Pompierii militari din cadrul Secţiei Lehliu Gară au acţionat cu 3 autospeciale pe raza localităţii Horia, pentru lichidarea unui incendiu produs la un depozit de furaje, care se manifesta violent şi cu fum dens
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera ardere
Pompierii militari au luptat cu flăcările timp de aproximativ 7 ore, salvând 70 de animale mari, un grajd, 400 de baloţi de paie şi alte bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 de lei
În data de 20.02.2014, ora 04.42, trei echipaje specializate de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară au fost solicitate, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să acţioneze pe raza localităţii Horia, comuna Axintele, judeţul Ialomiţa, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unui depozit de furaje dintr-o gospodărie, proprietate individuală, aparţinând lui Nicolae T.
La sosirea echipajelor profesioniste de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără şi cu mult fum la nivelul întregului depozit de furaje.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată, care a folosit intenţionat o sursă de aprindere pentru a genera arderea.
Trei echipaje profesioniste de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Lehliu Gară s-au deplasat la această intervenţie cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, cei 23 de pompieri acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 7 ore de luptă cu flăcările.
În urma incendiului au ars aproximativ 350 de baloţi mari rotunzi de lucernă şi circa 250 de baloţi paie de grâu, valoarea pagubelor fiind estimată la suma de 100.000 de lei, pompierii militari reuşind să salveze bunuri materiale în valoare de aproximativ 250.000 de lei, un grajd, 70 de animale mari şi aproximativ 400 de baloţi de paie.
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plt. maj. Tătăranu Ştefan-Ovidiu