Evenimente, Ultimile Știri — septembrie 25, 2016 at 12:05

Poliția Română: Săptămâna Prevenirii Criminalităţii 2016

by

 În perioada 26 – 30 septembrie a.c., Poliția Română desfășoară, la nivel national, cea de-a unsprezecea ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”. 

politiaPoliția Română, prin structurile de prevenire a criminalității, organizează şi desfăşoară, la nivel naţional, „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”.

Activităţile desfăşurate, selectate în baza priorităţilor Poliţiei Române pentru anul 2016, urmăresc sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv.

În intervalul menţionat, în toate judeţele, se vor desfăşura activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.

În organizarea şi derularea acestor acţiuni, vor fi cooptaţi parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media.

În această perioadă, poliţiştii vor participa la dezbateri pe teme de interes (delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, consumul de droguri, traficul de persoane, siguranţa în mediul on-line, infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile comise cu violenţă și siguranţa rutieră) şi vor avea întâlniri cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, bătrâni, administratori de societăţi comerciale şi de imobile, reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale etc..

De asemenea, vor participa la emisiuni radio-tv pe teme de prevenire, vor distribui materiale preventive în spaţii publice şi vor organiza puncte fixe de informare pentru cetăţeni.

Pe parcursul săptămânii se vor organiza expoziţii pe teme de prevenire, vor fi prezentate filme educative şi programe preventive, iar pentru a vedea modul în care cetăţenii reacţionează vor fi simulate fapte antisociale.

Tot în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, Poliția Română va participa la “Festivalul de Știință”, iniţiativă menită să sprijine educaţia științifică printr-un program complex de activităţi adresate tuturor cetățenilor, în special tinerilor și a persoanelor interesate de evoluția tehnicii în diferite sectoare de activitate și la „Noaptea Cercetătorilor”, eveniment derulat la nivelul tuturor statelor din UE, care îşi propune promovarea unor alternative educative de petrecere a timpului liber în rândul adolescenţilor şi tinerilor.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.