You cannot copy content of this page
Editoriale, Interviuri — februarie 24, 2017 at 15:18

Nicolae Doinița: Curajul propriilor opinii

by

Moto: “Dragostea si compasiunea sunt necesități, nu produse de lux. Fără ele, omenirea nu poate supraviețui. ” Dalai Lama

Nicolae Doinița este un OM care are curajul propriilor opinii şi responsabilitatea asumării deciziilor.. așa afirmam cu 3 ani în urmă, și aceeași părere o am și acum. Am spus-o atunci și o spun și acum: Încredințarea conducerii DGASPC Călărași în mâna Doiniței Nicolae, o instituție foarte sensibilă de altfel, a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-a făcut Filipescu. Subliniez azi, așa cum am făcut-o și atunci în 2013, Doinița Nicolae este Omul potrivit, la Locul potrivit.

doinita nicolaeLa întâlnirea cu directorul DGASPC Călărași tema pe care am abordat-o a fost Umanitatea, adică acel sentiment de bunăvoință, de compasiune pentru nenorocirile altuia, de bunătate și omenie, din Oameni… și am făcut asta având în vedere faptul că domeniul de activitate în care Doinița Nicolae își desfășoară activitatea este unul care nu poate funcționa fără atributele menționate anterior. A fi OM, dar mai ales a nu-ți pierde umanitatea a devenit un fenomen din ce în ce mai rar în ziua de azi. Din fericire Doinița Nicolae este unul dintre acei oameni care mai presus de orice, nu a uitat să fie OM. Atunci când vorbește despre copii din sistemul de protecție, spune ”copiii noștri”, în orice discuție se raportează la acești copii ca fiind ai săi.

Contrar părerii generale, marea majoritate a copiilor plasaţi în instituţii nu sunt orfani. Peste 90% din copiii din sistemul de protecţie au o mamă care este în viaţă şi este cunoscută. Prin urmare, majoritatea copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială sunt mai degrabă orfani sociali decât biologici… deci, din start acești copii intră în sistemul de protecție cu un grav handicap emoțional și au nevoie din partea angajaților și specialiștilor DGASPC de Bunătate și Omenie…

”Un copil odată părăsit va avea răni sufleteşti toată viaţa. Are nevoie mereu de terapie, de specialişti şi nu de reîntoarcerea la nişte părinţi, în majoritatea lor, iresponsabili. Acești copii sunt dornici de atenție, de empatie, de comunicare, de validarea lor ca indivizi… Dragostea copiilor abandonaţi e puternică și necondiţionată, gata de sacrificii, greu de imaginat… Noi facem tot posibilul și imposibilulu de a le oferi tuturor șansa de a învăța cum să privească viața, să se cunoască, să se dezvolte, să își lase visele să fie mai mari decât temerile și acțiunile mai puternice decât vorbele.

Când lucrezi într-o instituţie, de multe ori chiar dacă vrei să schimbi ceva fundamental, nu poţi, pentru că nu depinde numai de tine şi de voinţa ta acel lucru, noi suntem terțiari și din păcate depindem de deciziile altora”, subliniază directorul general al DGASPC, Doinița Nicolae.

Majoritatea oamenilor care lucrează în sistem sunt bine intenţionaţi şi dedicaţi, mulţi chiar care se află în conducere…dar, există şi anumiţi oameni în puncte cheie care nu vor să se implice… și urmărind tema discuției pot spune că dacă am lua umanitatea ca pe o virtute, atunci oamenii cu putere din administrația publică, o pierd ori de câte ori neglijează fundamental sentimentele de altruism, bunăvoință, dragoste pentru semeni(care i-au ales în funcții), bunătate și inteligență socială.

Mulți dintre semenii noștri își pierd umanitatea. Oare de ce? Dacă ne-am născut Oameni, cum să ne pierdem pe traseul vieții această calitate supremă de a fi OM? Prin faptele de zi cu zi, prin cuvintele nepotrivite aruncate unul altuia zi de zi, ne pierdem câte puțin din umanitatea cu care Dumnezeu ne-a înzestrat prin naștere.

