Dezvoltare durabilă, IMM şi Afaceri — mai 28, 2014 at 13:57

Situaţia proiectelor Regio depuse la nivelul regiunii Sud Muntenia

by

logo adr1Până în data de 26 mai 2014, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au fost depuse 1.278 de proiecte, prin care se solicită finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional), Planul Integrat de Dezvoltare urbană pentru Polul de Dezvoltare (PIDu) – MunicipiulPiteşti, PID-ul Polului de Creştere Ploieşti şi Planuri  Integrate de Dezvoltare urbană pentru 12 centre urbane.

Până în prezent au fost semnate 538 de contracte de finanţare, cu o valoare nerambursabilă solicitată de 3.153.532.600,74 lei. Din cele 538 de contracte semnate, 44 de proiecte au fost reziliate.

proiecte realizatePentru Domeniul major de intervenţie 5.3 „Promovarea potenţialului turistic și crearea infrastructurii necesare în scopul creșterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, alocarea financiară în valoare de 150.355.934 de euro este distribuită la nivel naţional.

OrganismuL Intermediar pentru Turism: Ministerul Economiei, Direcţia gestionare fonduri  Comunitare pentru turism
B-dul Dinicu golescu,nr. 38, Poarta C, sector 1, cod poştal 010873, Bucureşti,
telefon: 0372/144 018, fax: 0372/144 001, e-mail: adita.stanca@mturism.ro.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page