Dezvoltare durabilă, Economie — aprilie 24, 2014 at 13:30

România are nevoie de reindustrializare accelerată. Ce e de făcut? Iată câteva soluţii

by

Urgențele industriei

România are nevoie de o economie în dezvoltare, nu de supraviețuire. Sectorul industriei a reintrat, în ultimii ani, în vizorul statelor ce doresc o creştere economică sănătoasă. Motivul? Industria a avut o rezistenţă sporită faţă de criză şi şi-a revenit mai repede decât alte domenii.

andreea-vass-isi-toarna-mama-la-ani-vezi-ce-a-scris-248386Principalul obiectiv strategic al României în contextul european este atingerea nivelului de dezvoltare economică şi a standardului mediu de viaţă din UE, iar sectorul industriei reprezintă un pilon important în atingerea acestui obiectiv. Datorită bazei solide pe care o asigură industria, dar şi pentru că majoritatea ţărilor dezvoltate alocă o atenţie sporită acesteia, PDL consideră că România trebuie să facă din procesul de reindustrializare o prioritate absolută. De aceea, supun dezbaterii publice o serie de 5 pachete demăsuri care au menirea de a sprijini sectorul industriei:

Urgenţa 1: Stabilirea obiectivelor prioritare pentru relansarea industrială a României

Urgenţa 2: Eficientizarea proceselor de privatizare

Urgenţa 3: Crearea de locuri de munca prin industrializare

Urgenţa 4: Scheme suport ale statului

Urgenţa 5: Susţinerea învăţământului secundar de specialitate

Tabloul industriei românești

Industria cuprinde 11,4% din numărul total de întreprinderi din sectoarele de activitate, care angajează 35,8% din forța de muncă totală și generează o cifră de afaceri de 36,3% din total în anul 2012, conform INS. România este caracterizată prin specializarea în industrii cu utilizare intensivă a forței de muncă și în sectoare care necesită un nivel scăzut sau mediu de inovare. Gradul de sofisticare al procesului de producție poziționează România pe locul 102 în clasamentul celor 148 de țări evaluate în Raportul Global al Competitivității 2013-2014.

Comisia Europeană indică sistematic 3 mari handicapuri ale industriei românești:

  • capacitatea redusă de inovare;
  • intensitatea mare a consumului de resurse şi în special de energie pentru a produce o unitate de PIB;
  • ponderea scăzută a produselor industriale high-tech, care încorporează o valoare adăugată mare.

Industria reprezintă un adevărat motor de creștere economică, care funcționează inclusiv în perioada de criză și recesiune economică, după cum atestă inclusiv experiența României. Producția industrială a crescut mai mult decât PIB-ul în perioada crizei economice și ulterior, cu excepția anului 2012 (Grafic 1). De asemenea, în anul 2009, producția industrială a scăzut cu 5,5%, în timp ce PIB-ul s-a prăbușit, înregistrând o scădere cu 6,6% față de anul anterior.

g1

Grafic 1

Cu toate acestea, ne confruntăm cu un proces masiv de dezindustrializare și nu valorificăm potențialul pe care țara noastră îl are în acest domeniu. Nu avem nicio strategie pe termen lung pentru dezvoltarea industriei. Restul statelor europene s-au orientat rapid după criză și au pus în centrul preocupărilor reînnoirea industrială bazată pe competitivitate și inovare. Încă din anul 2009, Polonia a avut preocupări de acest fel: într-un document privind politica industrială pe orizontală este scoasă în evidenţă importanţa acordată de guvernul polonez promovării competitivităţii, dezvoltării şi inovării. 

I.   Industria a trecut testul crizei economice și constituie un adevărat motor al economiei în special în perioada de recesiune

a)      Industria și-a revenit rapid în timpul crizei economice. Contribuția industriei la formarea PIB a reintrat pe creștere după numai un an de scădere.

Ponderea industriei în PIB a suferit un şoc în anul 2008, la debutul crizei economice (Grafic 2). Totuşi, acesta a fost absorbit rapid, ceea ce demonstrează caracteristica industriei de principal motor al dezvoltării economice, mai ales în perioade de recesiune. Cea mai mare creştere a ponderii industriei în PIB din ultimul deceniu, cu 2,6 puncte procentuale, s-a înregistrat chiar într-un an de plină criză economică, în 2010. Cu o pondere de 30% la formarea PIB în anul 2013, industria rămâne ramura cu cel mai important aport pentru creștere economică, conform INS.