A-ți dori să fii într-o funcție publică și a ajunge să fii într-o funcție publică, oare ce înseamnă? Eu aș spune că vrei asta pentru că îți dorești și știi cum să ajuți și să faci bine semenilor tăi, că ai știința și putința de a îndrepta unele lucruri pe care le considerai nedrepte, să faci cu adevărat ceva care să schimbe viața în bine comunității din care faci parte. Cu ce te încălzește că ai putere dar nu știi ce să faci cu ea, vrei doar să ”stăpânești” o activitate, o comunitate și atât? Este trist să te crezi buricul pământului și centrul universului, dar să nu ai vise și idealuri… banii și puterea, vin și pleacă… calitatea noastră umană este ceea ce contează și ceea ce ne face puternici, respectul semenilor și omenia sunt mai presus decât banii… puterea are valoare doar dacă ai respect, compasiune și omenie.

Doinița Nicolae s-a lovit de multe lucruri urâte în cei trei ani. I s-au făcut plângeri la poliție, la DNA, peste tot, dar a ieșit cu fruntea sus pentru că își face bine și cu dragoste meseria pe care o practică și își asumă responsabil mandatul de director general al DGASPC Călărași.

Pentru că în ADN-ul său este scris să facă cât mai mult bine cu putință, trebuie menționat un fapt pe care puțină lume îl știe, și anume acela că Nicolae Doinița reprezentantul DGASPC Călărași, împreună cu FICE România reușește să ajute foarte mulți oameni chiar dacă nu sunt în sistemul de protecție, pentru că nu uită scopul nobil pentru care luptă, şi anume protecția şi promovarea drepturilor copilului, ajutorarea celor aflați în situații de risc.

Doinița Nicolae este un om care încearcă zi de zi să aibă vise și idealuri pentru care să lupte să le înfăptuiască… nu sunt vise și idealuri pentru ea, ci pentru copiii ei, bătrânii ei, toți acei oameni care sunt sub pavăza și oblăduirea DGASPC, de pe întreg teritoriul județului Călărași. În continuare vă voi prezenta un interviu care poate vă va face să vedeți și să înțelegeți ce se întâmplă  în această instituție, dar mai ales ce a reușit Doinița Nicolae să realizeze după 3 ani de mandat în fruntea acestei instituții.

Liliana Manea: Cred că mai întâi ar trebui să le prezentăm tuturor ce înseamnă în cifre această instituție, pentru ca oamenii să își de-a seama ce responsabilitate imensă apasă pe umerii unei femei firave la statură, dar cu un suflet imens și o determinare de a face bine extraordinară.

Doinița Nicolae: În organigramă sunt 1133 de salariați în care sunt incluși și asistenții maternali, sunt 9 centre în subordinea DGASPC Călărași plus direcția, înseamnă 10 centre în subordinea acestei instituții.

Pe raza județului Călărași DGASPC are ca și responsabilitate cca 13000 de persoane adulte cu handicap. Avem un serviciu pentru evaluarea persoanelor adulte cu handicap, un serviciu foarte bun, dar care este insuficient ca și număr de persoane. Ca să monitorizezi, să evaluezi, să analizezi și să verifici 13000 de oameni aproape lunar, pentru că unii sunt evaluați lunar și alții anual, în funcție de situația fiecăruia, este foarte greu.

Avem în jur de 1200 de copii la nivelul județului încadrați cu handicap, unde de asemenea avem un serviciu de evaluare complexă a acestora.

Noi, monitorizăm tot ceea ce înseamnă copil minor din județ, în momentul în care au nevoie și sunt în situații de risc (la divorțuri, atunci când părinții nu se înțeleg) colegi noștri merg și sunt prezenți în instanță, copii din comunitate sunt consiliați și evaluați de specialiștii noștri, lucru care înseamnă responsabilități în plus. Ori de câte ori un copil minor ajunge la poliție, datorită unor situații sau spețe aparte, specialiștii noștri sunt chemați acolo.

