Evenimente, Ultimile Știri — iulie 31, 2013 at 18:14

Raluca Surdu a inițiat campania “Sănătate pentru Oltenița!”

by

Începând de marți, 30 iulie, oltenițenii vor putea să se protejeze de caniculă dacă ajung într-unul dintre cele trei corturi de asistență medicală amplasate de deputatul PNL, Raluca Surdu.

OltenitaOltenitaIMG_4268Având în vedere temperaturile ridicate din ultimele zile, Raluca Surdu s-a gândit la cei care suferă din cauza căldurii și le oferă acestora un spațiu de odihnă, unde se pot hidrata și unde își pot verifica tensiunea, gratuit. Prin această campanie, deputatul PNL dorește să ofere oltenițenilor șansa de a apela la personal medical specializat pentru a-și verifica tensiunea și pentru a fi îndrumați către asistență de specialitate, dacă va fi cazul.

‘‘Este necesar ca fiecare dintre noi să aibă grijă și să nu se expună prelungit la soare pentru a evita efectele pe care razele ultraviolete și căldura extremă le pot avea asupra organismului. Într-o perioadă în care bolile de inimă sunt în creștere, trebuie să avem grijă de inima noastră și să începem prin a ne măsura regulat tensiunea,’’ a declarat Raluca Surdu.

IMG_4238Deputatul PNL a atras atenția asupra importanței unui control medical regulat și i-a sfătuit pe oltenițeni să evite expunere prelungită la soare, în zilele caniculare.

‘‘Sănătatea este un lucru important pentru fiecare dintre noi și îi îndemn pe toți oltenițenii să se ferească în această perioadă de caniculă iar dacă totuși trebuie să iasă afară, să se oprească la unul dintre corturile noastre pentru a consuma lichide și pentru a își verifica tensiunea, ’’ a mai spus Raluca Surdu.

IMG_4282Acțiunea este organizată în parteneriat cu Spitalul Municipal și cu Unitatea de Asistență medico-socială Oltenița , iar oltenițenii vor fi asistați inclusiv de asistente medicale. După mai puțin de 3 ore de la amplasarea primului cort, peste 70 de oltenițeni au apelat la serviciile medicale oferite.

IMG_4252Acțiunea ”Sănătate pentru Oltenița” a deputatei PNL Raluca Surdu se va desfășura pe durata a 2 săptămâni, cu posibilitatea de prelungire, dacă temperaturile zilelor lunii august o impun. Zilnic, între orele 9 și 17, cei aflați în trecere prin cele trei puncte importante ale orașului își vor putea verifica tensiunea, vor beneficia de un moment de liniște la umbră și de un pahar cu apă pentru rehidratare.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page