Grafic 2

Grafic 2

b)     După o evoluție favorabilă în perioada crizei economice, producția industrială a înregistrat a treia cea mai mare scădere din UE în a doua lună din anul 2014

În perioada crizei economice, producția industrială a cunoscut doi ani mai slabi: creștere de numai 0,9% în anul 2008 față de anul 2007 și scăderea cu 5,5% în anul 2009 comparativ cu anul precedent. Producția industrială și-a revenit în anul 2010, când a crescut cu 5,5% față de anul precedent. O evoluție pozitivă a fost înregistrată și anul trecut, când producția industrială a crescut cu 7,8% față de anul anterior.

Ultimele date disponibile indică o scădere cu 1,3% a producției industriale în luna februarie 2014 față de aceeași lună din anul 2013. Avem a treia cea mai mare scădere din UE a producției industriale, conform Eurostat.

c)      Cifra de afaceri din industrie a crescut constant pe timp de criză, ceea ce arată că industria este un adevărat motor al economiei, mai ales în perioade de recesiune. Însă industria este puternic legată de conjunctura mondială.

Din anul 2008 până în anul 2011, deci în perioadă de criză, cifra de afaceri în industrie a crescut cu aproape 20% (Grafic 3).

Grafic 3

Grafic 3

Industria românească depinde însă puternic de conjunctura internațională. Cifra de afaceri tinde să fie mai mare pe piața externă decât pentru cea internă pentru diferite unități ale industriei (Grafic 4).

Grafic 4

Grafic 4

Astfel, industria alimentară şi cea producătoare de maşini prosperă pe piaţa externă, însă nu şi pe cea internă, unde performanţele sunt destul de slabe. La fel se întâmplă în cazul fabricării de mobilă sau a produselor de îmbrăcăminte. Aceste evoluții arată dependența României de exporturi și cât de instabilă este industria românească dacă depinde de conjunctura internațională. O situație de acest gen este deosebit de fragilă în contextul dezvoltării durabile şi a creşterii sustenabile a economiei. De asemenea, lipsa stimulentelor oferite producției pe plan național duce la o scădere drastică a competitivității la nivel intern.

II. România trăiește astăzi reversul industrializării

Mai bine de 90% din industriile din România sunt controlate de companii cu capital majoritar străin: companiile străine domină 21 din cele 25 de pieţe industriale. Avem companii cu capital majoritar autohton doar în cazul a cinci industrii: cărbune (100% companii românești), alte activităţi extractive (86%), industria alimentară (65%), activităţi anexe extracţiei (58%) şi industria construcţiilor metalice (53%). Dintre acestea, doar industria alimentară şi cea a construcţiilor metalice sunt private.

  • Dacă în urmă cu 23 de ani industria românească a utilajelor agricole (tehnică agricolă, utilaje sau subansambluri) avea în jur de 30 de unități de producție, în prezent ea mai numără doar 8 jucători. Astăzi se mai realizează local doar utilaje de mici dimensiuni; înainte se produceau toate utilajele necesare, de la semănători la tractoare.
  • Dacă în 1994 existau 125 de unități de producție funcționale în industria berii, astăzi au mai rămas doar 20. România este unicul stat din regiune unde numărul fabricilor de bere este în scădere.
  • Industria de ciocolată din România a rămas reprezentată de doar 3 fabrici de ciocolată şi dulciuri. În urmă cu opt ani, producţia internă acoperea peste 80% din vânzările de ciocolată. Astăzi, consumul de ciocolată din România este acoperit în proporţie de 80% din importuri.
  • Chiar dacă are o piață destul de dezvoltată a produselor lactate, în România nu există la ora actuală un producător de materiale prefabricate pentru ambalaje și fructe pentru uz industrial. Importăm 10% din laptele folosit ca materie primă şi integral foliile din care se fabrică paharele din plastic şi fructele aflate în compoziţia iaurturilor.
  • Românii plătesc mai mult decât vecinii est-europeni pentru produsele de igienă personală deoarece nu mai au aproape nicio fabrică (de exemplu, nu mai există nicio fabrică de pastă de dinți românească); producția Colgate a fost relocată de la Brașov în Bulgaria, iar principalele branduri de săpun solid sunt importate din străinătate.

a)      Numărul de întreprinderi din industrie a scăzut semnificativ, cu 17%, pe parcursul crizei economice.

Deși anul 2012 a adus o ușoară îmbunătățire pentru firmele din industrie, numărul lor nu a revenit la nivelul înregistrat în anul 2008 (Grafic 5). Practic, numărul de întreprinderi este cu 17% mai mic în anul 2012 decât în anul 2008. La nivelul economiei, firmele din industrie reprezintă 11,4% din totalul întreprinderilor în anul 2012, adică numai o firmă din zece are activitate industrială. Aceasta înseamnă că economia românească este puternic dependentă de alte domenii, cum sunt comerţul sau serviciile

Grafic 5

Grafic 5

b)     Peste o treime din firmele din industria extractivă și prelucrătoare au intrat în insolvență de la începutul crizei până în prezent

Numărul de insolvențe în industrie a crescut de la an la an (Grafic 6). Au intrat în insolvență cu 36% mai multe firme din industria extractivă în anul 2013 față de anul 2010 și cu 43% mai multe firme din industria prelucrătoare în aceeași perioadă de timp, conform ONRC.

