Evenimente, Ultimile Știri — noiembrie 5, 2019 at 23:33

Noi investiții la Inspectoratul pentru Situații de Urgență-Barbu Știrbei, Președintele Consiliului Județean – Vasile Iliuță  a înmânat Inspectorului Șef lt . Păduraru Adrian Iulian cheile celei mai noi autospeciale a pompierilor

by

Noi investiții la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Barbu Știrbei finanțate printr-un programul transfrontalier România Bulgaria în  cadrul preocupărilor   de prevenire eficientă a riscului de dezastre naturale prin cooperare transfrontalieră în zona Dunării.

Folosim inteligența și preocuparea locală pentru accesarea finațărilor europene ppentru implementarea proiectelor care vizează siguranța cetățeanului, așa cum ne-am angajat în fața comunităților din județ, a declarat Vasile Iliuță, Președintele Consiliului Județean Călărași, marți,5 noiembrie 2019, când a îmânat cheile celei mai noi autospeciale  a pompierilor, Inspectorului Șef lt . Păduraru Adrian Iulian, în cadrul proiectului transfrontalier ”Risk management and flood protection in cross-border regions Călărași and Polski Trambesh”

La eveniment au participat Eduard Grama  directorul Direcției de Dezvoltare  a județului Călărași din cadrul Consiliului Județean și experți din cadrul Direcției, Lt.col. Dragoman Mircea Vucasin prim adj. al  Inspectorului Șef , Lt. colonel Ruscăreanu Ionel ,pompieri militari din cadrul ISU Călărași.

Noile echipamente și activități din cadrul proiectului ne oferă atât posibilitatea de a dispune de forțe de intervenție specializate comune la nivel județean și transfrontalier, cât și fiabilitate și performanță. 

Cunoștințele și experiența dobândite pe parcursul acestui proiect sunt de o importanță crucială pentru noi în vederea pregătirii și organizării intervenției comune pentru dezastre, precum și pentru uniformizarea și dezvoltarea de proceduri operaționale standardizate și comune.

Fără îndoială, am avut ocazia de a extinde cooperarea dintre instituțiile noastre.”a mai spus Vasile Iliuță.

 Proiectul abordează problema situațiilor de urgență, în special a inundațiilor, dar și a tuturor riscurilor naturale și umane potențial dăunătoare pentru mediu, vieții sociale și economie, cum ar fi: accidente rutiere (de exemplu, camioane cisternă încărcate cu substanțe periculoase care trebuie îndepărtate imediat), muniții neexplodate (care prin explozia accidentală în caz de manevrare defectuoasă ar putea provoca dezastre mediului și vieții umane), inundații, etc.

În ceea ce privește inundațiile, acestea sunt extrem de periculoase în ambele regiuni vizate de proiect. În Polski Trambesh există numeroase inundații pe râul Yantra și afluentul său Elija. În județul Călărași, peste 10 000 de intervenții ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut loc în ultimii 10 ani, în timp ce daunele generale cauzate de inundațiile din regiune se ridică la milioane de euro. Principala problemă care blochează o atenuare efectivă a acestor consecințe este lipsa unui sistem modern de prognozare și avertizare timpurie a evenimentelor de inundații.
Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea managementului comun al riscurilor în regiunea transfrontalieră România-Bulgaria.

Principalele activități sunt legate de crearea sistemului de prognoză și de avertizare timpurie în Polski Trambesh și înființarea unui sistem de gestionare a situațiilor de urgență (inclusiv avertizare timpurie și acțiuni de răspuns) în județul Călărași (sistemul va include un sistem informațional și echipamente specializate) (exerciții și încheierea unui plan de acțiune).

De asemenea, în cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente necesare în vederea intervenției rapide și în siguranță în vederea soluționării situațiilor de urgență apărute. Echipamentele ce urmează a fi achiziționate vor conduce la reducerea timpului de răspuns din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Călărași la solicitările primite în caz de urgență.

Rezultatul proiectului va fi o mai bună protecție a mediului și a populației din zona transfrontalieră România-Bulgaria împotriva riscurilor naturale și provocate de om.

Riscurile de inundații și toate celelalte dezastre naturale și provocate de om cauzează daune în zona de frontieră România-Bulgaria, având adesea consecințe devastatoare. Principala problemă care blochează o atenuare efectivă a acestor consecințe este lipsa unui sistem modern de prognoză și avertizare timpurie a evenimentelor de inundații, precum şi lipsa echipamentelor specializate pentru intervenție în caz de dezastru.

Iată câteva exemple: Inundațiile din bazinul râului Yantra apar în perioada toamnă-iarnă-primăvară. Cele mai severe inundații s-au produs în 2005 în zona VelikoTarnovo, când inundațiile au devastat valea râului, iar cele 26 de poduri au fost distruse. Efectul în vale a avut loc în trei etape principale. Prima a fost de la 28 mai la 9 iunie 2005, cu precipitații de 40 litri pe metru pătrat. Al doilea a avut loc în luna iulie și în al treilea în septembrie. În mod similar, în județul Călărași au avut loc mai mult de 1000 de intervenții ale ISU Călărași.

Proiectul va asigura coordonarea, avertizarea timpurie prin monitorizarea permanentă, eficacitatea eforturilor comune ale părților interesate din instituțiile din BG și RO, pentru a garanta siguranța teritoriului regiunii comune, (dezastrele au avut de obicei cu consecințe transfrontaliere) și pentru a reduce daunele provocate de astfel de situații potențiale.

Acțiunea de pe ambele maluri ale Dunării va fi coordonată între cele două țări, ceea ce va spori utilizarea eficientă a resurselor. Impactul transfrontalier al proiectului se va regăsi în următoarele realizări: Îmbunătățirea gestionării eficiente a riscului în comun a fenomenelor hidrometeorologice periculoase; Reducerea și prevenirea riscurilor în regiunea transfrontalieră a Dunării; Coordonarea politicilor sectoriale legate de gestionarea dezastrelor naturale – mediu, exploatarea terenurilor.

Date tehnice ale noii autospeciale:din dotarea pompierilor călărășeni – Vehicul de intervenție în caz de urgență – prevăzut cu macara 60 de tone cu echipament de salvare

Capacitatea de ridicare a macaralei este de minim 60 tone la o rază de minim 2 metri și poate ajunge până la înălțimea de minim 40 metri de la nivelul solului până la vârful brațului.

Șasiul va avea 5 axe.

Brațul macaralei va fi telescopic.

Macaraua va fi mobilă și va funcționa pe toate tipurile de teren.

Macaraua va include echipamente hidraulice pentru ridicare, rotire și extensie a brațului.

Macaraua va avea toate accesoriile necesare, inclusiv un coș de salvare, o stație mobilă Tetra, semnalizare vizuală și modul acustic cu unul sau mai multe difuzoare, lumini stroboscopice

– toate accesoriile vor fi în conformitate cu cerințele legale în vigoare din România

 

 

 

 

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.