Comunicate de presă, Ultimile Știri — mai 23, 2013 at 08:05

Podul Calafat-Vidin va fi inaugurat la 14 iunie, informează biroul de presă al administraţiei prezidenţiale a Bulgariei

by

podul-calafat-vidinNoul pod peste Dunăre, între Calafat şi Vidin, va fi inaugurat la 14 iunie, informează biroul de presă al administraţiei prezidenţiale a Bulgariei. La acest acord au ajuns miercuri preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, premierul României, Victor Ponta, şi comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, care s-au întâlnit miercuri la Bruxelles.
Podul Calafat-Vidin este cel mai important proiect de infrastructură realizat între România şi Bulgaria în ultimele decenii. Acesta are o lungime de aproximativ doi kilometri, fiind cel mai lung pod pe Dunăre, şi este dotat cu două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Costurile construcţiei, care până în anul 2011 erau estimate la circa 225 de milioane de euro, vor depăşi cel mai probabil 250 milioane de euro până la finalizarea proiectului.
Tot miercuri, preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea de ratificare a Acordului dintre Guvernul României şi cel al Bulgariei referitor la constituirea unei societăţi româno-bulgare pentru exploatarea podului Calafat-Vidin. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis AGERPRES, şeful statului a semnat miercuri “decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei entităţi comerciale mixte pentru exploatarea noului pod mixt (rutier şi feroviar) peste fluviul Dunărea, între oraşele Calafat (România) şi Vidin (Republica Bulgaria), semnat la Sofia la 28 februarie 2013”.

Sursa: AGERPRES

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.