Majorarea insolvențelor în perioada 2011-2012 este pusă pe seama cele mai severe crize economice internaționale din ultima jumătate de veac. În schimb, continuarea creșterii numărului de firme intrate în insolvență în anul 2013 nu mai are nicio altă justificare decât lipsa de măsuri care să încurajeze acest sector, pentru că în anul 2013 am înregistrat o creștere economică de 3,5%, iar industria a avut o pondere de 2,2% la creșterea PIB, conform INS.

Grafic 6

Grafic 6

c)      Numărul de salariați din industrie a scăzut cu 16% în anul 2012 față de anul 2008

În sectorul industriei sunt aprox. 1,8 milioane angajați, deci puțin peste o treime din forța de muncă salariată în anul 2012. Grav este că ponderea salariaților din industrie a scăzut de la 37,2% din numărul total al salariaților în anul 2008 la 35,8% în anul 2012 (Grafic 7). Criza economică a afectat puternic numărul de salariați, care a fost cu 16% mai mic în anul 2012 decât în anul 2008.

Grafic 7

Grafic 7

d)     Provocarea industriei românești: cum creștem salariile fără ca România să își piardă avantajul competitiv al costului relativ mic al forţei de muncă?

Un angajat din industrie primește în mână, astăzi, 1.620 lei, un nivel asemănător cu valoarea salariului mediu net la nivel național. Din anul 2008 până în prezent, salariul mediu în industrie a recuperat semnificativ pentru a atinge media națională a câștigului salarial (Grafic 8).

Cu toate acestea, discrepanțele între ramurile industriei sunt semnificative: în industria extractivă, salariul este de 1,9 ori mai mare decât salariul mediu din industrie, pe când în industria prelucrătoare, salariul abia se ridică la 92% din salariul mediu din industrie. Situația stă și mai grav pe ramurile industriale: salariații care se ocupă de fabricarea articolelor din îmbrăcăminte și cei din industria alimentară au cele mai mici salarii, de 64%, respectiv 66,5% din salariul mediu net din industrie în februarie 2014.

Grafic 8

Grafic 8

În prezent, principalul avantaj competitiv al României îl constituie costul relativ mic al forţei de muncă. Avem al doilea cel mai mic nivel al salariului, după Bulgaria. Pentru a spori veniturile angajaților din industrie fără a pierde acest avantaj, România are două opțiuni:

  • Creșterea productivității prin calitate, tehnologizare, creșterea eficienței utilizării resurselor, privatizare și metode moderne de management;
  • Mutarea companiilor pe lanțul valoric al produsului în zonele în care se creează mai multă valoare.

e)      Investițiile în industrie au scăzut cu 35% în anul 2012 și sunt distribuite inechitabil la nivelul regiunilor din România

Volumul investițiilor din industrie a crescut constant până în anul 2011, când a înregistrat un maxim de 83,8 mld. lei. O dată cu venirea la putere a Guvernului USL, în anul 2012, volumul investițiilor brute se diminuează drastic. Tăierea investițiilor a fost principala cale de atac a economiei de către USL, prin care a lovit și industria. În anul 2012, investițiile în industrie abia dacă au depășit cu 1,2 mld. lei volumul din anul 2008 și s-au ridicat la 54,4 mld. lei (Grafic 9)

Grafic 9

Grafic 9

Discrepanţele la nivel de investiţii dintre regiunile României duc la lipsa de locuri de muncă pentru acele regiuni, tendinţa de migraţie din zonă şi îngreunarea convergenței către media UE.

Cea mai slab dezvoltată regiune din România şi din UE, regiunea Nord-Est, beneficiază şi de cele mai mici investiţii brute, deşi este a patra regiune din ţara ca număr de salariaţi în industrie. Din nou, înregistrăm o scădere bruscă în anul 2012, după ce politicile din anul 2010 şi 2011 au dus la o creştere a investiţiilor de până la 80% în această zonă (Grafic 10). Deloc întâmplător, patru dintre judeţele regiunii Nord-Est sunt pe primele locuri în ceea ce priveşte migraţia românilor în străinătate: Bacău (aproximativ 57.000 de persoane), Neamţ (aproximativ 53.000 de persoane), Suceava (aproximativ 49.000 de persoane) şi Iaşi (aproximativ 35.000 de persoane)[1].

