Basarabia -Documente şi Argumente, File de Istorie — februarie 26, 2014 at 17:41

Pagini din istoria Basarabiei – partea a II-a

by

La începutul secolului al XVIII-lea, Rusia s-a apropiat de graniţele Moldovei. Pentru a atrage de partea sa creştinii aflaţi sub stăpânire otomană, între care erau şi numeroşi slavi balcanici,  ţarul rusiei susţinea direct eliberarea acestor popoare şi formarea unor state naţionale şi independente, dar în realitate dorea să le ocupe pentru a putea ajunge la Constantinopole.

1812moldova

La 13 aprilie 1711, domnul Dimitrie Cantemir a încheiat cu Imperiul rusesc o alianţă antiotomană. În tratatul încheiat, se menţiona printre altele “Moldova îşi va păstra vechile graniţe până la Nistru, iar fortăreţele vor rămâne ţării. Graniţele statului moldovean erau statornicite astfel, pământul principatului va rămâne după vechea hotărnicie moldovenească asupra cărora domnul are drept de stăpânire şi sunt cele cuprinse între râurile Nistru, Cameniţa, Bender, cu tot ţinutul Bugeacului, graniţele Valahiei şi ale Transilvaniei şi marginea Poloniei, după delimitările făcute cu aceste ţări.” Încă de pea cum, ruşii îşi manifestau dorinţa de a controla Moldova, deoarece au încercat să asigure protecţia acesteia.

În timpul ţarinei Ecaterina a II-a, pe teritoriul principatelor române s-au desfăşurat două războaie ruso-turce. După cel din anul 1772, ţarina a intenţionat să le transforme în provincii ruseşti. Ea a obligat pe boierii moldoveni ca în fruntea administraţiei militare să fie desemnat un general rus. În 1792, Rusia a ajuns la Nistru. În 1800, ţatul Pavel  I a aprobat planul de împărţire al Imperiului Otoman cu Austria, ruşii urmând să anexeze Moldova, Rumelia şi Bulgaria, iar austriecii Valahia, Serbia şi Bosnia.

La 22 noiembrie 1806, începea un nou război ruso-turc care va dura 6 ani. La început ruşii au ocupat Basarabia, apoi cele doua principate. Paralel cu luptele s-a desfăşurat şi o intensă activitate diplomatică. În tratatul secret pe care ruşii l-au încheiat cu Franţa în 1808 la Erfurt, Napoleon I a acceptat anexarea de către Rusia a principatelor şi fixarea graniţei pe Dunăre.

După ce au intrat în Bulgaria în 1810, ruşii au ratificat official anexarea celor două ţări române şi timp de 2 anile-a considerat două provincii ruseşti. Locuitorii celor două ţări au suportat greu privaţiunile.

O corespondenţă de atunci arăta “nu se poate spune prin cuvinte felul cum se poartă trupele ruseşti cu populaţia românească; sunt prăsaţi aşa de cumplit căci nimeni nu mai e sigur de averea lui.” Ţările erau datoare să furnizeze mereu provizii, dar comandanţii militari ruşi le vindeau şi locuitorii erau obligaţi să asigure hrana trupelor dar şi întreţinerea lor. Mai departe se spunea că, cel care era bănuit  a nu fi de partea ruşilor era considerat trădătoe şi executat pe loc.

Aceste lucruri erau consemnate şi de consulii străini acreditaţi în cele două ţări. Astfel, consulul francez Lamare, consemna în 1808: ”Valahia este distrusă în totalitate, produsele de primă necesitate au dispărut, iar populaţia se refugiază în Dobrogea şi Transilvania, mulţi spunând că nu se vor mai reîntoarce niciodată.”

Feldmareşalul Progorevski (înmormântat la Călăraşi în 1828, în curtea bisericii Volna) arăta în anul 1811: ”armata rusă a pustiit toate localităţile de pe linia Dunării, iar în cazul când aceste provincii vor fi controlate de Turcia, aceasta va avea mari pretenţii pentru daunele suferite, iar popoarele care locuiesc aici niciodată nu vor fi binevoitoare intereselor Rusiei.

Prof. Dr. Mihai Cotenescu

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page