Mâncare şi Băutură — noiembrie 17, 2013 at 14:02

Pulpa de BERBECUT la tava cu merisoare

by

pulpa de berbecut merisoareIngrediente
1 pulpă de miel (750-800 gr)
2 cepe roșii
4 linguri de unt
4 linguri pastă de tomate
1 vârf de linguriță de scorțișoară
½ linguriță piper verde proaspăt măcinat
½ linguriță sare de mare
200 gr dulceață de merișoare

Preparare

Opțional, pulpa de miel se ține la fezandat în bere neagră cu mirodenii 3-4 ore. Apoi, se scurge bine și se freacă delicat cu sare și piper verde, lăsându-se să se ”odihnească” 15 minute. Separat, într-o tigaie se face sosul, topind untul, sotând ceapa și amestecând, apoi, pasta de tomate. Se lasă împreună la foc iute până la primul clocot, după care înca 1-2 minute să scadă la foc mic. Cu această reducție se unge bine mielul înainte de a fi așezat, pe hârtie de copt, în tavă. Se pune la cuptor, la 200 grade, cam 20 minute, până când începe să prindă culoare. Apoi, se unge și cu dulceața de merișoare, lăsându-se încă 15 minute la 160 grade, cu grijă ca fructele sa nu se înnegrească. Se scoate și se lasă la răcit la temperatura camerei, acoperit, pentru a nu se pierde aromele. După aceea, se taie felii și se servește cu felurite garnituri, precum felii de țelină coapte, felii de măr sau prune fierte în reducție de vin.

Poftă Mare!

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page