanie”, termeni care provin din limba greacă şi înseamnă „arătare”, „descoperire”. De ce arătare sau descoperire? Pentru că în momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru […]

Read more ›
Botezul Domnului – Boboteaza. Tradiții și obiceiuri

Botezul Domnului – Boboteaza. Tradiții și obiceiuri

Pe 6 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, poartă şi denumirea de “Epifanie” sau “Teofanie”, termeni care provin din limba greacă şi înseamnă “arătare”, “descoperire”. În momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste El, iar Tatăl a mărturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!”.   În acest sens, Sfântul Ioan Gură de […]

Read more ›
De Bobotează…

De Bobotează…

Read more ›
error: Content is protected !!