Dezvoltare durabilă, Economie — aprilie 9, 2014 at 12:09

Recuperările reduse din insolvenţe fac ca băncile să crediteze firmele mai puţin

by

Faptul ca bancile reusesc cu greu sa isi recupereze sumele de la firmele care intra in insolventa le fac sa isi regandeasca politica de creditare pe viitor. 

refinantareIn cadrul unei conferinte pe teme financiare, Sergiu Oprescu, presedintele executiv al Alpha Bank Romania, a declarat, citat de Mediafax:

“Din datele pe care le avem, aproape 90% din societatile in insolventa au ajuns in faliment, iar sumele recuperate nu reprezinta mai mult de 2-2,5% din totalul masei credale. Acest lucru ne pune pe ganduri pentru ca bancile intra in jocul insolventei ca un creditor garantat, iar daca in aceasta pozitie nu poti sa recuperezi, pierderile se regasesc mai devreme sau mai tarziu in politica pe care o banca o are fata de societatile comerciale”.

In opinia acestuia se simte nevoia unei discipline financiare mult mai puternice pentru a evita situatia in care bancile nu mai ofera credite nici firmelor serioase, urmare a faptului ca unele firme s-au folosit de legea insolventei pentru a-si pune la adapost, probabil, bunurile personale.

Blocajul produs in economie de firmele intrate in insolventa este estimat la 25 miliarde euro, cu o pondere de aproximativ 20% din Produsul Intern Brut, de circa 140 miliarde euro, anunta Mediafax.
Presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor, Florin Danescu, a precizat ca, din cele 25 de miliarde euro, 5,4 miliarde euro revin creditorilor bancari, zece miliarde euro statului, iar restul altor companii din economie.

Agentia de stiri noteaza ca Mirela Iovu, vicepresedinte CEC Bank, e de parere ca noul Cod al Insolventei, aflat in dezbaterea Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, va proteja doar debitorii si practicienii in insolventa, bancile fiind dezavantajate, dar spera ca “balanta sa se mai echilibreze” pana la adoptarea actului normativ.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page