Grafic 10

Grafic 10

f)       Consumul de energie din industrie scade continuu, dovedind că România trece printr-un proces de dezindustrializare

Consumul de energie în industrie s-a înjumătățit în ultimii 20 de ani, în timp ce consumul de energie electrică a scăzut cu o cincime (cu 20,2%) în perioada 1992-2012 (Grafic 11).

Recent, industria a primit o nouă lovitură: prin menținerea calendarului de liberalizare a prețului la gaze, asumat de Guvernul Ponta în vara anului 2012, costul pentru gazele din producția internă se va majora cu 143%. Impactul economic va fi devastator în condițiile în care prețul gazelor pentru consumatorii industriali va crește cu 72%, conform Deloitte. Într-o perioadă în care atât preţul carburanţilor, cât şi al energiei electrice creşte alarmant, pericolul prăbuşirii industriei este din ce în ce mai mare. În plus, mediul de afaceri se confruntă cu un grad ridicat de impredictibilitate în legislația fiscală și cu creșterea poverii fiscale.

Grafic 11

Grafic 11

III. Nu se poate vorbi despre reindustrializare fără conectarea României la UE.

UE se îndreaptă spre o nouă  politică industrială. Dar România?

UE pune accent pe reînnoirea industriala, considerând ca industria reprezintă principala forţă care impulsionează cercetarea, productivitatea şi exportul. Prioritatea europeană este construirea unui sector industrial care realizează produse intensive în cercetare şi de o calitate excelentă. Comisia Europeană a propus statelor membre adoptarea de politici industriale pentru a creşte ponderea industriei la 20% din PIB în anul 2020, faţă de aprox. 16% în prezent.

Politicile europene pentru promovarea industriei se bazează pe:

  • Creşterea competitivităţii și a capacității de inovare pentru a spori valoarea adăugată industrială.
  • Folosirea eficientă a resurselor pentru a decupla creşterea economică de mărirea consumului de resurse;
  • Tranziţia spre o economie care realizează produse şi servicii cu un conţinut mic de carbon;
  • Menţinerea competiţiei corecte şi prevenirea tendinţelor protecţioniste.La începutul acestui an, UE a lansat „Spre o renaștere industrială europeană”, în cadrul căreia stabilește patru priorități pentru politica industrială:
  • Stimularea investiţiilor, adoptarea de noi tehnologii şi creșterea eficienţei resurselor.
  • O mai bună funcționare a pieţei interne, inclusiv prin realizarea pieţei unice a energiei electrice şi a gazelor naturale.
  • Accesul la finanţare pentru susţinerea inovaţiei;
  • Creşterea investiţiilor în capitalul uman.

Comisia Europeană a identificat 6 domenii în care este necesară accelerarea investițiilor pentru că fac parte din gama tehnologiilor inovatoare cu creștere rapidă: tehnologii de prelucrare avansate, tehnologii care măresc potenţialul tehnologic în toate sectoarele, industriile bazate pe procese bio, materii prime, industrii şi construcţii sustenabile, vehicule şi nave „curate”, reţele inteligente (inclusiv sisteme de stocare şi echilibrare a capacităţilor de producere a energiei din diferite surse, sisteme inteligente de măsurare a consumului etc).

România nu are în prezent un document strategic care să privească în mod concret stimularea competitivității sau dezvoltarea industrială. Ministerul Economiei a demarat, în primăvara anului 2012, consultări cu reprezentanții industriei românești în vederea elaborării unui Document de Politică Industrială, menit să reprezinte Strategia de Reindustrializare a României, ca parte integrantă a Strategiei de competitivitate a României pentru perioada 2014-2020. Documentul nu este gata nici până astăzi. România nu are nicio direcție în privința dezvoltării industriale. Din nou, celelalte state europene ne-au luat-o cu mult înainte:

  • În plină criză economică, în anul 2008, Irlanda a lansat o strategie pentru relansarea economică concentrată în jurul conceptului de economie inteligentă: „Construcția economiei inteligente irlandeze. Cadrul pentru relansarea economică durabilă”În plus, Irlanda are încă din anul 1997 un Consiliu Național pentru Competitivitate.
  • Cehii au cat obiectiv strategic până în anul 2020 să devină al 5-lea cel mai puternic centru de cercetare şi inovare din UE, conform strategiei de competitivitate. Nemţii vor să aibă cea mai eficientă economie verde din UE.
  • Primul ministru din Ungaria, Viktor Orbán, a anunțat ca industrializarea accelerată și diminuarea costurilor la energie pentru a susține competitivitatea națională este obiectivul bugetar declarat pentru acest an

Urgenţa 1: Stabilirea obiectivelor prioritare pentru relansarea industrială a României

Starea actuală:

În timpul crizei economice, industria a fost singurul domeniu care a crescut; astăzi, ea reprezintă un motor al creșterii economice, cu o pondere de 30% în PIB. Deși suntem pe primele locuri în UE la contribuția industriei la formarea PIB, valoarea adăugată brută a multor sectoare este scăzută, mare parte din producție fiind de fapt rezultatul unor politici de lohn și offshoring.

