Lifestyle, Sănătate — iunie 22, 2013 at 21:01

Secretele sistemului natural de apărare al organismului anti-cancer

by

anti cancerCercetătorii de la The Scripps Research Institute (TSRI) au identificat factorii declanşatori ai unui mecanism celular de blocare a dezvoltării cancerului. Descoperirea ar putea duce la crearea unor terapii anti-cancer mai eficiente.

Mecanismul celular, numit senescenţă indusă de oncogene, poate bloca majoritatea tipurilor de cancer; frecvent, el stopează  dezvoltarea cancerelor de piele incipiente, pe care le transformă în tumori benigne cu creştere lentă.

Malignizarea tumorilor este adesea rezultatul faptului că respectivele celule reuşesc să ocolească acest tip de obstacol. De aceea, oamenii de ştiinţă sunt foarte interesaţi de acest mecanism: înţelegând modul în care se desfăşoară aceste procese, pot fi găsite căi de a stimula acest mecanism şi de a ajuta astfel organismul să învingă cancerul.

Oamenii de ştiinţă de la TSRI au realizat un studiu – ale cărui rezultate sunt publicate în Molecular Cell – în care au descoperit că procesul implică o serie de interacţiuni strict controlate între trei enzime, necesare pentru a declanşa un tip obişnuit de senescenţă indusă de oncogene.

Ocogenele sunt un tip de gene implicate în creşterea şi proliferarea celulelor; prin lezarea ADN-ului, mutaţii şi alţi factori, determină celulele să se dividă peste limitele normale.

Cel mai frecvent implicate în apariţia cancerelor la om sunt oncogenele din familia ras şi ele au fost cele mai studiate ca declanşatori ai senescenţei.

În urmă cu un deceniu, cercetătorii au arătat că o enzimă numită p38 este cea care declanşează reacţiile enzimatice de tip ras în cadrul procesului de senescenţă.

Ulterior, au arătat că p38 are rolul de a activa o altă enzimă,  PRAK, prin fosforilare (adăugarea în moleculă a unei grupări fosforice). În acest nou studiu, specialiştii au încercat să afle mai multe despre rolul enzimei PRAK în şirul de reacţii biochimice.

Au descoperit că  PRAK se leagă de o altă enzimă, numită Tip60 şi care are un rol central în semnalizarea celulară din cursul procesului de senescenţă, deoarece senescenţa nu apare în absenţa enzimei Tip60.

Tip60 activează , la rândul ei, enzima PRAk, prin acetilare (adăugarea unei grupări acetil).

Aşadar, enzima PRAK primeşte două semnale: întâi prin fosforilarea ei, de către  p38, şi apoi prin acetilare, de către Tip60; ambele reacţii sunt necesare pentru activarea completă a enzimei PRAK în cursul procesului de senescenţă.

Dar „cine” activează enzima Tip60? Nimeni alta decât p38, molecula declanşatoare care iniţiază primul pas din lanţul de reacţii. p38 fosforilează atât enzima PRAK, cât şi enzima Tip60, activându-le; după care Tip60 acetilează PRAK, activând-o complet,.

Într-un alt studiu, cercetătorii arătaseră că PRAK, odată activată, activează, mai departe, o proteină numită p53, o moleculă cu rol-cheie în eliminarea tumorilor, deoarece exercită un control mai direct asupra mecanismelor de creştere celulară.

Cunoscând aceste enzime şi modul în care interacţionează ele, cercetătorii caută acum căi de a forţa declanşarea procesului de senescenţă în celulele canceroase, ceea ce ar putea reprezenta baza unei potenţiale terapii anti-cancer.

Sursa: Science Daily

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.