Anunţuri, Ultimile Știri — mai 4, 2014 at 17:55

Râuri din 14 judeţe vor fi sub Cod galben şi Cod Portocaliu

by

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a prelungit până luni, la ora 18.00, avertizarea Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Hunedoara, Olt, Argeş şi Prahova.

În intervalul menţionat, va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp în vestul şi nordul Olteniei, nordul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, Banat, precum şi în cea mai mare parte a zonei de munte.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe intervale mai scurte de timp.

temp_judeteRâuri din 14 judeţe vor fi sub Cod galben.

Hidrologii au actualizat avertizările cod portocaliu şi cod galben emise anterior, pentru râuri din bazinele hidrografice Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior, unii afluenţi ai Mureşului inferior, Vedea, Argeş superior, Ialomiţa, Buzău, unde se pot produce creşteri de debite şi niveluri, cu depăşirea cotelor de atenţie şi de inundaţie, precum şi scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, care ar putea provoca inundaţii locale.

Noua avertizare a intrat în vigoare duminică, la ora 16.00 şi este valabilă până luni, la ora 18.00.

Codul portocaliu a fost prelungit până luni la ora 18.00 pe râurile din bazinele hidrografice Bârzava şi Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), Jiu superior şi mijlociu şi unii afluenţi ai săi (judeţele Hunedoara, Gorj, Dolj şi Mehedinţi).

De asemenea, avertizarea cod portocaliu a fost emisă pentru versanţi, torenţi, pâraie şi râurile mici din zonele de deal şi de munte din judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea. Avertizarea intră în vigoare duminică, la ora 17.00 şi este valabilă până luni, la ora 09.00.

Începând de luni, ora 02.00, vor fi sub cod portocaliu şi râurile din bazinele hidrografice Vedea amonte S.H. Buzeşti şi Teleorman amonte S.H. Tătărăştii de Sus (judeţele Olt şi Argeş), precum şi Teleajen (judeţul Prahova).

De asemenea, a fost prelungită avertizarea cod galben, până luni, la ora 18.00, pe râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), pe Jiu aval Răcari (judeţul Dolj), pe unii afluenţi ai Oltului mijlociu şi inferior (judeţele Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj şi Sibiu), pe unii afluenţi ai Mureşului (judeţul Hunedoara), pe Vedea (judeţul Teleorman), Argeş superior şi afluenţi (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău superior (judeţele Covasna şi Buzău) şi afluenţii săi din judeţul Buzău.

Potrivit INHGA, aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page