Editoriale, People-Passion-Performance — decembrie 20, 2013 at 00:15

A spune sau a nu spune… Mulţumesc?!

by

Nu există diferenţă mai mare între oameni, ca aceea dintre oamenii recunoscători şi cei nerecunoscători… A avea bun simţ este un semn particular şi mulţumesc lui Dumnezeu că asta mă diferenţiază de majoritate…

multumesc2

Unele persoane interpretează lumea, ca fiind una în care ceilalţi trebuie să le dea lor atenţie pentru a se simţi bine şi îşi consumă toată energia pentru a obţine asta… îşi creează  un univers în care, de cele mai multe ori, e vorba numai despre ele… Pentru aceşti oameni, ceilalţi există doar pentru a-i pune pe ei în valoare… aceşti oameni vor să fie mereu în centrul atenţiei, pentru că în realitate, sunt nesiguri pe ei şi simt că dacă nu se fac remarcaţi nu aparţin unui grup sau nu sunt acceptaţi de membrii acestuia… nu există…

În parte îî pot înţelege, pentru că nu pot fi capabili de mai mult şi atunci „se atârnă” de unul sau de altul pentru a fi şi ei cineva… ok!… dar, trebuie să înveţe un lucru… mergând pe o cale rea nu poţi ajunge la o destinaţie bună!…

Din păcate în ziua de azi cam toata lumea îşi face loc cu “coatele” peste tot…  iar cei cu bun simţ sunt luaţi de fraieri… să se alinieze şi ei nesimţirii generale?… nu, nu cred că ar putea… trebuie să ai în sânge nesimţirea ca să te poţi transforma… Nu ştiu dacă sunt eu diferită sau nu…dar, observ că pe zi ce trece, bunul simţ pierde teren şi nesimţirea îi ia locul cu paşi repezi… Să fie oare vina acestor vremuri în care vieţile altora se năruie sub ochii noştri iar noi nu facem nimic?… sau poate, faptul că tupeul oamenilor nu mai are limite şi nesimţirea prinde aripi puternice… Voi ce credeţi? Mai cunoaşteţi oameni cu bun simţ sau sunt pe cale de dispariţie?…

De ce oamenii sunt nerecunoscători?… De ce răspund atât de des cu nerecunostinţă şi îi defăimează mai apoi pe binefăcătorii lor, pe cei care i-au sprijinit?…

mincinosProbabil că la baza nerecunoştinţei stă iubirea de sine…egoismul!… Nerecunoscătorii au o părere atât de bună despre sine, că se gândesc prea puţin la alţii… considerând că ceilalţi sunt obligaţi să le acorde timp, atenţie si suflet… de aceea, orice gest în favoarea lor îl consideră de nimic, îl primesc ca pe ceva ce li se cuvine…  sunt unii foarte mândri, cărora le este neplăcut să recunoască că cineva i-a ajutat… sau mai sunt unii, care atât timp cât au nevoie de ceva, merg şi cer ajutor… iar când primesc ceea ce au dorit, în locul recunostinţei se iveşte în inima lor „mică” iritarea şi răutatea… Nu suportă faptul că a fost necesar să ceară, că s-a găsit un suflet  nobil care le-a oferit ajutor… şi nu se gândesc deloc să-i mulţumească… inima lor se înăspreşte şi acest sentiment al iubirii de sine generează ura faţă de cel care a fost sprijinul lor…

Eu, am învăţat de mică să ştiu să apreciez şi să port recunoştinţa oamenilor care într-un fel sau altul, m-au sprijinit sau m-au îndrumat…  Cu alte cuvinte, sunt capabilă să spun … Mulţumesc!… mulţumesc-ul meu,  vine din interior… şi când îl rostesc privesc interlocutorul în ochi şi-i pot vedea mulţumirea de sine, chipul ce i se luminează…

Ştim cu toţii că modul de a te adresa şi de a răspunde cuiva, ţine de educaţie, de bun simţ…  Mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să produc zâmbete şi că în viaţa mea nu sunt numai lichele,nerecunoscători, oameni care fură munca altora şi se împăunează cu ea… viaţa mi-a oferit şi oameni buni şi mi s-a împărtăşit recunoştinţa…  nu este mare lucru să ne facem viaţa mai frumoasă… este nevoie de cele mai multe ori de un simplu mulţumesc  din suflet… adresat cu sinceritate… Bine,bine,recunosc, că mi s-a întâmplat să fiu şi eu “sălbatică” şi să urlu mai tare decât Tarzan… dar am zâmbit mai apoi şi mi-am cerut scuze…

multumesc

Staţi calm, nu aştept nici un mulţumesc… Nu e vorba dacă vreau sau nu vreau să mi se spună mulţumesc… E vorba de condiţionarea faptului… Tocmai aici e paradigma greu de înţeles… dar, sunt realistă, am dat peste prea mulţi ciudaţi şi mârlani… pffff, ar trebui să scriu o carte… şi în plus, îmi place să ofer, să ajut, din pur egoism… ca să mă simt eu bine!!…   *;) face cu ochiul

Numai cu Dumnezeu mai am câte un dialog contradictoriu câteodată şi sunt un pic suparată pe el… de ce?…  mi se pare că, uneori nu prea vede lucrurile bune şi dă prea multă apă la moară ciudaţilor, haitelor şi mârlanilor (valabil ambelor sexe) şi mai este şi îndelung răbdător cu ei şi cu nesimţirea lor infinită…  este una să nu ţi se mulţumească şi alta este ca în loc de mulţumirea aşteptată sau nu, să primeşti una peste obraz ori mai rău… nişte şuturi în partea dorsală, eventual şi nişte invective, doar pentru că le-ai stat alături şi i-ai sprijinit…

Vă las să dezbateţi subiectul… şi să identificaţi fiecare personajele…

L.M.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page