Propunerile Guvernului Alternativa al PDL:

  • PRIORITATEA 0 a ROMÂNIEI este dezvoltarea unei strategii agregate pentru crearea infrastructurii de toate tipurile (transport, energie, gaze, etc.) și conectarea acesteia la UE.
  • La Ministerul Economiei trebuie constituit un departament responsabil de relația cu industria privată – statul trebuie să poată evalua fiabilitatea principalelor companii și analiza evoluția lor în anul curent pentru a reacționa rapid în cazul unor fluctuații mari ale încasărilor la buget.
  • Crearea unui corp de experți pe lângă MEC (institut de prognoză industrială) pentru a oferi servicii de consultanță instituției; acest corp va fi autofinanțat parțial prin activitatea pe care o prestează pentru industrie – consultanță, etc.
  • Stimularea domeniilor în care România a căpătat grade ridicate de specializare la nivel european în ultimii ani: industria IT&C, electronice și instrumente optice, industria echipamentelor electrice, industria echipamentelor auto – aceste industrii și-au dublat indicii sectoriali de specializare în ultimii 12 ani. Este necesară sprijinirea autorităților publice locale (APL) pentru dezvoltarea de parcuri industriale în jurul centrelor universitare ce au specializări de IT.
  • Stimularea industriilor care au ca materii prime resurse naturale disponibile în România(industria cuprului, auriferă, a apelor minerale) – oferirea de ajutoare de stat cu prioritate investitorilor din aceste domenii, cât și sprijinirea APL-urilor din acele zone pentru realizarea infrastructurii necesare dezvoltării acestor industrii.
  • Stimularea industriei alimentare din România pentru crearea unor lanțuri complete de producție – în prezent România are cel mai înalt grad de specializare din UE în domeniul agricol, cât și un avantaj competitiv clar. Din aceasta perspectivă este important să dezvoltăm industriile conexe pentru utilizarea acestui potențial – pentru exercițiul bugetar 2014-2020, pomicultura și legumicultura trebuie să devină priorități 0 în cadrul PNDR, iar în Programul Operațional Regional,axa responsabilă pentru sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional și local ar trebui să conțină o linie specială pentru finanțarea industriei alimentare și a IMM-urilor active în acest domeniu.
  • Sprijinirea industriei chimice din România – în prezent sunt aproximativ 4.600 firme în acest sector industrial în România, care generează o cifră de afaceri de 10,5 miliarde de euro. La nivel global, industria are creșteri anuale de peste 10%, ceea ce poate fi fructificat de industria românească. Ținând cont de forța de muncă înalt calificată din România, principala provocare a Guvernului este asigurarea unor prețuri accesibile la energie astfel încât această industrie să poată fi competitivă
  • Creșterea ponderii serviciilor naționale în cadrul produselor finite din industrie. În prezent, România este pe ultimul loc în Europa, cu o pondere de 23% a serviciilor naționale incluse în valoarea produsului industrial finit. Aceasta este una din explicațiile nivelului scăzut al valorii adăugate brute din industria românească. Se impune creșterea cu 0,5% din PIB a bugetului oferit cercetării, condiționând finanțarea cercetării de stat de existența unei cofinanțări private pentru a demonstra fiabilitate pe piața cercetărilor.
  • Analiza proiectelor mari din domeniile irigațiilor, regularizării râurilor, energie, etc. precum: reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, canalul Dunăre-București, hidrocentrala de la Tarnița, canalul Siret-Bărăgan și evaluarea fiabilității acestora; trebuie luată decizia de închidere sau continuarea proiectelor și includerea lor în strategia națională de dezvoltare.
  • Analizarea oportunității redeschiderii minelor de cupru, zinc, plumb – minele au fost închise în anul 1995 din cauza prețurilor scăzute de pe piața mondială. Astăzi însă prețurile sunt mult mai mari, de aceea trebuie să analizăm potențialul de reluare a activității în sectorul minier. O precondiție pentru deschiderea și privatizarea acestui gen de activități va fi obligativitatea procesării minereului de bază în România

Urgenţa 2: Eficientizarea proceselor de privatizare

Starea actuală:

Cele aproximativ 650 de companii de stat generează numai în jur de 10% din PIB. Această situaţie duce la o cheltuială ineficientă a resurselor statului şi implicit la poziţionarea României pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte eficiența cheltuielilor.

