Politica, Politica naţională — mai 18, 2014 at 15:44

RALUCA TURCAN: În atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

by

REF: 22.000 de educatori şi învăţători cărora ar fi trebuit să le crească salariile, ignoraţi de fostul ministru Ecaterina Andronescu şi de actuala conducere a Ministerului Educaţiei Naţionale

Raluca TurcanAproximativ 22.000 de cadre didactice care ocupă funcţiile de educatori/educatoare, institutori/institutoare şi învăţători/învăţătoare, respectiv de maistru-instructor şi antrenor aşteaptă să le fie echivalate competenţele şi să devină profesori în învăţământul preşcolar şi primar, profesori de instruire practică sau profesor antrenor conform art. 248, alin. (3) şi (4) din Legea nr.1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale.

În fapt, procedura demarată în anul 2012 conform calendarului prevăzut de OM nr. 6563/2011 şi derulată fără niciun impediment, s-a blocat în cabinetul doamnei Ecaterina Andronescu. Ordinul de Ministru privind aprobarea listelor cuprinzând personalul didactic din unităţi de învăţământ preuniversitar, nominalizat pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor care trebuia dat din noiembrie 2012, în timpul mandatului fostul Ministru al Educaţiei, nu a fost semnat nici până astăzi.

Pentru personalul didactic în cauză, art. 248, alin. (3) din Legea Educaţiei Naţionale stipulează că educatorii, învăţătorii, institutorii, instructorii, maiştrii şi antrenorii care ocupă deja funcţii în sistem şi care „au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc condiţia pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaştere şi echivalare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului”.

Pe de o parte, echivalarea competenţelor şi încadrarea în funcţia de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor aduce cu sine şi o creştere semnificativă de salariu pentru toate aceste cadre didactice. Pe de altă parte, semnarea şi intrarea în vigoare a respectivului Ordin de Ministru ar fi scos persoanele în cauză de sub incidenţa OUG nr. 92/2012 care impune condiţia ca educatorii/educatoarele şi învăţătorii/învăţătoarele să îşi continue activitatea în funcţiile didactice pe care le ocupă, „cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

În baza prevederilor art. 149 alin. (3) şi art. 248 alin. (3) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2012, a fost demarată procedura de echivalare a competenţelor prin:

– Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5.553/2011;

– Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5.484/2011;

Ordinul nr. 6563 din 13.12.2011 pentru aprobarea Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5.553/2011, sesiunea 2012, şi a Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5.484/2011, sesiunea 2012.

Calendarul prevedea ca procedura de echivalare să se desfăşoare între lunile ianuarie şi noiembrie 2012, cu menţiunea ca atestatele de recunoaştere a competenţelor să fie eliberate de la data de 1 noiembrie 2012.

Conform Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, un cadru didactic trebuia să fi obţinut minimum 90 de credite profesionale transferabile în ultimii 5 ani, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor.

În cazul acestor cadre didactice care au obţinut punctajul necesar pentru echivalare, Ministerul Educaţiei, prin doamna Ecaterina Andronescu, trebuia să semneze, începând cu 1 noiembrie 2012, un Ordin de Ministru pentru eliberarea atestatelor de echivalare, în baza listelor provenite de la fiecare inspectorat şcolar judeţean. Ordinul de Ministru nu a mai fost eliberat, împiedicând inclusiv măririle salariale care li s-ar fi cuvenit acestora prin lege.

Mai mult, într-o scrisoare comună a sindicatelor din învăţământul preuniversitar (FSLI, Spiru Haret şi FEN) adresată Ministerului Educaţiei Naţionale, la data de 10 ianuarie 2013, se precizează că „activităţile pentru recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale au început să se desfăşoare, încă din luna ianuarie 2012, în conformitate cu Calendarul – Anexa nr. 2 la O.M.E.C.T.S. nr. 6563/2011 – dar nici până la această dată nu a fost emis Ordinul de Ministru pentru recunoaşterea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal şi informal de către cadrele didactice care îndeplinesc condiţiile prevăzute de metodologie, în vederea emiterii atestatelor de recunoaştere şi echivalare a competenţelor”.

Drept urmare, în luna ianuarie 2013, a fost dat publicităţii Acordul asupra poziţiei comune a Ministerului Educaţiei Naţionale şi a federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar referitoare la prevederile Legii nr. 1/2011 şi ale OUG nr. 92/2012, privind statutul funcţiilor didactice de  învăţător/învăţătoare şi educator/educatoare, înregistrat cu nr. 8106/21.01.2013. Documentul încheiat prevede următoarele puncte de vedere şi direcţii de acţiune comune:

  1. „(…) menţinerea, în Legea nr.1/2011, a funcţiilor didactice de educator/educatoare şi învăţător/învăţătoare, pentru cei care se află în sistem, fără alte condiţionalităţi. (…)”
  2. Completarea şi modificarea Anexei 2 la OMECTS nr. 6563/2011 privind aprobarea Calendarului activităţilor prevăzute în Metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal de către cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor-antrenor în cluburile sportive şcolare, palatele şi cluburile copiilor, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5.484/2011, sesiunea 2012, „prin prelungirea termenelor prevăzute”.
  3. Identificarea de mecanisme şi soluţii comune de formare iniţială şi dezvoltare profesională, „care să vină în sprijinul celor care doresc să-şi completeze studiile în învăţământul superior” şi iniţierea de „proiecte ce se pot finanţa din fonduri europene, pentru atingerea acestor obiective”.
  4. Conlucrarea în vederea susţinerii demersurilor de modificare a Legii nr. 1/2011 în Parlament.

În concluzie:

Luând în considerare toate cele expuse anterior, considerăm că drepturile celor 22.000 de cadre didactice au fost încălcate în mod flagrant prin nefinalizarea procedurii de echivalare legal derulate de către Minister, prin abuzul în funcţie al miniştrilor Ecaterina Andronescu şi Remus Pricopie.

Deputat: RALUCA TURCAN
Secretar al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page