De pe la noi — iulie 31, 2016 at 14:40

O zi pe Plaja Mare din Călărași

by

13871918_543018309219738_524537252_nÎn jurul orei 13 am ajuns într-un final pe Plaja Mare din Călărași. În timp ce mergeam pe nisipul fierbinte simțind cum picioarele îmi ard din cauza arşiței, auzeam pe fundal sunetul micilor valuri provocate de câte o ambarcațiune ce naviga în voie.

Deşi condițiile erau destul de precare, asta nu ne-a împiedicat pe mine și pe ceilalți oameni de pe plajă să ne bucurăm de ziua minunată de sâmbătă.

Fericirea oamenilor era evidentă, iar distracția era acompaniată de muzica bună de pe fundal.Copiii mici erau, de asemenea, foarte încântați, arătându-mi dințişorii adorabili nedezvoltați și murdari bineînțeles de înghețată. Simțeam o fericire interioară mare la vederea acestora. Îmi vibra sufletul.

În timp ce căutam locul unde să mă “instalez”, am observat ca terasa se mutase pe malul apei, prelungindu-se în larg. Ce pot spune…O idee genială, ce sigur a oferit satisfacție multor oameni adunați.

13631572_312555595745520_3001432441540498586_n     Într-un final,am ajuns la locul cu pricina, undeva la umbră. Mi-am aranjat lucrurile, m-am așezat pe prosop și am început să privesc, analizând decurgerea lucrurilor, încercare de altfel, fără succes deoarece Liana,denumirea dată de adolescenți acelei zone, era foarte populată în acea zi, și eu m-am ales cu distrageri sonore și am sfârșit udată de câțiva băieți. Dar acesta însă nu era un inconvenient prea mare..Ci faptul că poluarea și deșeurile aruncate de-a lungul timpului îngreunau distracția celor adunați pe plajă. Riscul era de tăiere/lovire, inevitabile de altfel. Coșurile de gunoi erau amplasate în zonele special amenajate,însă educația este deficitară în mare parte, în acest oraș. O întâmplare nu tocmai ok petrecută în ziua aceea, când prietena mea și cu mine înotam liniștite, este destul de traumatizantă pentru victima respectivă.

Un băiețel de 12 ani,cel în cauză, a reușit să facă din ziua aia o amintire neplăcută. Liana amplasată acolo nu este destul de sigură, iar cei străini înotului ar trebui să nu se aventureze,deoarece riscă să nu mai iasă din apă,băiețelul fiind un bun exemplu în acest caz..Noroc cu prietenul lui mai mare, bun înotător, care a reușit să îi sară în ajutor înainte de a fi prea târziu.

11141163_110793835921698_2664995202797704804_nÎn concluzie, noi,oamenii simțim nevoia de distracție permanentă, mai ales în timpul adolescenței, uitând de toate problemele și riscurile ce ne înconjoară. Dacă totuși sunteți aventurieri înnăscuți, măcar fiți conștienți de ceea ce faceți.

O zi bună!

Nicoleta Reghis

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.