Lifestyle, Sănătate — iulie 22, 2013 at 21:26

SCRISOARE DE LA STOMACUL TĂU!

by

stomacCâteva reguli pe care e bine să le respecţi dacă vrei să-ţi fiu prieten:

1. Hrăneşte-mă de trei ori pe zi şi respectă orele, pentru că eu sunt reglat ca un ceasornic şi-mi place să primesc ce vreau la orele la care vreau. Bunăoară, dimineaţa, la prânz şi seara. Şi…dimineaţa nu este ora 9, ci ora 8, pentru cei care nu înţeleg de ce iese soarele aşa devreme.

2. Păstrează un interval de 5 până la 6 ore între mese ca să-mi dai timp să mă reglez şi să diger ce mi-ai dat să mănânc, indiferent chiar de ce sau de cât mi-ai dat să mănânc.

3. Dă-mi cel puţin 2 litri de lichide să beau pe zi. Fii rezonabil şi înţelege că ciorba, cafeaua şi sosurile nu sunt lichide. Dacă nu-ţi place apa (pe care totuşi ţi-o recomand), încearcă măcar să nu mă otrăveşti cu chestii carbogazoase şi bea sucuri naturale.

4. Lasă-mă cu mâncatul seara. Am spus trei mese pe zi, fă un calcul rapid şi vei observa că ora maximă la care ai putea să serveşti cina este 19, deci scuteşte-mă cu alte ore obosite.

5. Uită de ronţăiala dintre mese. Citeşte nişte studii şi vei afla că orele cele mai periculoase pentru organism sunt 10 şi 15 (adică fix între mese), deci nu te amăgi că dacă mănânci un covrig sau un croissant nu se pune. Ba se pune. Ţi-am cerut 5 ore între mese. Lasă-mă să-mi fac treaba şi să diger mizeriile pe care mi le-ai servit la masa de prânz.

6. Nu poţi să respecţi orele sau regulile de mai sus? Atunci fă măcar bine şi dormi un pic, că am şi eu limitările mele, şi nu prea mă pricep să mă menţin în formă dacă nu am de unde să-mi trag energia.

7. A, să nu uit, cafeaua nu e bună pentru nimeni, alcoolul nici atât, dar dacă tot vrei să mă enervezi cu ele, bea-le în cantităţi cumpătate.

8. Hrăneşte celula, nu stomacul. Mănâncă pentru a-mi da elementele nutritive de care am nevoie ca tu să poţi fi în formă pe parcursul întregii zile. Dă mâncării un gust plăcut, nu zice nimeni să nu te delectezi cu chestii bune la gust, dar adu-ţi aminte că lucrurile hrănitoare nu sunt neapărat cele mai complicat gătite.

9. Nu mă deranjează dulciurile, poţi să balotezi câte vrei. Nu mă deranjează pâinea, e bună şi ea la ceva, nu mă deranjează sosurile sau prăjeala. Nu uita însă că dacă vrei să ţi le diger, o să-mi ia de două sau trei ori mai mult timp decât pentru un fruct sau o salată. Şi cât timp eu sunt ocupat să diger cartofii prăjiţi sau şhaorma, tu nu vei fi alimentat cu energie, pentru că eu voi fi concentrat aproape în întregime să scap de balastul din stomac.

10. Noaptea să ştii că şi eu dorm. Dacă ai senzaţia că-mi face plăcere să ronţăi la mâncarea pe care mi-ai basculat-o tu la cina festivă de la ora 22:00 în loc să dorm te înşeli. Prefer să fac ordine prin corp şi să te pun în formă pentru a doua zi ca să poţi să dai randament maxim. Aşa, mă enervez mai tare şi îţi împart toate caloriile alea de la Revelion care pe unde mi se năzare şi nu mai am nici un chef să fiu ordonat.

11. Atunci cand mananci rezerva-ti un timp de cel putin 30 de minute pentru fiecare masa si ai grija ca fiecare dumicat sa fie bine masticat. Tine cont ca eu n-am dinti ca sa mai mestec incaodata.mancarea. Singura mea arma pentru digerarea mancarii este sucul gastric. Daca vrei sa ma pastrezi sanatos verifica saptamanal culoarea limbii si a gingiilor. Ele trebuie sa fie roze si curate. De asemeni trebuie sa ai si o dantura buna, fara carii sau dinti lipsa.

12. Iti doresc o sanatate perfecta!

stomac1

Prietenul tau,
ANATOL BASARAB

sursa: PsiForce

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page