Cultură şi Educaţie, File de Istorie — mai 21, 2019 at 12:35

Sfinţii Împărăţi Constantin şi mama sa Elena

by

E primăvară, e soare şi e ziua numelui tău! Fie ca Sfinţii Constantin şi Elena să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiască fericirea dorită şi liniştea interioară. La multi ani, Constantini şi Elene! La mulţi ani dragi prieteni, să rămâneţi peste ani la fel cumsunteţi acum!

felicitare-constantin-si-elenaÎn fiecare an, pe 21 mai, creştinătatea cinsteşte pe Sfinţii Împărăţi Constantin şi mama sa Elena, ca pe nişte Apostoli ai creştinismului. Anul acesta este un an jubiliar: se împlinesc 1700 de ani de la Edictul de la Milan. Asemenea Sfinţilor, documentul are semnificaţie istorică, contemporană, provocatoare şi europeană

constantin si elenaMotivele pentru care cei doi sunt cinstiţi ca nişte Apostoli sunt numeroase. Încerc o trecere rapidă în revistă a câtorva, care au avut un impact major asupra creştinismului. Sf. Elena a găsit lemnul Sf. Cruci pe care a fost Răstignit Domnul (de aceea a fost supranumita şi Elena Crucii) şi a iniţiat construcţia câtorva biserici în locurile de importanţă maximă: Mormântul de la Ierusalim, Bethleem, Muntele Măslinilor (locul unde Hristos ne-a învăţat „Tatăl nostru“) etc. Dar ea a fost şi sfetnicul creştin al fiului ei, Împăratul Constantin, supranumit cel Mare.

Cei doi Sfinţi Împăraţi au pus, practic, bazele dezvoltării ulterioare a civilizaţiei creştine. Dar şi atunci, ca şi acum, s-au găsit destule voci care să critice activitatea şi importanţa acordată. Motivul este unul simplu: creştinismul, prin valorile propovăduite, deseori deranjează. Însă multe dintre acuze (dacă nu cumva toate) au consistenţă unei găuri de covrig, deoarece nu poţi acuza binele că doreşte răul.

Bunăoară, se susţine că, de fapt, creştinismul este invenţia dictatorială a lui Constantin cel Mare. Dincolo de faptul că ipoteză seamănă izbitor de tare cu teoria „religia, ca metodă de control“ nu-ţi rămâne decât să mori de râs, nu alta. Mă întreb, până la el, de ce or fi murit milioane de creştini timp de trei secole? Dar iniţiativele de dinaintea lui Constantin ce rost au mai avut? Nerva (96-98), Alexandru Sever (225-235), Filip Arabul (224-249), Gallienus (260-268) stau mărturie şi azi că, uneori, dorinţa de a face bine este acuzată, securistic, de dictatură.

Dar avem şi chestiuni mai serioase, ca de exemplu relaţia Biserică-Stat (autorităţi). Dacă Împăratul a înţeles că creştinismul are un important rol social, alţii (contemporani chiar) au răstălmăcit această viziune. Iată cum.

Unii susţineau că Împăratul a fost şmecher şi s-a folosit de Biserică în scopuri electorale, bazandu-se greşit pe nişte accidente ulterioare, reale dar de nedorit în relaţia bizantinilor cu clerul. Teoria asta s-a propagat până în zilele noastre, căci unii se arăta foarte iritaţi de orice încercare de cooperare între autorităţi şi Biserică.

Alţii s-au gândit ei că, de fapt, Biserică a profitat de aşa-zise slăbiciuni evlavioase ale Împăratului, şi şi-a cam asumat rolul de „Stat în Stat“. Teoria apare şi astăzi în criticile anticlericale.

Mai mult, Sfinţii Împărăţi au demonstrat că autoritatea statală se poate desăvârşi ea însăşi, când reprezentanţii ei împlinesc binele, dreptatea şi iubirea. Astăzi, când ne încăpăţânăm să susţinem că autoritatea trebuie să fie „laică“, ajungem într-o fundătură: negând posibilitatea şi chemarea la sfinţenie a autorităţilor, le dăm şansă de a deveni opusul. După care ne mai întrebăm naiv de ce ne conduc prost.

Mai vreţi un exemplu? Constantin şi Elena au înţeles bine valoarea pro-life a creştinismului. Astăzi însă, avem de-a face cu susţineri ale morţii culmea, în numele vieţii. Recentele critici aduse iniţiativei europene „Unul dintre noi“ (care doreşte stoparea crimei embrionare, în numele progresului ştiinţific) mi se par concludente pentru mentalităţi egolatre de tipul „te ucid pe tine, ca să mă salvez pe mine“.

Ceea ce mi se pare însă grav, de-a dreptul, este că astăzi, Europa, în mare parte fost Imperiu Roman de Apus şi de Răsărit, se face că plouă şi îşi neagă rădăcinile creştine. În schimb, cultivă discriminarea pozitivă a unor valori reprezentate de grupuri minoritare sau interese financiare (vezi recentă întâlnire între Angela Merkel şi papa Francisc). Ajungem astfel, la un paradox: în numele toleranţei, Europa trădează creştinismul. Curat anti-apostolat creştin.

Prin urmare, se cuvine a actualiza o celebră întrebare a unui european (Sienkiewicz): Quo vadis, Europa?

PS. Legăturile noastre cu Constantin cel Mare sunt dovedite chiar şi de numele oraşului Constanţa, care este denumit după numele surorii Împăratului: Constantiana.

(Acest text a fost publicat prima dată pe blogul Părintelui Eugen Tanasescu de pe adevărul.ro)

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.