Politica, Politica naţională — octombrie 5, 2013 at 17:19

Norica Nicolai: PNL nu este de acord cu insolvența precipitată a companiilor de media

by

norica nicolaiVicepreședintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, la Suceava, că liberalii nu sunt de acord ”cu insolvența precipitată a companiilor de media” și că se impune o intervenție a Avocatului Poporului.

”Ieri, în dezbaterea publică, a reieșit că în România s-a adoptat o lege care pune într-o dificultate extremă, într-o discriminare extremă presa. Este vorba despre Legea insolvenței. Este marea victorie a noastră că, în 23 de ani, suntem liberi să ne spunem opiniile, suntem liberi să gândim într-un fel și cred că această libertate merită, cu orice preț, apărată. De aceea, vă spun categoric, alături de președintele Crin Antonescu, că nu putem fi de acord cu acest derapaj democratic care înseamnă insolvența precipitată a companiilor de media și ne vom bate ca aceste texte să dispară, pentru că, dacă nici măcar nu vom mai avea voie să vorbim într-o țară, de aici până la a nu avea voie să gândești, să faci și să acționezi, știți foarte bine, mulți dintre dumneavoastră, că pașii nu sunt prea lungi”, a spus Nicolai.

Ea a adăugat că trebuie ”păzită democrația” și se impune intervenția Avocatului Poporului. ”Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Asta este vocația democratică a PNL. Trebuie să spunem că nu e normal să te imixtionezi în Justiție, oricine ai fi, președinte sau prim-ministru. Trebuie să spunem că nu e normal să mărești taxe și impozite, oricine ai fi, ministru sau prim-ministru. Trebuie să spunem că nu este normal să adopți legi în care libertatea presei să fie îngrădită. A tăcea atunci când lucrurile nu merg bine înseamnă complicitate și complicitatea dezonorează”, a spus Nicolai.

Potrivit vicepreședintelui PNL, România trebuie pregătită pentru anul 2014, iar guvernarea trebuie să se facă nu doar în perspectiva ciclurilor electorale, ci pentru viziune și continuitate.

”Am încredere în miniștrii noștri și sper ca ei să reușească să-și onoreze mandatul și programul de guvernare, pentru că, în acest partid, la congresul pe care l-am avut în acest an, am luat, după părerea mea, o decizie istorică. Miniștrii noștri trebuie să acționeze în interesul partidului, cu mandat de la partid, și nu-mi doresc miniștrii care să vină cu legi și ordonanțe înainte de dezbaterea publică și înainte de dezbaterea în partid, pentru că nimeni nu poate pretinde că deține monopolul adevărului”, a susținut Nicolai.

Norica Nicolai a fost prezentă, sâmbătă, la Conferința teritorială județeană de alegeri a filialei PNL Suceava.

Sursa: AGERPRES, autor: Silvia Marcu

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page