Politica locala — octombrie 31, 2016 at 10:37

 Organizaţia de femei a ALDE Călăraşi, are ceva de spus….

by

img_7436Ieri, 29 octombrie, a.c. Organizaţia de femei a Filialei ALDE Călăraşi a iniţiat şi a realizat un workshop pe tema „Rolul femeii în societatea modernă. Egalitatea de şanse”. Acţiunea, la care au participat în egală măsură femei de pe toate palierele de vârstă, de la 25 la 70 de ani s-a dovedit a fi un real succes. Moderator, a fost dna Natalia Zamfir, psiholog şi doctorand în domeniul tematicii dezbătute de femeile liberale. Pornind de la statutul femeii, care a variat considerabil de la o societate la alta, femeile având, încă din antichitate, în societatea şi viaţa politică a statelor europene, un statut şi funcţii subordonate, părerile au fost variate, cu abordări de genul “în viata, avem  parte de unele roluri pe care le alegem si de altele care vin de la sine. Pe unele ni le dorim, si luptam pentru ele, pe când pe celelalte ni le asumăm ca de la sine inteles ”, a concis o doamnă aflată la începutul vieţii de pensionar.

Două doamne, de profesie  “pensionar” au menţionat “Cand facem bilantul, uneori ajungem la un numar foarte solicitant de sarcini pe care le avem de indeplinit ca femei: sa fim sotii si mame, sa avem grija casei, dar si a veniturilor, sa avem responsabilitatea locului de munca si cea a parintilor ajunsi batrani – complicate toate de micile griji si de problemele cotidiene. ” sau  “Cât de multe s-au schimbat pe parcursul timpului până în zilele noastre este greu de spus şi depinde de locul şi societatea în care trăieşti. A avea un loc de muncă, copii acasă şi lista cumpărăturilor în braţe nu ne va ridica niciodată mai presus de „gospodarul casei”. Dacă asta este bine sau  nu… nu cred că mai contează. Important pentru fiecare dintre noi este să ne respectăm  noi înşine şi, oricât de dificil ar fi, să reuşim de fiecare dată cu zâmbetul pe buze să putem  reacţiona ferm la toate provocările societăţii. “

img_7420La femeile din categoria de vârstă 30-40 de ani, am surprins răspunsuri de genul: “ Femeia moderna este  cea care pune realizarea profesionala inaintea celei personale. Cariera intra in categoria acelor decizii pe care le luam strict pentru noi, ca fiind aspecte ale vietii, ceva mai usor de controlat” sau : “Zona profesionala este cea in care ne simtim mai stapani pe situatie pentru ca putem controla evolutia noastra prin pregatire asidua, perfectionare, perseverenta si dedicare.”

La aceste dezbateri, Organizaţia de femei liberale a invitat şi candidaţii aflaţi pe listele pentru alegerile parlamentare, care au exprimat păreri de genul: „Multe femei au ajuns sa petreaca multe ore pe zi la munca, program care, pe vremuri, era apanajul angajatilor de sex masculin. Viata profesionala depinde de noi, mai mult decat de alti factori externi.In schimb, o relatie, alcatuirea unei familii reprezinta un schimb de roluri si de asteptari care depind si de un partener. Putem insa spune ca aceste femei nu isi doresc si o viata de familie?  Desigur, exista satisfactii si in multe alte sectoare ale vietii, iar evolutia psihica a femeii o face mult mai stabila si stapana pe propriul destin. Dar cate femei pot spune ca nu isi doresc o familie niciodata?  Isi doresc, dar timpul dedicat acesteia este limitat, pentru ca ceea ce le reprezinta sunt valorile pentru care au muncit, iar prezenta in domeniul profesional este o necesitate, nu doar financiară, ci si structurală” a afirmat domnul Adrian Zamfir, candidatul aflat pe locul I pe listele de candidaţi la Camera Deputaţilor. Domnul Laurenţiu State, candidat la Camera Deputaţilor, a punctat: “Pe scurt, femeia de cariera nu poate fi tinuta in casa. Odata creata o familie, responsabilitatile devin si mai mari. Da, ne putem baza pe (unii) barbati sa preia din sarcinile casnice, dar cum nu ne asteptam la veleitati de Jamie Oliver la prea multi, baza ramane tot in seama femeii.”

Doamna Natalia Zamfir a concluyionat : “Avem astfel femeia care isi asuma rolul profesional, pe cel relational si pe cel casnic, incercand sa ofere, in fiecare dintre planuri, cat mai mult si mai bine. In societatea moderna, asumarea tuturor acestor roluri nu mai este un caz de exceptie, ci e cel mai frecvent intalnit. Cu toate acestea, responsabilitatile prea multe duc si la anumite esecuri. Atunci cand oferim prea mult unuia dintre sectoare, acesta ocupandu-ne mult timp, ajungem sa neglijam altele, si vor aparea frustrarile si epuizarea. Un echilibru perfect nu exista, asa cum nu exista oameni perfecti. Nu poti dori o cariera si o familie in acelasi timp. Cuplul – da, se poate forma si poate convietui atat timp cat cei doi parteneri au viziuni si asteptari similare de la perechea lor, familia insa… mai greu. Rolurile pe care le jucam de-a lungul vietii se aglomereaza uneori si ne coplesesc. Cei din jur cred ca e firesc sa facem anumite lucruri. Este firesc sa fim responsabile cu… hrana, curatenia si ordinea, educatia, parte din veniturile casei, comunicarea cu toti membrii familiei, vizitele la medic, zilele de nastere, respectarea dead-line-urilor la munca, suportul emotional pentru toti membrii familiei, pastrarea relatiilor cu prietenii, grija pentru membrii in varsta ai familiei etc. Dar cine detine decizia si cum ne pastram echilibrul cand suntem bombardate de sarcini care, daca nu le indeplinim, pot deveni motiv de blamare? Decizia este a noastra. Un sfat pentru autoconservare ar fi ca, de cele mai multe ori, in viata asta este mai bine sa nu arati ca le poti face pe toate.”

Cu toate impedimentele de care ne mai lovim şi în ziua de astăzi, nu putem nega faptul că femeia a avut o evoluţie constantă de-a lungul timpului şi a ajuns din anumite puncte de vedere egală cu bărbatul. Asta nu înseamnă că în toiul unei petreceri nu vă veţi uita în jur şi nu veţi vedea două grupuri distincte care stau şi vorbesc. Cu toate că, probabil, vor mai trece multe secole până ce bărbaţii vor accepta la nivel global egalitatea dintre ei şi soţiile lor, trebuie să recunoaştem că, în general, în majoritatea societăţilor evoluate mentalitatea s-a schimbat radical.

Daniela Creţu,

Preşedinte, ALDE Călăraşi

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.