La această dată în sistem sunt 931 de copii, 100 de persoane adulte la CIA Ciocănești și 160 de persoane la centru de recuperare și reabilitare neuro-psihiatrică Plătărești.

Liliana Manea: Este o instituție mare și implică o responsabilitate fantastică. Presupun că și problemele sunt pe măsură, având în vedere faptul că obiectul muncii este omul și sufletul omului. Din păcate în România zilelor noastre se transformă pe zi ce trece într-o țară de asistați social, cu mulți beneficiari apți de muncă.  Având în vedere faptul că instituția pe care o conduceți se ocupă de acei asistați care au într-adevăr nevoie de ajutor și asistență socială, nu simțiți că sunt oarecum nedreptățiți beneficiarii DGASPC? Chiar dacă mulți spun că aveți un buget mare, eu totuși întreb dacă bugetul anual vă este suficient să faceți față tuturor beneficiarilor, pentru că sincer mie mi se pare mic bugetul având în vedere numărul mare de indemnizații pentru handicap, dar și cel al rezidenților permanenți din centre.

Nicolae Doinița: Este o activitate grea, complexă, unde, dacă nu te implici nu ai rezultate, nu iese nimic și nu ai cum să mergi mai departe. Avem copii părăsiți de la câteva zile de când se nasc, pe care îi preluăm în urma apelurilor instituțiilor sanitare, până la 26 de ani inclusiv, dacă urmează o formă de învățământ.

La media de 1000 de copii pe care sistemul o are, probabil că sunt 10-15 copii cu probleme mai urâte, și pe care încercăm să-i ținem din scurt și să monitorizăm toate lucrurile care se întâmplă cu ei. Nu avem cum să nu fie și copii cu probleme dat fiind faptul că acești copii provin din medii de risc. Toată lumea știe că și în familiile normale sunt copii cu probleme foarte mari. Dacă s-ar face o statistică despre câți copii cu probleme provin din sistem și câți provin din mediul familial, s-ar putea să vedem că sunt cu mult mai mulți copii care provin din familii.

Este o instituție extraordinar de mare, este un buget mare așa cum se spune, însă aș vrea să se rețină că din total buget DGASPC Călărași, jumătate pleacă către persoanele cu dizabilități, mai precis sunt indemnizațiile persoanelor cu dizabilități pe asistență socială.

Suntem o echipă. Avem și probleme, nu neg, la 1000 de angajați și aproape 15000 de asistați, problemele sunt inevitabile. Nu ai cum să-i mulțumești pe toți. Cel mai dificil este atunci când sunt aduși copii care deja sunt la o vârstă mărișoară. Una este atunci când în sistem intră un copil de 2-3 ani și alta este când este adus un copil de 10-13 ani. Avem copii cu probleme, copii certați cu legea, care au săvârșit fapte penale dar nu răspund penal.

Liliana Manea: Dar aceștia sunt produsul familiei și al mediului în care au trăit.

Doinița Nicolae: Acești copii vin din medii dificile, așa au ajuns la noi, dar, încercăm să facem lucrurile să meargă. Indiferent ce ar oferi statul acestor copii, acești copii nu își doresc altceva decât pe mama și tatăl său. Ei își doresc să ajungă în familia lor, acasă.

Este foarte greu, dar încercăm să le oferim afecțiune pentru că asta le lipsește. Factorul uman este foarte important în acest domeniu, este determinant. Este obligatoriu ca să ai un suflet bun, să știi să să ai disponibilitatea să oferi fiecăruia dintre copii ceea ce are nevoie. Copii sunt diferiți și au nevoi diferite, dar toți sunt la fel de frumoși. Unii au nevoie de o îmbrățișare, unii de o vorbă frumoasă, iar unii se mulțumesc cu un simplu zâmbet. Mai este și câte unul care dorește doar bani, și spune că dacă nu-i dai își va vinde geaca de pe el pentru a-și cumpăra țigări. Nici măcar acesta de pe urmă nu este vinovat pentru comportamentul lui, pentru că el a crescut într-un mediu care așa l-a învățat că se trăiește, iar el s-a format așa.