Gradul de ocupare a forţei de muncă în România nu a crescut în mod semnificativ în ultimul deceniu, deși am asistat la o creștere economică generalizată. Această situaţie este cauzată de întârzierea și lipsa de eficiență a reformării sectorului de stat. Astfel, deşi creşterea economică a produs locuri de muncă, închiderea întreprinderilor ineficiente de stat a dus la pierderea, cu aproximație, a aceluiaşi număr de locuri de muncă. Cu cât vom întârzia reforma sectorului de stat, cu atât mai mult va fi frânată creşterea reală a locurilor de muncă.

PDL susţine reformarea rapidă a sectorului de stat pentru a elibera capitalurile administrate în mod ineficient, astfel încât să putem crea valoare adăugată reală în economie.

Propunerile Guvernului Alternativă al PDL:

  • Stabilirea unor criterii clare şi transparente pentru a determina dacă o întreprindere de stat ar trebui să rămână în proprietatea statului, să fie privatizata sau subvenţionată în eventualitate neclarităţii deciziei politice.
  • Privatizarea întreprinderilor ce nu pot rămâne viabile pe termen mediu fără injecţii puternice de capital pentru reînnoirea activelor (ex. Complexul Energetic Oltenia, Oltchim, etc.) inclusiv prin asumarea stingerii arieratelor.
  • Continuarea eforturilor de listare pe bursă a companiilor ce vor rămâne în portofoliul statului(Romgaz, Transgaz, Transelectrica şi Nuclearelectrica) pentru a atrage capital, a creşte gradul de transparență şi a întări responsabilizarea decidenţilor.
  • Introducerea de clauze în contractul de privatizare astfel încât, în cazul falimentelor, statul să aibă drept de preemţiune la cumpărarea companiilor privatizate.
  • Privatizarea CupruMin unui investitor care îşi asumă deschiderea unei facilităţi de prelucrarea a minereului brut de cupru în România.
  • Retragerea statului din domeniile non-strategice prin privatizarea sau închiderea companiilor – în prezent, statul deține o cotă majoritară în companii ce activează în 66% din sectoarele economiei; astfel, este influenţată în mod direct competitivitatea acestora.

Urgenţa 3: Crearea de locuri de munca prin industrializare

Starea actuală:

În cadrul Strategiei Europa 2020, România și-a luat angajamentul ca până la sfârșitul deceniului să ajungă la o rată de ocupare a forței de muncă de 70% pentru populația cu vârsta cuprinsă între 20-64 ani. În prezent, ne aflăm la o distanţă de 6,1 puncte procentuale faţă de ţinta naţională, cu o rată de ocupare a populaţiei de 63,9% în anul 2013. Ținând cont de gradul accentuat de îmbătrânire a forței de muncă din Romania, avem nevoie de obiective strategice pentru ca pe termen mediu să putem avea o creștere durabilă a gradului de ocupare.

Propunerile Guvernului Alternativă al PDL:

  • Consultarea periodică a marilor companii pentru înfiinţarea de clustere tehnologice orientate spre domenii de înaltă tehnologie, în sectoare strategice, susținerea parteneriatelor public-private, elaborarea şi lansarea de studii prospective în industriile orizontale şi utilizarea concluziilor acestora.
  • Facilitarea creării de clustere creative (detalii aici și aici):
    • Introducerea unui mecanism pentru impozitarea diferențiată (în funcție de aportul de creativitate) în industriile cu pronunțat caracter creativ;
    • Stabilirea unui set de indicatori-cheie care să permită măsurarea gradului de creativitate;
    • Stabilirea de grade de cofinanțare diferențiate, stimulative pentru IMM-uri;
    • Mărirea pragului de deductibilitate pentru sponsorizări și donații adresate educației și industriilor creative.
    • Implementarea unui program start-up „Creat în România”:
      • Crearea de incubatoare în apropierea universităților (în start-up-urile create, universitatea păstrează un procent de cca. 10%, oferind în schimb consiliere legală și financiară).
    • Dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru a stimula relansarea sectorului construcțiilor.
    • Sprijinirea APL-urilor în crearea unui parc tehnologic în zona Portului Agigea pentru atragerea companiilor IT&C.
    • Încurajarea creării de locuri de muncă concomitent cu  participarea la stagii de formare profesională pentru a stimula productivitatea și, în același timp, pentru a păstra competențele în cadrul unei forte de muncă ce îmbătrânește.
    • Stimularea IMM-urilor din industria alimentară pentru o eficientă relocare a forței de muncă din mediul rural spre activități conexe agriculturii.
    • Asumarea și implementarea strategiei Dunării prin includerea în strategiile de dezvoltare locale ale orașelor riverane a unor obiective concrete în ceea ce privește exploatarea potențialului economic al Dunării.
    • Dezvoltarea programelor naționale de educație dedicate romilor pentru întărirea capacității acestora de a se adapta pieței muncii.

