Cultură şi Educaţie, Obiceiuri — aprilie 22, 2013 at 13:24

Sfântul Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

by

sfantul gheorgheSfântul Mucenic Gheorghe, dintre toti Sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faima de care s-a bucurat şi se bucură Sfântul Gheorghe, la români. În satele şi oraşele ţării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. De Sfântul Gheorghe, aproape un milion de romani îşi aniversează onomastica. Numele e foarte răspândit în lumea creştina, iar originea lui e grecească: Georgios,de lageorgos, „ţăran“, „lucrator al pamantului“.    La noi, formele tradiţionale Gheorghe (cu diminutive ca GheorghiţaGhiţă etc.) şi Ghe(o)rghina (cu diminutive ca GheorghiţaGherghinica) sunt tot mai concurate de formele neologice latinizante  GeorgeGeorgetaGeorgiana (cu diminutive ca Georgel, GicaGigiGigicaGetaGetuta etc.). Are forme, derivate şi diminutive foarte numeroase, din care am reţinut aici decât pe cele mai des uzitate.

Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din parinţi creştini. A trăit în vremea împaratului Diocleţian (sec. al IV-lea). În anul 303, împăratul Diocleţian va începe lupta împotriva creştinilor. Au fost dărâmate lăcaşuri de cult, interzise adunările creştinilor, arse carţile sfinte, iar cei ce refuzau să aducă jertfă zeilor erau ucişi. În faţa acestei situaţii, Sfântul Gheorghe nu se fereşte să-şi mărturisească credinţa în Hristos, motiv pentru care va fi întemniţat. Va fi supus la diverse chinuri, dar nici o tortură nu l-a facut să renunţe la credinţa sa.
Cei prezenţi la aceste suferinţe, uimiţi de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat şi că a înviat un mort, au renunţat la credinţa păgână şi au primit credinţa în Hristos. Minunea învierii celui decedat, a convins-o şi pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să îmbraţişeze creştinismul. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, Sfântul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304, rămânând de atunci zi de prăznuire.

În credinţa populară, Sfântul Gheorghe este asociat adesea cu omorârea Sfantul-Gheorghebalaurului. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Aceasta imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Mai este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veşminte patriciene, cu o diadema metalică pe cap, cu o platoşă sub mantie, ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.

Chipul Sfântului doborând balaurul, a fost la români ca o chemare la lupta creştinilor împotriva păgânilor otomani. O dovadă este şi rugăciunea lui Ştefan cel Mare, scrisă pe steagul său: “O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale”.

Dacă în trecut această sărbatoare era cinstită cu mult fast timp de trei zile, astăzi, doar cu totul izolat, mai străbate farmecul ei de altădată. Cele mai multe obiceiuri legate de această zi au fost abandonate pe parcursul timpului dar importanţa sărbatorii în spiritualitatea tradiţionala ne obligă să amintim câteva dintre practicile şi obiceiurile de odinioară:

 renasterea-naturii-sf-gheorgheÎn ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie şi flori galbene de primăvară cunoscute sub numele de calce. Capul familiei, bărbatul, aşeza brazdele astfel împodobite “de strajă “la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire. Se credea că astfel, oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început al anului pastoral. (Foto: Ania Moldoveanu)

 În Bucovina, brazdele şi ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate în hrana animalelor (în credinţa că acestea vor fi protejate de puterea malefică a strigoilor) şi pentru a fi puse în cuibarele cloştilor (pentru a avea pui cât mai multi şi pentru a le feri de boli şi ulii).

O altă practică era împodobirea doniţelor de muls vacile cu multă verdeaţă şi flori de primăvară. Doniţele, pline cu apă şi astfel “gătite”, se puneau în tinda casei, după uşa de la intrare. În dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, apa şi verdeaţa tocată erau turnate în hrana animalelor, crezându-se că astfel, va spori laptele vitelor şi că vor fi protejate de toate relele.

În preziua sărbătorii erau îndeplinite numeroase ritualuri de aflare a ursitei şi a norocului.  În ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau noaptea, într-o cofă plină cu apă. În dimineaţa zilei de 23 aprilie fetele mai obişnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuţile şi că se vor căsători în cel mai scurt timp.

Femeile căsătorite aveau şi ele practici magice pentru bunul mers în gospodarie. De exemplu, în dimineaţa zilei, înainte de răsăritul soarelui mergeau în pădure şi culegeau plante doar de ele ştiute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credinţa că vacile vor da lapte mult şi de bună calitate.

Tot în această zi se prepara şi “unsoarea oilor”, un medicament obţinut din plante şi grăsimi animale, unguent ce se aplica pe ugerul oilor pentru a le apăra de boli pe tot parcursul verii.

Dintre toate obiceiurile de Sfântul Gheorghe mai sus enumerate, în comunităţile săteşti contemporane se mai păstrează obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi de salcie înmugurită şi flori galbene de calce, înfipte în brazde înverzite.

La mulţi ani, celor ce poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe!… vă urează redacţia ziarului Argument…

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.