Comunicate de presă, Ultimile Știri — aprilie 17, 2013 at 10:10

Propunerea legislativă a deputatului Dan Motreanu privind plata trimestrială a datoriilor primăriilor, a fost votată în Parlament

by

pnl

Luni, 16 aprilie 2013, Parlamentul României a votat proiectul de  Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2013 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, alte măsuri financiare, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Inițial, Art 3, alineatul (1) al Legii prevedea ca unitățile administrativ-teritoriale să-și plătească datoriile în tranșe lunare. În urma consultării primarilor din Colegiul 3, deputatul liberal Dan Motreanu a propus modificarea acestui articol astfel încât plata datoriilor să se facă în tranșe trimestriale cu următoarea motivație: Modificarea propusă la art. 3 alin. (1) vizează posibilităţile reale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de încasare a veniturilor proprii, ţinând cont de faptul că principalele taxe şi impozite locale se plătesc anual, în două rate egale cu scadenţă la 31 martie, respectiv 30 decembrie, conform Codului fiscal.

De asemenea, trebuie avut în vedere că fundamentarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare cu posibilităţile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, conf. Prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, art. 5 alin. (4).

Astfel, prin introducerea modificării, unităţile administrativ-teritoriale au posibilitatea gestionării resurselor financiare în decursul trimestrului, astfel încât să poată asigura rambursarea împrumutului la termen, deşi gradul de încasare al veniturilor proprii nu este constant în decursul anului fiscal.

Această inițiativă vine în sprijinul tuturor primăriilor cu probleme financiare, evitându-se astfel situațiile în care primăriile erau pe punctul de a-și înceta activitatea  din cauza datoriilor neplătite și a conturilor blocate.

16 aprilie 2013                        Biroul de presă PNL

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.