Urgenţa 4: Scheme suport ale statului

Stare actuală:

Industria este unul dintre motoarele principale ale unei dezvoltări sustenabile într-o economie de piaţă sănătoasă. Nu aceasta pare să fie și perspectiva actualului Guvern. Schemele de suport ale statului sunt din ce în ce mai fragile (pentru schemele de suport de minimis, cuantumul subvenției maxime a scăzut de la 200.000 de euro reprezentând 100% din cheltuieli în anul 2013 la 100.000 de euro reprezentând doar 90% din cheltuieli în anul 2014) şi, în timp statele UE încearcă să găsească metode pentru a sprijini industria, România bate pasul pe loc. Schema de minimis este adoptată în multe state europene (Marea Britanie, Irlanda, Lituania etc.), iar multe dintre acestea au menţinut pragul de finanțare de 200.000 euro şi în anul 2014. În plus, exista presiuni pentru creşterea acestui prag din partea mai multor state ale UE, cea mai puternică susţinătoare a acestei măsuri fiind Franța. Pe lângă ajutoarele financiare, statul, prin APL-uri, poate sprijini direct investitorii prin dezvoltarea infrastructurii locale și facilitarea accesului la aceasta.

Propunerile Guvernului Alternativă al PDL:

  • Menţinerea pragului de 200.000 de euro reprezentând 100% din cheltuieli pentru subvențiile de tip minimis.
  • Eficientizarea şi verificarea permanentă a softurilor folosite pentru înscrieri în cadrul acestui program, în aşa fel încât condiţiile de înscriere să fie respectate întocmai şi pentru a nu mai exista probleme de folosire a sistemului informatic, aşa cum s-a întâmplat în 2013.
  • Susţinerea (alături de Franţa şi alte state ale UE) creşterii pragurilor de ajutoare impuse de Comisia Europeană (maxim 200.000 de euro în prezent), industriile mondiale fiind subvenţionate cu sume mult mai mari.
  • Evaluarea corectă a redevenţelor şi stabilirea nivelurilor corespunzătoare pentru asigurarea echității la nivelul actorilor de pe piaţa industriei.
  • Asigurarea de  obiective SMART în cadrul Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2014-2020, actualele obiective fiind generale şi fără un scop precis.
  • Simplificarea procesului de recuperare a TVA-ului pentru investițiile mari, de peste 1 mil. euro – controlul trebuie făcut ulterior recuperării – întrucât în prezent se frânează industria prin blocarea resurselor, deoarece returnarea poate dura și 1 an.
  • Stabilirea în planul de urbanism al APL-urilor a unor zone rezervate pentru investiții industriale – în perioada de boom, terenurile fostelor fabrici s-au transformat în potențiale terenuri pentru blocuri. Astfel s-a distrus o mare parte a industriei prin schimbarea obiectivelor terenurilor respective.
  • Dezvoltarea capacității de conectare a agenților economici la rețelele de energie și gaz – este necesară modificarea legislației astfel încât conectarea la rețele să se poată face în maximum 30 zile, acolo unde permite sistemul. În prezent, există cazuri în care perioada de așteptare este de 1-2 ani din cauza birocrației în industriile gazului și energiei
  • Realizarea unor linii speciale de finanțare pentru APL-urile care nu au resurse bugetare suficiente pentru asigurarea infrastructurii necesare (apă, curent, transport etc.) pentru investițiile locale strategice, care creează minim 200 locuri de muncă.
  • Eliminarea TVA-ului la materii prime și încasarea acestuia doar la final pentru companiile din industria prelucrătoare – în acest mod, ar scădea cu 24% costurile de finanțare a creditelor pentru procesul de producție (în prezent companiile se împrumută inclusiv pentru finanțarea TVA-ului).

