Editoriale, Evenimente — noiembrie 1, 2014 at 18:10

Odată, din întâmplare, am „filat-o” pe Elena Udrea. Sau despre libertatea negociată la Cotroceni

by

E o întâmplare pe care, deşi am povestit-o uneori, n-am scris-o niciodată. E o întâmplare de acum aproape şase ani, cu un personaj al prezentului la vedere şi cu multe altele, la fel de actuale, în fundal. E, în mod bizar, o întâmplare despre libertate. Nu, însă, cea la care vă gândiţi, a voastră. E vorba despre libertatea lor plătită, fără scrupul, cu a noastră.anca-an

Era o zi oarecare, după alegeri. Rămăsesem uitată în sediul PDL, în aşteptarea noului Guvern, în rol de ziarist fără somn. Înţepenisem de frig desenând, înainte şi înapoi, şiruri de paşi între Modrogan 22, bârlogul pedelist adevărat, dar inaccesibil, şi Modrogan 1, acolo unde nu se întâmplă niciodată nimic, dar te poţi încălzi, învârtind în mâini o cafea în pahar de carton. Când intră, din senin, Elena Udrea.

Tânăra speranţă PDL-istă trece glonţ holul rectangular de la intrare, apoi pe cel mare, de la parter. Nu vede pe nimeni, aşa că urcă fără grabă, rămânând o vreme în capul scărilor, la telefon. “Ne-am întâlnit aseară cu PSD-iştii. Mergem împreună”.

Într-o lume paralelă, toate discursurile politice jurau contrariul: PDL ţinea morţiş, la televizor, să facă guvern cu liberalii, numai că Tăriceanu, “avid de putere”, nu ceda locul de prim-ministru. În lumea reală, accesibilă celor puţini, Ilie Sârbu – azi tată socru urmărit penal pentru retrocedări ilegale de păduri – negociase cu Traian Băsescu, înainte de a i se fi cerut părerea lui Mircea Geoană, noul Guvern PSD-PDL. Iar Elena Udrea se ştia deja ministru.

Dar nu că Elena Udrea a avut dreptate e morala poveştii, ci alta. Cu naturaleţea conştiinţei de mult extirpate, noii parteneri îşi puneau, la momentul strângerii de mâini, esenţialele condiţii. Nu negociau câte şcoli sau câte spitale să facă de a doua zi. Câtă descentralizare şi câte autostrăzi. Îşi negociau, întâi de toate, LIBERTATEA. “Nu avem niciun obstacol. Doar Mazăre s-a ridicat să pună condiţii: «Mai uşor cu dosarele»”. Vocea Elenei Udrea a dispărut apoi, după uşile din lemn masiv.

Nu ştiu nici azi care au fost, la Cotroceni, toţi cei strânşi în noaptea aceea în jurul mesei, nici ce le-a răspuns, Traian Băsescu, deşi pe Radu Mazăre nu l-a deranjat, în timpul acelor 9 luni de guvernare, vreun procuror. Ca miniştri în Guvernul de a doua zi, Victor Ponta şi Elena Udrea au beneficiat însă direct, prin preluarea puterii, de micul lor aranjament. Fără sfială, tot ei ne cer azi, din nou, votul.

Cei mai mulţi dintre oamenii pe care îi vedem – sau nu-i vedem – la alegeri îşi tranzacţionează, în realitate, libertatea cu preţul libertăţii noastre. În lumea lor, e de înţeles. La capătul primei nopţi de arest, în martie 2010, puternicul Cătălin Voicu, a spus, cu voce stinsă, atât: “Evul Mediu. Uşi negre de fier, zăbrele şi lacăte, nu au aerisire, ţigani, bandiţi, te f… ăia în c.., te omoară”.

Noi, ceilalţi, rămânem cu un spectacol hidos a două lumi care se suprapun – una parazitară, a lor, pe spatele alteia, răbdătoare, cuminţi, ale noastre.

Acum 25 de ani, eram capabili de revoltă. Acum 10 ani, de furie şi de ieşit apoi pe străzi, strigând bucuria iluzoriei eliberări. Acum 5, puteam foarte bine să ne scandalizăm şi, deopotrivă, să râdem. Suntem, azi, prea obosiţi să mai vedem evidenţa: o sumă de oameni noi ne conduc la vedere şi o altă, de băieţi cu sacoşe de bani, îşi tranzacţionează, prin ei, libertatea. Suntem captivii lor, pe mulţi nici nu-I vedem, le auzim, uneori, prin televizor, doar vocea.

Nu ştiu dacă Elena Udrea cea surprinsă la shopping, la Paris, de Fantoma de la Operă a anului electoral e sau nu o victimă a vreunui filaj. E în exact aceeaşi măsură în care a fost sau nu Mircea Geoană, pozat de paparazzi în noaptea relaxării la Vîntu. Fotografiile de la Paris, care nu pot fi, din acest motiv, ignorate, îmi spun însă altceva. Îmi amintesc, deopotrivă, de Alina Bica, secretarul de stat instalat la Ministerul Justiţiei, în acelaşi guvern PDL-PSD, cu protecţia Elenei Udrea, şi de procurorul Alina Bica, numită şefa DIICOT la propunerea lui Victor Ponta. Îmi spun că politicienii au schimbat generaţia, dar au rămas o castă. Că se simt, firesc, legaţi de amiciţii de-o viaţă cu o mână de procurori, din fericire tot mai puţini, pe care îi sprijină apoi politic, gata oricând să le pretindă, la schimb, pentru ei sau pentru ai lor, libertatea. Cât timp, la rându-ne, îi vom lăsa, votându-i, şi mâine, pe aceiaşi.

.gandul.info

Anca Simina este redactor al ziarului Gândul

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page