Cultură şi Educaţie, Obiceiuri — martie 3, 2014 at 14:57

Obiceiuri şi Tradiţii – Lăsata Secului de Paşti

by

Lăsata Secului reprezintă o sărbătoare ce semnifică ultima zi, când se mai poate mânca “de dulce”, înainte de a începe unul din cele patru mari posturi rânduite în Biserica Ortodoxă (Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintelor Paşti, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domului).

vinerea santoaderului

La lăsatul secului, înainte de intrarea în Postul Paştelui, în satul tradiţional aveau loc petreceri, fiecare înfruptându-se pe săturate din bucatele de care nu se vor mai putea atinge în post, pentru a nu le duce dorul. Voia bună era înteţită de dansuri, cântece şi jocuri. Înainte de a intra în post, avea loc „strigarea peste sat“ a greşelilor fiecărui membru al comunităţii, apoi oamenii îşi cereau iertare unii altora, astfel încât să nu intre în post supăraţi. Curăţenia severă obligatorie din bucătărie începea din prima zi a postului, astfel că ţăranii îşi schimbau şi vasele în care mâncau, pentru a şterge orice urmă de grăsime animală din hrană.

expozitie cuci 2013 190„Strigarea peste sat“ este o manifestare specifică lăsatului secului, care se regăsea în toate zonele ţării, în unele locuri practicându-se şi acum. „La acest eveniment participa de obicei tot satul. Personajele principale ale acestui eveniment erau doi tineri, doi flăcăi. Aceştia jucau rolul strămoşilor satului. Întreaga comunitate era supusă acum unei judecăţi rituale. De obicei, mergeau pe dealurile apropiate de lângă sat sau, în lipsa lor, se urcau în nişte copaci, sau undeva la înălţime. În această ipostază, tinerii spuneau tot ce ştiau despre oamenii din sat, în special lucrurile mai puţin lăudabile“, conform celor precizate de Ovidiu Focşa.

strigat-sat

Astfel, comportamentul şi faptele oamenilor din sat erau supuse judecăţii tuturor. „Nu este o întâmplare acest comportament, pentru că tot acum avea loc şi iertăciunea. Era un moment în care întreaga comunitate trebuia să îşi ceară iertare, un moment de sinceritate, un fel de spovedanie colectivă. Era un fel de judecată a satului, în care întreaga comunitate afla ce a făcut fiecare“, după cum a spus Ovidiu Focşa. La fel, fetele erau din nou ţinta ironiilor, mai ales cele care nu erau prea harnice. Fiecare greşeală era supusă oprobiului satului. Strigarea de peste sat venea să reglementeze comportamentul comunităţii.

focul viu

Printre obiceiurile foarte vechi care se mai păstrează încă în unele localităţi este cel al focului viu, după cum a spus Ovidiu Focşa. „Se alungau pe câmp roţi de căruţă căptuşite cu cârpe sau cu paie, erau aprinse şi lăsate la vale de pe deal. Este posibil ca acest obicei al roţilor de foc să fie legat de un obicei agrar care marca şi începerea muncilor agricole. La începutul primăverii se făceau astfel de focuri. În Transilvania şi în Banat se mai păstrează sărbătoarea alămorului, alimorului sau hodăiţelor. Dacă alimorul sau alămorul se referă în special la roţile de foc, hodăiţele se găsesc tot în duminica lăsatului secului, când tinerii şi copiii ies cu hodăiţele pe dealuri. „Hodăiţele sunt mânunchiuri de nuiele împletite din paie şi pănuşi de porumb, cărora li se dă foc. Ele ard ca nişte torţe; în amurg ei merg cu aceste torţe aprinse şi astfel desenează în aer figuri de foc. Alămorul se găseşte mai des în Transilvania şi Banat, iar hodăiţele în special la moţii din Apuseni“, a spus Ovidiu Focşa.

alvitaBaterea alviţei (halviţei) reprezintă un alt obicei de Lăsata Secului, de fapt o ceremonie practicată în sudul ţării. Este tot un prilej de mare veselie colectivă, o petrecere tinerească organizată mai ales de către adolescenţi. Alviţă legată cu o sfoară, este plimbată prin faţă tinerilor care organizaţi pe echipe de câte doi, cu mâinile legate la spate, încearcă s-o prindă cu gură, lucru extrem de dificil, cel mai ades reuşind doar să se murdărească pe faţă şi pe haine.

Vergelul sau refenelele sunt petreceri din comunitatea satului, care au loc în duminică Lăsatei Secului. Este de fapt ultimul prilej de distracţie colectivă, înainte de a se intra în perioada Postului Paştilor. Sărbătoarea are loc după asfinţitul soarelui şi este legată prin tematică de ceremonialul Mascaţilor, dar se reduce doar la un schimb de strigături satirice, chiar răutăcioase – refenele – între fetele bătrâne şi “tomnaticii” ce au rămas necăsătoriţi.

SANYO DIGITAL CAMERA

Lunea curată, prima zi după Lăsatul Secului, era consacrată preparării borşului, aliment nelipsit din Postul Paştelui. Metodă preparării nu era întâmplătoare ci se făceau “vrăji, descântece, gesturi şi formule magice care garantau fermentarea, puritatea şi calitatea tămăduitoare de boli, la trecerea de la iarnă la primăvară (Bucovina, Moldova, Transilvania).

