Politica, Politici europene — septembrie 2, 2014 at 15:16

Putin: Dacă vreau, cuceresc Kievul în două săptămâni

by

În toiul crizei ucrainene, o convorbire telefonică între Vladimir Putin și președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso agită spiritele și mai mult. Șeful de la Kremlin, tras la răspundere de Barroso din cauza soldaților ruși care operează în Ucraina, ar fi amenințat cu cucerirea întregii țări.
Alte titluri astazi: NATO ar urma să înființeze o forță de reacție rapidă (The Guardian) / SUA cer Israelului să renunțe la anexarea de teritoriu în Cisiordania (Le Monde)

putinSursa inițială a acestei informații este cotidianul italian La Repubblica. Ziarul relatează că amenințarea lui Putin ar fi venit în contextul în care ar fi vrut să tragă un semnal de alarmă apropo de posibilitatea impunerii de noi sancțiuni țării sale. Un diplomat european prezent la summitul Consiliului de sâmbătă a confirmat pentru revista germană Spiegel faptul că Barroso i-a informat pe liderii europeni în legătură cu această amenințare. Ca reacție, premierul britanic David Cameron ar fi spus că Europa nu trebuie să facă aceeași greșeală precum cea a politicii de appeasement cu naziștii de dinaintea Celui De-al Doilea Război Mondial. Cancelarul german Angela Merkel ar fi spus colegilor săi că Moscova urmărește o confruntare militară și că Estonia și Letonia ar putea fi și ele afectate.

Între timp, relatează Spiegel, NATO ar privi deja Ucraina drept perdant al conflictului din est. Strategii Alianței au avut și ei o reuniune de urgență la finele săptămânii, iar analiza evenimentelor s-a schimbat radical. Un general este citat cu afirmația că „Ucraina a pierdut deja din punct de vedere militar”, iar unica opțiune la dispoziția președintelui Petro Poroșenko ar fi „negocierile pentru a-și scoate oamenii în viață din capcana rușilor”. Informațiile NATO arată că Rusia ar fi deplasat la granița cu Ucraina cel puțin 20 de batalioane a câte 500 de oameni și mai multe baterii de artilerie grea. Îngrijorări provoacă mai ales noul front sudic din vecinătatea orașului Mariupol care ar putea realiza o conexiune terestră cu Crimeea.

NATO ar urma să înființeze o forță de reacție rapidă (The Guardian)

4000 de oameni care să se deplaseze cu ușurință, dar să lovească cu forță, la nevoie. Acest vârf de lance ar urma să fie aprobat de liderii statelor aliate la summitul din Țara Galilor în contextul amenințării rusești.

E vorba despre un mix de trupe regulate și forțe speciale care să fie capabile să se deplaseze în orice stat membru din estul Europei în termen de maximum 48 de ore. Cel mai probabil, Moscova va cataloga decizia drept o provocare, dar NATO a fost îndelung criticată pentru lipsa oricărei reacții față de criza ucraineană – în afara exercițiilor militare din statele baltice. Cea mai mare critică adresată Alianței este lipsa vitezei și lipsa de flexibilitate. Sigur că această unitate rapidă nu ar contribui cu nimic la detensionarea situației din Ucraina, dar ar putea descuraja Rusia de la eventuale intenții de destabilizare a Letoniei sau Estoniei. Planul NATO prevede ca forța de reacție rapidă să fie operațională până la Crăciun. Una din cele mai grave provocări la adresa Alianței este însăși construcția sa. NATO e gândită să facă față unui război convențional, nicidecum unei operațiuni de destabilizare așa cum are loc în Ucraina. Așa se face că această nouă forță va fi antrenată cu precădere pentru operațiuni non-convenționale.

SUA cer Israelului să renunțe la anexarea de teritoriu în Cisiordania (Le Monde)

400 de hectare ar urma să fie transformate în colonie israeliană în vecinătatea Betleemului. Anunțul a provocat un val de critici internaționale, în special de la Washington.

„Acest anunț, la fel ca oricare altul legat de planificarea sau construirea unei colonii israeliene, este în contradicție cu scopul declarat al statului Israel de a ajunge la o soluție negociată de pace și creare a unui stat palestinian”, a spus un oficial al Departamentului de Stat american cerând guvernului de la Ierusalim să anuleze decizia. Armata israeliană a catalogat mișcarea drept una politică și vine în replică la răpirea a trei tineri israelieni în acea zonă la începutul lunii iunie. Zona este cunoscută drept colonia Gush Etzion. Anunțul Israelului a provocat indignare la Ramallah, dar și în rândul militanților israelieni pentru pace. Egiptul, stat care a mediat armistițiul dintre Israel și Hamas, a condamnat decizia de anexare. De amintit că UE consideră ilegale coloniile israeliene din teritoriile ocupate palestiniene. SUA le numesc doar „un obstacol în calea păcii”.

sursa:rfi.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page