Evenimente, Ultimile Știri — octombrie 23, 2013 at 22:50

S-a dat soluţia în dosarul “Prostituate pentru VIP-uri” Ion “Terra” Tămârjan şi Relu Costan au fost condamnaţi la câte 4 şi respectiv 6 ani de închisoare

by

tamarjan Ion „Terra” Tămârjan, fostul şef al agenţiei de modeling Star Models”, şi Relu Cornel Costan, fostul patron al agenţiei de modeling „Diva Models” din Constanţa, au fost acuzaţi în 2010 de recrutarea a zeci de fete pe care le-au plasat ca prostituate de lux, sub paravanul unor agenţii de fotomodele. De serviciile minorelor au beneficiat,separe o serie de persoane publice, printre aceştia fiind fiind amintiţi Robert Negoiţă şi Nicu Bănicioiu, ambii membrii PSD. 

Tămârjan şi Costan au fost condamnaţi la închisoare cu executare, în data de 3 octombrie 2013, de Curtea de Apel Bucureşti.

Soluţia pe scurt a Curţii de Apel Bucureşti

“Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a desfiinţat în parte sentinţa şi, rejudecând,

1. (…) condamnă inculpatul TĂMÂRJAN ION VALERIU la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (…) condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (…) condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a şi b şi lit. e Cod penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane (…) condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a şi b şi lit. e Cod penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori (…) inculpatul Tămârjan Ion Valeriu execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a şi b şi lit. e Cod penal, ce se execută după executarea pedepsei închisorii (…)

2. (…) condamnă inculpatul COSTAN RELU CORNEL, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (…) condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (…) condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a şi b şi lit. e Cod penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane (…) condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a şi b şi lit. e Cod penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori (…)  inculpatul Costan Relu Cornel execută pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a-II-a şi b şi lit. e Cod penal, ce se execută după executarea pedepsei închisorii.

Deduce prevenţia pentru inculpaţii Tămârjan Ion Valeriu şi Costan Relu Cornel de la 26.05.2010- 16.11.2010. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Respinge ca nefondate apelurile inculpaţilor Tămârjan Ion Valeriu, Costan Relu Cornel şi Nicola Radu Ştefan, pe care-i obligă la câte 400 lei, fiecare către stat. Onorariul avocaţilor din oficiu pentru părţile vătămate, în cuantum de câte 150 lei fiecare, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu recurs.  Pronunţată în şedinţa publică, azi 3.10.2013.
(Sursa: portal.just.ro)

Politicieni şi oameni de afaceri, protagonişti în scandalul sexual

Scandalul numit “Prostituate pentru VIP-uri” a izbucnit în anul 2010, acesta fiind unul dintre cele mai mari scandaluri sexuale în care au apărut numele mai multor politicieni şi oameni de afaceri români. Adrian Enache, Robert Negoiţă şi Nicu Bănicioiu, ambii membrii PSD şi Ştefan Stănescu (producător de emisiuni TVR 2) sunt câteva dintre numele celor care, se pare, au benenficiat de serviciile domnişoarelor dornice de afirmare defilând pe podiumul de modă. Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a celor acuzaţi s-a desfăşurat sub paravanul a două agenţii de fotomodele, iar victimele erau plasate pe piaţa prostituţiei de lux din România, Austria şi Italia, în cluburi sau la locuinţele clienţilor, veniturile obţinute depăşind suma de 100.000 de euro. Procurorii susţin că inculpaţii au traficat, de-a lungul timpului, peste 80 de persoane.

Niciuna dintre persoanele acuzate în dosar nu era cunoscută cu antecedente penale, cu excepţia lui Relu Costan, singurul care a mai fost trimis în judecată în alte două cauze penale pentru infracţiuni de natură patrimonială şi financiar-fiscală.

Petronela MOROIANU

Tags

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page