Urgenţa 5: Susţinerea învăţământului secundar de specialitate

Starea actuală:

Şcoala profesională românească a fost una eficientă şi de renume european, care a funcţionat în mod normal până la implementarea pseudo-reformelor întreprinse în educaţie de guvernele PSD, ce au destabilizat acest domeniu. Destabilizare a culminat în 2009 prin închiderea Şcolilor de Arte şi Meserii de către ministrul de atunci al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Lipsa unor contracte cu agenţii economici locali, învechirea utilajelor  disponibile pentru practică şi reducerea semnificativă a orelor de practică au transformat Şcolile de Arte şi Meserii „într-un fel de liceu” pentru elevii mai puţin dornici de învăţătură, iar piaţa muncii din România a devenit mult mai săracă în specialişti precum sudori, instalatori, electricieni ş.a. Formarea la locul de muncă a devenit o regulă de bază pentru cei care se angajau în astfel de posturi.

Rezultatul a fost unul dezastruos: incapacitatea sistemului educaţional de a acoperi cererea de pe piaţa muncii pentru anumite meserii. Aşa cum arată şi ultimele statistici realizate de ANOFM în luna februarie 2014, din totalul de posturi scoase la concurs, doar 11% erau adresate celor cu studii superioare, restul de 89% fiind pentru cei cu studii medii, profesionale şi pentru lucrătorii necalificaţi.

Propunerile Guvernului Alternativă al PDL:

  • Implementarea modificărilor aduse de Guvernul PDL la Legea Educaţiei Naţionale prin  reintroducerea școlii profesionale la standarde europene, în vechea tradiţie a școlii profesionale româneşti, după învăţământul obligatoriu, între 16-19 ani.
  • Implicarea agenţilor economici prin cerere, resurse financiare, instruire practică precum şi evaluarea la examenele de absolvire, prin deducerea cheltuielilor fiscale ale agenţilor economice ce doresc să colaboreze cu școlile pProfesionale.
  • Schimbarea definitivă a concepţiei legate de învăţământul profesional prin campanii de conştientizare la nivelul societăţii, astfel încât toţi actorii majori, plecând de la elevi şi părinţi şi până la instituţiile de stat şi cele private, să înţeleagă că productivitatea economiei românești şi mai ales bunăstarea românilor depind în mod crucial de calitatea educaţiei şi formării profesionale. Resursa umană este cea mai importantă resursă de care dispune România.
  • Şcoala profesională trebuie să devină locul unde tehnologiile şi cunoştinţele necesare viitoarei meserii vor fi însuşite fără presiunea curriculei teoretice extinse (istorie, geografie, filosofie, matematică etc.), fără a încărca inutil elevii. Învăţământul general obligatoriu de 10 clase trebuie să asigure cultura generală necesară unui cetăţean european.
  • Structura va ţine cont de structura pieţei forţei de muncă. Astfel planurile de şcolarizare vor prevede procentul alocat între filiera teoretică şi vocaţională şi cea tehnologică, în funcţie de necesităţile pieţei muncii pe termen mediu. Capacitatea de pliere rapidă la nevoile pieţei a sistemului educaţional este esenţială!
  • Accesul în cadrul acestui sistem pe bază de examen şi nu prin repartizare electronică, astfel încât să acceadă aici cei care îşi doresc cu adevărat să urmeze o meserie. Şcoala profesională trebuie să înceteze să mai fie „coşul de gunoi” al sistemului educaţional.
  • Facultăţile tehnice, profesionale, trebuie să fie structurate astfel încât pregătirea teoretică, solidă, să poată fie pusă în aplicare pe perioade de practică continue de minim 3/6 luni consecutive, în cadrul aceluiaşi an universitar.
  • Modificarea Codul Muncii astfel încât minorii de 16 şi 17 ani să poată lucra cu normă întreagă şi mai ales să poată îndeplini cerinţele legate de protecţia muncii.
  • Creșterea numărului de programe de studii ale limbii germane, în special în Moldova și Muntenia astfel încât, pe termen mediu, să se creeze un număr suficient de cetățeni activi pe piața muncii care să stăpânească această limbă. În prezent, investițiile Germaniei, Austriei și Elveției reprezintă 40% din totalul investițiilor străine directe din Romania, iar majoritatea sunt în domeniul industriei. Unul din criteriile principale de alegere a zonelor de producție, pe lângă existența infrastructurii, este și acela al existenței unei forțe de muncă ce deține cunoștințe de limba germană.
  • Consolidarea învățământului dual și a practicii studențești în companii – obligația înființării stagiaturii plătite în cadrul companiilor mari (timp de 3 ani) și introducerea unui număr minim obligatoriu de stagiari.
  • Consolidarea și extinderea breslelor pentru a căpăta drept de practică în mai multe domenii decât cele actuale (de exemplu, ingineri, zidari, tâmplari, etc.). Astfel se dorește crearea unei site valorice pe piața muncii, precum breasla constructorilor în Franța și Germania.

[1] potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în urma centralizării a 720.000 de formulare completate de români plecaţi în străinătate.

Sursa: andreeavass.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page