Comunicate de presă, Ultimile Știri — noiembrie 16, 2016 at 12:10

Şefa Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru a fost reţinută

by

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și au reținut-o pe șefa Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru azi noapte de către DNA în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare.

patru-ana-mariaPĂTRU ANA MARIA, președinte al Autorității Electorale Permanente, iar la data faptelor vicepreședinte al aceleiași instituții – funcție cu rang de secretar de stat,  a fost reținută pentru săvârșirea a:
– 3 infracțiuni de trafic de influență,
– 2 infracțiuni de spălarea banilor.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă că măsura reținerii este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și al prevenirii săvârșirii unor alte infracțiuni, întrucât inculpata, prin prisma funcției deținută în cadrul Autorității Electorale Permanente, ar putea influența desfășurarea anchetei penale prin sugestionarea depozițiilor martorilor, cu atât mai mult cu cât există indicii că inculpata ar încearcă să ascundă mijloace materiale de probă.

De asemenea, măsura luată de procurorii anticorupție este proporțională cu gravitatea acuzațiilor, raportat la modalitatea de săvârșire, cuantumul obiectului infracțiunilor de corupție (aproximativ 275.000 euro), implicarea mai multor persoane și societăți într-un circuit financiar fraudulos.

Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând.

La data de 16 noiembrie 2016, inculpata Pătru Ana Maria urmează să fie prezentată Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul deprocedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.