Liliana Manea: Nici măcar o armată de psihologi nu îi va scoate din cap ideile sale despre modul de a trăi și nu îl va convinge că se poate și altfel. Din păcate pentru acești copii, percepția binelui și a răului a fost eronată încă din primii săi ani de viață. Comportamentul său eronat pentru noi, este o normalitate și un firesc pentru el. A vinde geaca pentru a-și lua țigări, din punctul său de vedere nu este rău, este pur și simplu o metodă de a-și satisface o nevoie personală. Așa a văzut unde a trăit și asta face, copii repetă ca niște mici maimuțele comportamentul adulților care îi cresc.

Copiii sunt viitorul, iar dacă noi nu le oferim exemple bune și demne de urmat, copii, fără nici o îndoială vor imita comportamentul adulților. Așa cum am mai spus, copiii nu se nasc proști sau deștepți, ei sunt influențați în gândire și comportament de adultul care îl conduce pe drumul vieții sale fragede.

Doinița Nicolae: Chiar dacă sunt și probleme, noi suntem mândri că avem la Perișoru 26 de copii studenți, și asta nu e puțin îndrăznesc să spun.

În această perioadă de 3 ani, instituția a achiziționat un autocar,  care are rolul strict de a-i plimba  la mare, la munte sau diverse drumeții. Din orice eveniment încercăm să facem o sărbătoare a lor, orice zi de nume sau de naștere a lor este serbată. De 1 martie sau 8 martie, de Paști, de Crăciun, de 1 iunie, de orice sărbătoare de fapt, încercăm să-i facem să simtă că sunt evenimente importante din viața lor, să înțeleagă semnificația și însemnătatea zilei respective.

De fapt, încercăm să-i scoatem din starea lor de tristețe, pentru că sunt triști că au fost abandonați, și să le demonstrăm că sunt importanți pentru noi. Statul le oferă iar noi ne implicăm să aibă tot ce le trebuie, inclusiv afecțiune. Nu le lipsește nimic în afara dragostei părintești, având în vedere situația lor.

Liliana Manea: Totuși, a avea grijă de aproape o mie de copii nu este ușor, este foarte greu din punctul meu de vedere, chiar dacă ai avea la dispoziție resurse financiare foarte mari, ai nevoie de foarte multă compasiune și disponibilitate sufletească, capacitatea de a avea grijă despre alte persoane.

Toată activitatea implică o responsabilitate imensă atât pentru angajați cât și pentru Doinița Nicolae, omul care este în prima linie și care este interfața DGASPC pentru cei din exterior.

Doinița Nicolae: Asta voiam să spun când am spus că este greu cu cei care vin la vârste măricele. El deja vine cu anumite deprinderi, cu un comportament împrumutat din mediul unde a trăit, și îi este foarte greu să se detașeze de acestea. Încercăm să facem tot ce ne stă în putință cu ajutorul specialiștilor pe care îi avem, cu ajutorul salariaților care se implică atât în educația lor formală cât și nonformală, deprinderi de viață.

Încercăm să-i învățăm cum să se comporte în societate, să fie manierați, să se facă plăcuți celorlalți. Avem reușite, dar avem și eșecuri.

Liliana Manea: Dar și în familiile normale sunt probleme. Poți avea 4 copii, dintre care trei au un comportament exemplar iar unul este  copilul problemă al familiei. Toți au beneficiat de aceeași educație, dar unul a ales să fie ”altfel”, să fie rebel, să nu asculte nimic și pe nimeni.

