Educaţie — aprilie 29, 2015 at 18:17

SCOALA PARINTILOR

by

 Incă din primii ani de viaţă, părinţii sunt principalii factori care contribuie la  educarea şi dezvoltarea copiilor din punct de vedere comportamental.

logo

„Este bine ca familia să acorde o atenţie deosebită rolului pe care-l are pentru a nu se crea premisele apariţiei depresiei, stimei de sine scăzute, anxietăţii generalizate la copil sau blocării comunicării între ei şi copii” (Mariana Ionescu)

5

Specialistii, recomandă ca părinţii să aibă o atitudine suportivă şi activă în relaţia pe care şi-o construiesc cu propriul copil mergându-se pe găsirea de soluţii şi pe rezolvarea problemei.

 Exercitarea  controlului în direcţia dorită trebuie făcută întotdeauna într-o manieră motivantă, astfel încât obţinerea unor rezultate şcolare dezirabile să nu constituie o povară.

5

Un aspect foarte important în educaţie este şi mediul cu care copilul interacţionează pe parcursul dezvoltării sale. Însuşirea unui comportament se va face progresiv, oferindu-i timpul necesar asimilării noilor experienţe, într-un cadru care să-i ofere permanent copilului sentimentul de siguranţă şi dragoste.

9

 „Este de preferat ca actul comunicării să reprezinte o conduită constantă, părinţilor recomandandu-li-se să fie preocupaţi de cunoaşterea opiniilor copiilor în legătură cu o anumită situaţie, să ştie cum gândesc aceştia şi astfel să poată să intervină într-un timp optim pentru clarificarea sau consilierea de care aceştia au nevoie 

 De asemenea, este bine ca părinţii să transmită informaţiile într-un mod realist şi sincer, dezvăluind copilului, deopotrivă, atât aspectele pozitive, cât şi dificultăţile pe care le poate întâmpina la un moment dat.” (Simona Stroescu)

psihologi

Exigenţele exagerate manifestate de părinti sau cadrele didactice asupra copiilor, pot conduce la dezvoltarea unor stări de tensiune, irascibilitate sau agresivitate care favorizează scăderea încrederii şi în cele din urmă eşecul.

“Scoala parintilor”, un proiect creat pentru parinti cu participarea psihologilor voluntari (Stroescu Simona, Teleaga Elena, Petcu Dorina, Brandabur Nicoleta, Varga Camelia) si a cadrelor didactice din gradinitele partenere (GPN nr. 4 si Step by Step), in scopul de a transmite informatii despre metode moderne de educatie, modalitati de modificare a comportamentului si tulburări ce pot aparea la varsta prescolara.

Luna aceasta, pe 29,  s-a desfasurat cea de-a doua activitate din cadrul acestui proiect, la Gradinita nr. 4, si a avut ca scop promovarea de idei, preocupari, masuri, abordari si metode legate de temele propuse.

 Intalnirea a fost interactiva si toți participantii au agreat modul de desfasurare și prezentare al actiunii.

7

Urmatoarea intalnire va avea loc in luma mai la GPP “Step by step” Călărași.

M.I.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page