Cultură şi Educaţie, Educaţie — decembrie 30, 2014 at 10:40

Pilda zilei: Nerecunoștința

by

”Nerecunostinta este o boala a sufletului. Astfel, omul care nu stie sa multumeasca pentru darurile primite de la Dumnezeu si de la semenii sai, socotind ca acestea i se cuvin, traieste nerecunostina ca pe o atitudinea permanenta, nu ca pe un gest izolat.

recunostintaNerecunostinta se intemeiaza intotdeauna pe mandrie. Cel mandru socoteste ca i se cuvin toate darurile primite, ca unul care are numai drepturi, nu si datorii. Precum se spune in popor, “recunostinta este o floare rara”, iar tot mai putini sunt cei care scapa de duhul nerecunostintei si al cartirii. Fiind nerecunoscatori, savarsim un mare pacat.

Atunci cand suntem nerecunoscatori, preferam sa facem lucruri dintre cele mai grele, decat sa recunoastem iubirea anumitor persoane de langa noi si sa ne bucuram de ea. Mai degraba ii iubim pe cei care ne urasc, decat pe cei care ne iubesc mai mult decat vrem noi. O asemenea putere are mandria.

In anumite cazuri, cel nerecunoscator prefera sa nu fie ajutat, decat, mai apoi, sa simta acel impuls interior de a multumi celui care l-a ajutat. Pentru unul ca acesta, un gest discret de recunostinta poate sa poarte cu sine o greutate de neinchipuit, fara a-si da seama ca este vorba de greutatea propriei mandrii.

Recunostinta, ca atitudine, este greu de suferit, atunci cand nu-l iubim pe cel caruia se cuvine sa-i fim recunoscatori. Astfel, dorinta de a scapa cat mai repede de anumite datorii arata tot un soi de nerecunostinta. Nesimtind si nearatand recunostinta celor ce li se cuvine, dam dovada de nepasare, mandrie si chiar rautate.

Cand un om isi marturisesc recunostinta doar din dorinta ascunsa de a primi binefaceri si mai mari, el nu are parte de dragostea lui Dumnezeu, ci se alatura celor inselatori. Unul ca acesta nu se poate bucura si odihni de darurile primite, oricate ar fi, caci nu sta in adevar si dragoste. Mai devreme sau mai tarziu el va cadea in propria cursa, dandu-si pe fata arama si pierzand increderea celor de aproape.”

Vindecarea celor zece leprosi

“Iar pe cand Iisus mergea spre Ierusalim si trecea prin mijlocul Samariei si al Galileii, intrand intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi, care stateau departe si care au ridicat glasul si au zis: “Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!” Si, vazandu-i, El le-a zis: “Duceti-va si va aratati preotilor.” Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors cu glas mare, slavind pe Dumnezeu, si a cazut cu fata la pamant, la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Si acela era samarinean. Si, raspunzand Iisus, a zis: “Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca, sa dea slava lui Dumnezeu, decat numai acesta, care este de alt neam?” Si i-a zis: “Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit” (Luca 17, 11-19).

“Recunostinta este starea de smerenie si sanatate a sufletului, iar nerecunostinta este o lepra a sufletului, chiar daca omul s-a vindecat de lepra trupului. Recunostinta este firescul demnitatii umane. Nerecunostinta este nefireasca pentru ca, atunci cand omul multumeste lui Dumnezeu, pentru binefaceri, si oamenilor prin care Dumnezeu a lucrat in viata lui, el este sanatos sufleteste, este drept si demn. Cand nu multumeste, este nesanatos, nefiresc, nedrept si nedemn. Recunostinta nu este ceruta ca o lauda pentru Sine, ci este ceruta de Hristos ca o stare de sanatate spirituala” (Preafericitul Parinte Patriarh Daniel).

Teodor Danalache, crestinortodox.ro

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.