Evenimente, Ultimile Știri — octombrie 25, 2014 at 15:55

Românii sărbătoresc la 25 octombrie Ziua Armatei

by

 Ziua semnifică eliberarea, la 25 octombrie 1944, de către Armata Regală Română a ultimelor localităţi din Transilvania aflate sub ocupaţie străină.

arc ‘ Ziua Armatei României va fi sărbătorită prin manifestări organizate în toate marile garnizoane din ţară, în bazele din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români şi în ţările în care România are acreditați ataşaţi ai apărării sau are reprezentanţe militare, informează un comunicat MApN, preluat de Agerpres  

 Vineri, la București, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, la Monumentul Eroilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României din Parcul Tineretului şi la Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial de la Universitatea Naţională de Apărare ‘Carol I’.

 Sâmbătă, în Capitală, militari ai Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” se vor retrage cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional — B-dul Regina Elisabeta — B-dul Eroilor Sanitari — Str. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu — Şoseaua Cotroceni — B-dul Iuliu Maniu — B-dul Vasile Milea — B-dul Timișoara.

carei

Sâmbătă, la Carei, în faţa Ansamblului Monumental “Glorie Ostaşului Român”, va avea loc ceremonia militară şi religioasă de depuneri de coroane şi jerbe de flori, iar la Satu Mare, ceremonia de depuneri de coroane de flori va avea loc la Monumentul Ostașului Român.

 Cu aceeaşi ocazie, peste 1.100 de elevi, studenți şi cursanți din unitățile şi instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale vor depune jurământul militar.

Drapelul Naţional va fi arborat la toate sediile instituţiilor militare, Marele Pavoaz va fi ridicat la bordul navelor militare maritime şi fluviale, iar în toate garnizoanele din ţară, în toate ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în teatrele de operaţii, vor fi ceremonii militare şi activităţi comemorative.

 Decizia de a sărbători în fiecare an Armata Română la data de 25 octobmbrie a fost luată pe prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959, înaintea instalării regimului comunist Armata fiind sărbătorită în 10 mai, de Ziua Regelui.

 25 octombrie 1944 – eliberarea întregului teritoriu naţional

În această zi, Militarii Diviziei a 9-a Infanterie eliberau Careiul, ultima localitate aflată sub ocupaţia hortistă şi astfel, întreg teritoriu de 43.492 kmp, ocupat prin Dictatul de la Viena, era eliberat, refăcându-de în partea de Vest adevaratele hotare de stat ale României.

 Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut, între 23 august şi 25 octombrie 1944,  prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, din care au fost ucişi sau răniţi în lupte circa 58.000.

În cursul ofensivei au fost eliberate 872 de localităţi între care 8 oraşe, iar în total, pe întreg teritoriul României, inamicul a înregistrat din partea trupelor române aproximativ 73.000 de victime.

drapel

A fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.

sursa tvr.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page