De pe la noi, Editoriale — mai 27, 2014 at 13:07

Noi mărturii din „lăgărul” protecţiei copilului

by

O fetiţă de 12 ani din Centrul Sera în seara de vineri 23 mai 2014, a fost luată de ambulanţă pentru că se simţea foarte rău… nimic neobişnuit până aici, aţi fi tentaţi a spune… dar, vin eu şi întreb… Oare ar fi demn de menţionat faptul că un copil de 12 ani a fost lăsată să meargă singur la spital?… Alexandra, pentru că aşa se numeşte fata, a fost pusă în ambulanţă şi trimisă la spital, fără schimburi, fără însoţitor, fără nimic… aşa este procedura? nu ştiu, întreb doar…  ajunsă la spital a fost internată de urgenţă şi s-a constat că avea nevoie de o intervenţie chirurgicală… Medicul a decis că trebuia să intre în operaţie… o operaţie de apendicită, dar cineva trebuia să semneze consimţământul, în speţă cei de la protecţia copilului, adică tutorele legal al copilului…

ambulantaEi, de aici începe povestea să devină interesantă… toată ziua de sâmbătă s-a căutat o persoană care să semneze acordul pentru operaţie…dar, fiind week-end… la naibilui, cei de la protecţia copilului nu lucrau!… Alexandra a dat telefon la centru, dar… nimeni nu s-a deranjat… parcă intuiesc de pe acum ceea ce vor spune cei direct răspunzători: „Nu au avut personal disponibil în acel moment sau că fiind sâmbată cei de la DGASPC erau liberi”… eu sper că nu vor spune lucrul ăsta şi mai mult sper că nu vor arunca vina pe cei de la spital sau… mai rău, pe copil… că nu i-au informat  sau că, „copilul a minţit şi nu i-a sunat”… O situaţie cam delicată, zic! Ce a făcut personalul medical în cazul acesta? Au apelat la ultima soluţie… copilul a fost nevoit să-şi sune mama să vină să semneze consimţământul pentru intervenţia la care urma să fie supusă… culmea, chiar dacă acestei femei i-a fost luată custodia copilului pe o perioadă nedeterminată de timp… Ironic, nu-i aşa???!!! Luăm copilul de la „drac” şi îl dăm la un alt „drac”, mai citit şi mai stilat!…

Pe Alexandra am cunoscut-o şi am discutat cu ea… un copil cu o poveste urâtă şi tristă în spate, un copil traumatizat, frustrat şi marginalizat…totuşi, o fetiţă cu o sclipire vie în priviri şi asta denotă inteligenţă… din păcate, este un „număr de inventar” dacă îmi permiteţi să mă exprim plastic, ca mulţi alţi copii care sunt instituţionalizaţi în centre… mi-a vorbit blând, calm şi frumos chiar dacă îmi povestea despre multe lucruri urâte care i s-au întâmplat în centru. „Am chiulit doar o oră de la şcoală şi am mers în parc cu o colegă la suc. M-au închis în cameră câteva zile şi chiar şi la mancare am fost pedepsită. Ne pedepsesc, ne spălăm îmbrăcămintea singuri, nu avem voie să ieşim din camere. Eu am fost pedepsită să îmi spăl singură îmbrăcămintea şi lenjeria de pat. Sunt jignită de doamnele îngrijitoare şi de doamnele educatoare şi nu numai eu, toate fetele… ne fac în tot felul: panarame, târfe, prostituate… am fost bătută dată cu capul de pereţi pentru că nu mă supuneam regulilor lor, adică să mămânc când mi se spune, să fac numai ce mi se spune… Dacă nu mă trezeam dimineaţa pentru micul dejun rămâneam nemâncată până la masa următoare”, mi-a declarat Alexandra … rămâi, fără cuvinte… ea nu este un caz singular, sunt multe alte fete, copii în situaţii similare…

Acum Alexandra este bine, miercuri se va întoarce la centru… şi viaţa îşi va continua cursul firesc, poate pentru noi toţi, dar mai puţin pentru aceşti copii… Cât de multă lipsă derespect, de afecţiune, de compasiune, milă creştinească faţă de acest copil şi faţă de toţi ceilalţi alţi copii care sunt în centre? Cât de câine la suflet trebuie să fii încât să laşi un copil să treacă singur printr-o astfel de încercare?… Luăm copiii familiilor pentru că nu sunt în stare să le ofere o viaţă decentă, că îşi pun copii în pericol sau că au manifestat lipsă de interes în creşterea copiilor… dar, autoritatea ce face?

Unde este responsabilitatea şi interesul faţă de aceşti copii? Ne ascundem după deget?… O ultimă întrebare o mai am pentru autorităţi… Aşa spune procedura în asemenea cazuri, să trimiteţi şi să lăsaţi un copil bolnav şi speriat singur în spital şi să vă interesaţi de el numai în orele de program? Mă înşel eu, în centrele de plasament nu se lucrează „la foc continuu”? Dacă viaţa unui copil este în pericol l-am trimis la spital şi ne-am achitat de îndatoriri?

Liliana Manea

P.S. Referitor la faptul că un copil nu are voie să vorbească:

Articolul 13 din CONVENŢIA CU PRIVIRE LA DREPTURILE COPILULUI spune:

1. Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii şi idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului.

2. Exercitarea acestui drept poate face subiectul restricţiilor, dar numai al acelor restricţii expres prevăzute de lege şi absolut necesare pentru:

a) respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora; sau

b) protejarea securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri. 

UPDATE: Noi mărturii din „lăgărul” protecţiei copilului

Centrul de Plasament Perişoru: Realităţi inacceptabile ce par rupte din ireal. Foto şi Video

Direcţia Generală Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia copilului „îşi dau în petec” din nou

Sute de copii din judeţul Călăraşi sunt bătuți, neglijaţi, exploataţi prin muncă sau pentru comiterea de infracțiuni, abuzaţi fizic, emoţional ori sexual.

1 Comment

    Leave a Comment

    You must be logged in to post a comment.

    You cannot copy content of this page