De pe la noi, Editoriale — noiembrie 3, 2015 at 00:05

Nu vom pieri, mai avem o speranță… în Voi!

by

Ca mulți alți români, de vineri noaptea sunt ca paralizată… am privit în trei zile știri, cât nu am privit în 44 de ani… am fost șocată și revoltată, mi-au curs lacrimile pentru niște necunoscuți, necontrolat, de furie, de neputință, de nedreptate… nu este drept ca cineva să moară atât de tânăr!… nu este drept ca cineva să moară în asemenea chinuri!… nu este drept ca niște copii să fie acuzați și morți de niște oameni care și-au pierdut sufletul și nici măcar nu își dau seama…

Doamne ajută că mai sunt și români cu suflet! Doamne ajută că românii și-au adus aminte să fie români… buni, solidari, cu sufletul cald… păcat că a fost nevoie de o nenorocire ca să ne aducem aminte că avem un suflet frumos și că ne pasă…

tragediePrivind realitatea dură și dureroasă totodată care ne-a înconjurat în ultimele zile prin intermediul canalelor media, de fapt este reflectată clar diviziunea… linia subțire dintre bine și rău, cu sentimente de iubire și generozitate pe de o parte și ură, indolență nepăsare pe de altă parte… Divizarea în mod normal lucrează în psihicul colectiv atunci când trebuie rezolvată o ambiguitatea insuportabilă…  Acea nenorocire se putea întâmpla oriunde… chiar și la un concert de muzică populară sau de muzică clasică. Dacă îți place să asculți un anumit gen nu trebuie să  fii etichetat și catalogat…

De ce trebuie ca oamenii să fie răi chiar și în fața morții? Vă dați seama cât de mici și insignifianți suntem în fața morții?… ar trebui să-i numiți sataniști pe cei care conduc destinele acestei țări, pe acei care vă aduc cu fiecare zi ce trece tot mai aproape de dezumanizarea completă… iadul, satana, nu sunt într-o altă lume, sunt aici… în viața asta în care vă zbateți să supraviețuiți și să blamați niște oameni care nu sunt ca voi!… ați votat iadul și pe satana de câte ori ați pus ștampila pe un vot pe care vi l-au cumpărat pe 2 lei… reflectați, priviți-vă în oglindă și nu mai arătați cu degetul blamând niște copii care au fost loviți prea crunt… nu meritau, nu făcuseră nimic ca să vă pună viața în pericol…

De ce numai în vremurile rele, de restriște, recunoaștem cât de mult depindem unii de alții???… În aceste zile, în întreaga țară și dincolo de limitele sale, s-au ridicat și s-au auzit multe voci… înțelegerea, compasiunea, omenia, care păreau că sunt din ce în ce mai puțin frecvente și parcă dispăruseră… au ieșit la suprafață, au crescut… și asta s-a întâmplat după ce a avut loc o nenorocire… parcă sufletele românilor ar fi ajuns la un consens… și-au adus aminte că împreună putem face bine…românii și-au adus aminte că au voci și cel mai simplu și mai bine pentru este să fie auzite… În toți acești ani dificili, România a suferit de febra cuvintelor… de o retorică insipidă a celor care o conduc… o retorică bombastică folosită de impostorii inutili și nepregătiți care ne conduc, menită de a ne convinge…

Nu putem învăța să ne ascultăm unii pe alții până nu ne vom opri să strigăm unii la alții… până când nu vom vorbi într-o singură voce puternică, apăsată… precum a iobagului sătul de apăsarea jugului arendașului, ciocoiul născut de la revoluție încoace… doar vocea acea poate face ca vocile și  cuvintele noastre să fie auzite…

Întreaga Țară a Românilor suferă, la fel ca în urma tragediei unui război… sute de mii, milioane de persoane au fost foarte unite prin experiența acestei tragedii nenorocite… Nu numai familiile celor care au pierit sau a celor care se zbat între viață și moarte pe patul de spital, suferă… toată țara suferă și este bolnavă… și asta tinde să aducă marea familie împreună, mult mai strâns decât a fost vreodată în ultimii 30 de ani… și există o dovadă clară în studii sociologice comună suferința unește oameni…

Fiecare dintre noi este o piatră plină de viață, o bucățică ce face parte din baza construcției casei societății românești… atunci când una dintre pietre se clatină și casa se clatină… tinerii nu ar trebui să fie blamați, ci rugați să fie protagoniștii, constructorii de mâine ai societății… să joace dur, în atac, contra tuturor acelora care se cred ”Dumnezeul românilor”… să construiască o lume mai bună decât cea pe care alții le-au transformat-o prin nepăsare, corupție și prostie crasă, ridicată la rang de lege… într-o lume anapoda, a morții, în care părinții trebuie să-și ducă la îngropăciune pruncii…

Avem tineri frumoși, buni și inteligenți care doresc să fie protagoniști unor schimbări… avem nevoie de schimbări majore…   să nu mai permitem altora să fi protagoniști ai vieții noastre fără voia noastră…  trebuie să depășim apatia și resemnarea și să ne concentrăm asupra preocupărilor sociale și politice care ne privesc… să facem să renască spiritul românilor, acela de solidaritate și omenie…  să nu mai lăsăm politicul și politicienii parveniți să îl sufoce…  

Trebuie să fim uniți între noi, în fiecare zi, și să devenim prieteni cu toții amintindu-ne că cel mai important lucru în viață este nu să ajungem cât mai sus pe scara socială sau materială… ci să deprindem din nou adevăratele valori și noțiuni de bază ale vieții… să fim mai umani și mai buni unii cu alții!… să urcăm cât mai sus, dar să nu uităm să ne ajutăm semenii, pe cei care sunt căzuți… și asta o putem face doar dacă ne lăsăm sufletele să ne conducă, pentru că Sufletul este matricea intelectului, rădăcina sensibilității și energia corpului nostru… Sufletul este adevăratul nostru ADN, coloana noastră vertebrală invizibilă, ceea ce ne deosebește de ceilalți, ceea ce ne face unici și inalienabili… ceea ce ne identifică… Sufletul este cheia pentru (re) intra în casă… casa noastră de la Dumnezeu, a țării, a familiei mare a românilor…

Dragi tineri, vă rog să priviți spre viitor fără frică și să ne conduceți spre a (re) găsi cheia casei noastre, România… Nu vom pieri, mai avem o speranță… în Voi!

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page