„Prima zi a Postului Mare se numea «lunea curată», practicile specifice acestei zile fiind spolocania, înăcrirea borşului. Spolocania sau spălarea presupunea curăţirea gurii, gâtului şi a stomacului cu borş holtei, adică borş fără legume. Uneori, borşul era înlocuit cu rachiu, spolocania degenerând într-o adevărată beţie“, după cum a remarcat Marcel Lutic, muzeograf la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Marţea vaselor denumea ziua în care vasele folosite pentru mâncarea “de dulce” se spălau cu leşie pentru a fi purificate în vederea mâncării de post, se procura “piatră vânătă” (pentru stropirea viţei de vie împotriva manei) , se strângea zăpadă netopită, pentru a se face apă folosită în rituri magice de înfrumuseţare, sau pentru a se stropi ritual podelele când se măturau, se făceau farmece şi vrăji.

expozitie cuci 2013 073Intrarea în post era marcată printr-o curăţenie generală foarte severă, întreaga perioadă a postului fiind una în care se urmărea purificarea prin toate mijloacele. Luni, prima zi de post, femeile se îndeletniceau cu spălatul tuturor vaselor din bucătărie. „Se făcea leşie cu apă şi se spălau toate vasele, lingurile, furculiţele, toată bucătăria, mobilierul, în general toată casa era curăţată, astfel încât orice urmă de grăsime de natură animală era îndepărtată, în aşa fel încât nu cumva să se spurce, după cum se spunea“, a remarcat Ovidiu Focşa.

Sătenii mai înstăriţi foloseau chiar un alt rând de vase care erau coborâte din pod doar pentru perioada de post. Postul Paştelui era ţinut cu sfinţenie în comunităţile tradiţionale, acesta fiind mult mai sever decât cel al Crăciunului. Restricţiile la alimente culminau cu Săptămâna Mare, atunci când se ţinea post negru sau doar cu pâine şi apă.

Miercurea strâmbă era o sărbătoare ţinută, mai ales în Oltenia, pentru sănătatea oamenilor, mai ales pentru prevenirea paraliziilor.

joia iepelorJoia iepelor era celebrată prin diferite interdicţii de muncă, pentru a asigura sănătatea animalelor, mai ales a cailor. O întâlnim în sate din Oltenia, Muntenia şi Moldova .

Vinerea Sântoaderului, vinerea de după Lăsatul Secului de Paşte îi este dedicată unuia dintre Caii lui Santoader şi este aşteptată cu interes de fetele nemăritate şi de tinerele neveste. Înainte de răsăritul soarelui, fetele scot rădăcina omanului, iarbă cu întrebuinţări în medicină populară, în vrăji şi în descântece.

Din relatările prof. Ion Ghinoiu aflăm: “Planta cunoscută şi sub numele de Iarbă Mare era invocată în ziua de vineri, după Lăsatul Secului de Paşti, să dea frumuseţe şi păr bogat fetelor şi nevestelor. Dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, fetele căutau şi scoteau din pământ rădăcina Homanului, cinsteau cu sare şi pâine pământul în care a crescut şi-l invocau pe Santoaderul cel Mare: “Toadere, Santoadere,/ Da cosiţa fetelor/ Cât e coada iepelor!”.

santoader2

Sâmbătă Sântoaderului se spune că aparţine celui mai puternic şi afurisit dintre Caii lui Santoader. Este ziua când se spală părul cu apa amintită, se tunde părul de pe fruntea vacilor ( invocând acelaşi descântec de mai sus, pentru a creşte părul fetelor) – ele nu au voie să iasă din casă fără a fi spălate” deoarece le mănâncă caii părul”, este ziua când fetele (trecute de 14 ani) îşi despart părul cu cărare la mijloc, semn că pot să fie introduse de flăcăi în hora satului.

Se fac mâncăruri speciale ( boabe de grâu sau porumb fierte şi îndulcite cu miere) se fac colaci din făină de grâu – denumiţi Brânduşei, care se dau de pomană. Se face colivă de sufletul morţilor, denumită Colivă lui Sântoader şi se duce la biserică şi cimitir. Credinţă este că dacă o parte este păstrată şi mâncată peste an, te apară de friguri.

Insurăţitul şi Înfrăţitul

La data când era sărbătorit Santoaderul se separau nu numai vârstele, ci, de cele mai multe ori, şi sexele. În satele din Munţii Apuseni, fetele de la 14 ani în sus, se spălau în seară de Santoader pe cap cu leşie din parlangina, iarbă cu miros plăcut, pe care o purtau nevestele şi fetele în sân. Spălarea şi aranjarea părului marcau trecerea rituală a unui important prag: împlinirea vârstei de 14 ani şi intrarea lor în categoria fetelor de măritat.  Din acel moment, fetele erau considerate “apte pentru căsătorie”.

jocul_lioarelor

Printr-un ritual complex, numit “prinsul Suratelor” în Muscel, Argeş, Dâmboviţa, “înfrăţitul şi însurăţitul” în unele zone ale Olteniei, însoţirea” în Ţara Haţegului, “prinsul verilor şi varutelor” în sudul Transilvaniei, se realiza despărţirea copilăriei de tinereţe. Gestul ritualic reprezintă un legământ juvenil legat până la moarte, pe alte criterii decât cele de rudenie (prietenie, sex, afinitate sufletească), la Sântoader dar şi la alte sărbători, precum Moşii de Vara, Mătcălău, Rapotinul Testelor.

santoader

Încuratul cailor, reprezintă un obicei efectuat în sudul ţării, de fapt se alergau caii cu rol ritual şi practic. Ritual – simboliza alungarea spiritelor malefice ale iernii. Practic – pe de o parte să se vadă vrednicia îngrijitorilor cailor, pe de altă parte calitatea rasei calului. În Bucureşti, pe vremuri această tradiţie se efectua la Bucur Obor, în Colentina şi în Cotroceni – actualul cartier Militari.

Sursa: CrestinOrtodox.ro, ziarullumina.ro

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page