Anunţuri, Ultimile Știri — iunie 6, 2013 at 11:16

Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni azi, la ora 17:00, cu susţinătorii săi de pe Facebook

by

Preşedintele Traian Băsescu se va întâlni azi, la ora 17:00, cu susţinătorii săi de pe Facebook, potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook “Alături de Preşedintele Nostru”.

contfacebook

“Dragi prieteni, avem confirmarea din partea Preşedintelui pentru întâlnirea cu susţinătorii acestei pagini. Dânsul a fost de acord să ne întâlnim joi, orele 17:00. Locaţia o să o dezvălui mai târziu.

Pentru că numărul de locuri este limitat, selecţia se face pe baza răspunsului la întrebarea «Spuneţi, pe scurt, argumentele pentru care credeţi că social media a schimbat modul de comunicare online cu personalităţile publice şi cu lumea politică. Credeţi că social media este benefică în democraţie?». Aşteptăm răspunsurile la adresa de e-mail: politica_online@yahoo.com”, se arată în mesaj.

Anterior, pe contul “Alături de Preşedintele Nostru”, pe care sunt postate periodic mesaje ale şefului statului, discursuri ale sale, fotografii şi ştiri despre acesta, fusese scris un mesaj care menţiona posibilitatea unei astfel de întâlniri.

“Pentru noi, susţinătorii Preşedintelui, Facebook a fost locul în care am putut comunica direct, fără presiuni şi intervenţii. Poate a venit timpul să ne vedem şi faţă în faţă, ce spuneţi? Cum sună o întâlnire cu domnul Traian Băsescu în care să vorbim despre rolul Internetului şi al social media în comunicarea directă şi nemijlocită? Oare dânsul ar vrea?”, a fost mesajul postat marţi după-amiază pe pagina de Facebook.

Această întâlnire nu este prima dintre un politician şi susţinători organizată pe Facebook.

Recent, Elena Udrea a organizat pe contul ei de Facebook un concurs în urma căruia s-a întâlnit cu un susţinător.

sursa: mediafax
Caricatura: Mihai Matei

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page