Cultură şi Educaţie, File de Istorie — aprilie 6, 2014 at 13:57

Prostituţia bucureşteană de la Gheorghe Bibescu-Voda şi până la tovarăşele curve ale socialismului ştiinţific

by

BibescuAm scris despre prostitutia interbelica intr-un articol care l-am publicat anul trecut (Bucureştiul interbelic: Sex in the city), citind cateva documente de pe la mijlocul secolului al XIX am gasit niste referinte interesante despre felul in care societatea romaneasca privea prostitutia si aproape am ramas perplex. Atunci oamenii erau mult mai toleranti decat suntem noi astazi.

Doi domnitori interesanti a avut Tara Romaneasca aproape de perioada Unirii Principatelor, doi frati desi purtau nume diferite. Ma refer la Gheorghe Bibescu (penultimul domn al Munteniei), un adevarat prinţ luminat si fratele sau, Barbu Dimitrie Ştirbei (ultimul domn),  mai putin luminat dar un om pozitiv cu multe calitati bune.

Gheorghe Bibescu, craiovean de origine, isi face studiile la București si Paris, in 1824 devine Ministru de Justiție și putin mai tarziu Ministeru de Externe. Demisionează în 1834, neintelegandu-se de loc cu Alexandru Dimitrie Ghica pe care il caracteriza “om bun, însă fără curaj … prieten al țării, dar mai mult încă al postului său”. Traieste  pana la 1842 la Paris și Viena. Reintors, conduce opoziția contra domnitorului Alexandru D. Ghica și reuseste sa-l mazileasca la modul cel mai pasnic si amical (serios).

Gheorghe Bibescu, a fost fara indoiala un umanist si iubitor de tara, a pus ordine in finantele tarii, i-a ajutat pe sinistratii bucuresteni care si-au pierdut casele în urma marelui incendiu din  ziua de Pasti a lui 1847, chiar a pus bazele unei armate profesioniste. Printre reformele facute a fost cea a prostitutiei pe care a vazut-o ca un serviciu social important. Dreptul la sex trebuia garantat chiar daca esti slut ca naiba, in plus Bibescu intelegea ca la o anumita varsta abstinenta nu este sanatoasa si multe domnisoare din lumea buna pot ajunge cu burta “pana la barbie” inainte de o casatorie aranjata cu dichis de parinti.

bordelo2

Primul regulament al “conduitei” este redactat in timpul domniei lui Bibescu-Voda. Din nefericire pentru el si pentru prostituate, Bibescu-Voda face gresala pe care o fac si guvernantii de astazi, promulga o “lege a minelor”, concesionand minele predecesorilor lui Gazprom,  un nobil rus numit Trandafiloff. Isi pune in cap “Sfatul Tarii”, care  anuleaza concesiunea. Bibescu , suspendă adunarea – “pentru rele aplicari și gandiri“. Sfarsitul domniei sale vine insa după citirea Proclamației de la Islaz (9 iunie), ea este impusă și domnitorului la București. Bibescu a fost indecis, nu a trecut nici de partea revoluției și nici nu a avut inima sa o inabuseasca cu forta, astfel încât este nevoit să abdice la 13 iunie 1848 și să paraseasca tara. Un om care mi-a placut mult si vom mai discuta despre el, va promit.

Nici fratele lui Voda Bibescu, Barbu D. Ştirbei-Voda, nu implementeaza  “conduita,” lasand-o in sarcina lui Alexandru Ioan Cuza. Conform “conduitei” lui Gheorghe Bibescu, prostitutia era legala numai in “case de toleranta (bordeluri)” sub administrarea (astazi se numeste managment) a unor doamne mai in varsta cu experienta in aceasta profesie numite “femei pezevenghi”, cred ca am explicat termenul intr-un articol anterior. Matroanele “pezevenghi,” trebuiau sa aiba grija de igiena damelor, sa le dea de mancare cum trebuie sa le pazeasca de violentele eventualilor clienti in stare de ebrietate. Cea mai importanta sarcina insa era trimiterea damelor, discret, la un control medical saptamanal. Acesta “conduita” (asta era numele), devine “regulament” in anul 1862. Aceasta reglementare s-a pastrat pana in anul 1930, cu cateva amendamente. Regulamentul pemitea un sistem bazat pe prostitutia colectiva, a “damelor de bordel” şi al prostitutiei individuale cu o condicuţă de sanatate, care trebuia  sa fie inregistrata prealabil la Politie şi la Serviciul Sanitar, după indeplinirea cerintelor legate de o limită de varstă şi stare de sanatate. Condicuţa era permisul legal pentru exercitarea acestei ocupatii.

bordelo1

In casele de toleranta “burgheze”, preturile erau destul de piperate, putina ţuica de prune “o maslinuţă, un sanviş cu batog si niste icre proaspete” inainte sau dupa sex, “plus două, trei rapoarte sexuale şi dormit toata noaptea,” cam jumatate din salariul unui functionar inferior la stat (statutul ultimativ si in acele vremuri). Bineinteles ca se putea si mult mai ieftin intr-o camera inchiriata sau cel mai ieftin intr-o Gradina Publică, intre boscheţi, dar si mult mai scump in cele doua bordeluri de lux ale capitalei.

Dacă în 1875 existau 243 prostituate inregistrate, in 1898 erau 354, iar după 30 de ani numărul lor a crescut cam de zece ori. La o razie în august 1921, din 108 femei duse la arestul de la Poliţia Capitalei, 73 erau prostituate cu condicuţă, iar restul, clandestine, dintre care opt, urmărite pentru diferite infracţiuni. Dintre toate, 41 au fost duse la Secţia specială de la Colentina pentru ,,boli lumeşti”. Potrivit Brigăzii de Moravuri a Prefecturii Poliţiei Capitalei, la nivelul anului 1938 existau: 1.272 curve înregistrate, la care se adăugau 1.050 clandestine. Era un număr foarte mare. Dintre toate, au fost găsite bolnave nu mai puţin de 944 dintre cele înregistrate şi 630 clandestine; totalul celor supuse vizitei medicale la cele cinci dispensare era de 2.212 înregistrate şi 1.670 clandestine. [Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale (D.P.S.G.), Dosar 11923/1944]

Cam atat pentru astazi.

Sursa: politeia.org.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page