Doinița Nicolae: Legea și statul român îi răsfață din anumite puncte de vedere și aici menționez resursele financiare care li se alocă pentru haine, hrană, vacanțe, școlarizare și educație.  Nemulțumirea mea intervine atunci când este vorba de copii care împlinesc 18 ani și respectiv 26 de ani, care trebuie să părăsească sistemul, să plece în stradă.

doinita nicolae1Liliana Manea: Asta e veșnica problemă nerezolvată a sistemului și a tuturor guvernărilor. Toți aleg să închidă ochii la problemele care nu sunt ale lor.  Acești tineri care ies din sistem după ce au terminat şcoala se trezesc direct în stradă. Asta nu e încă o etapă de abandon, poate cea mai dură, pentru că acum sunt pierduţi. Dintr-o dată, pe propriile picioare, fără un ban în buzunar, fără serviciu şi fără un acoperiş deasupra capului, și mai grav, cei mai mulţi nu ştiu ce e de făcut cu această libertate.

Întrebarea firească, în acest context, ar fi… De ce nu au aceleași șanse toți, sau cât mai mulți copii din centrele de plasament? De ce majoritatea, după ce împlinesc 18 ani, sunt ”expulzați din sistem”, aruncați în stradă și lipsiți de orice protecție socială?

Doinița Nicolae: Da, și din păcate nu depinde de noi. Noi doar sperăm că se va putea rezolva pe viitor. Ar fi bine dacă la nivel de județ ar exista niște locuințe sociale, garsoniere, ca timp de 2-3 ani de zile acești copii care ies din sistem să poată sta până se adaptează  la viața de adult.

Pentru copii care ies din sistem și au o meserie încercăm să rămână în sistem ca și angajați. Avem 2 apartamente, unul pentru fete și unul pentru băieți pe care le punem la dispoziția celor care ies din sistem și cărora nu li se poate face reintegrarea în familie sau ei nu doresc acest lucru. Îi ajutăm să-și găsească  serviciu și să se integreze în societate.

Liliana Manea: Lipsa programelor coerente, precum și absența unor strategii de ajutorare a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, cred căar trebui să impună nevoia lor de sprijin. Fie că ne referim la consiliere, la sprijin material, sau la alte intervenții pentru integrarea lor socială. De cele mai multe ori, ei sunt scoși din sistemul de stat fără nimic: nu au bani, nu au o locuință, nu au rude de la care să ceară ajutor. Sunt singuri, izolați, într-o lume străină.

Doinița Nicolae: Tinerii care părăsesc sistemul nu sunt deloc pregătiți pentru o viață independentă, acești copii au cordonul ombilical legat de noi, de sistem. Nu poți ca dintr-o dată să-i dai drumul pe stradă singur, când în permanență el a avut pe cineva care a avut grijă de el.

Mi-aș dori să se pună oameni competenți și cu dorința adevărată de a schimba ceva. Nu trebuie doar să fii șef, trebuie să faci și ceva pentru comunitatea care te-a ales.

Sunt multe de făcut. Din vechile clădiri de  la unitatea militară s-ar putea face niște facilități pentru locuințe și unde să învețe o meserie acești copii din sistem. S-ar putea vorbi la ISJ ca pentru toți acești copii care nu învață bine să urmeze o meserie din care să-și câștige o pâine după ce părăsesc sistemul.

Liliana Manea: Știu că aveți probleme și cu acei copiii care au avut probleme cu legea. După ce sunt aduși de poliție sunt integrați printre copiii cuminți din centre?

Doinița Nicolae: Se impune şi este necesar un centru de delicvenţă juvenilă. Există și copiii cu probleme, iar mie mi se pare nedrept pentru ceilalți copii care trebuie să stea în preajma celor care au fost extrași din familii din cauza unor grave situații de risc sau care sunt aduși chiar de poliție, și care au mari probleme de comportament. Desigur, unui copil îi acorzi prezumția de nevinovăție, ai încredere în el și crezi că îl poți ajuta să îndrepte lucrurile, dar este extraordinar de dificil. Să duci un copil cu probleme de violență, dintr-o familie unde el nu a văzut nici o formă de respect într-o colectivitate cu copii educați, respectuoși și deja formați frumos, este foarte greu.

Eu am spus mereu că se impune un centru de delicvență juvenilă, dar nimeni nu vrea așa ceva. Este o problemă la nivel național, care este ascunsă sub preș, și care este aruncată în ograda DGASPC-urilor. Indiferent de ce administrație se schimbă prin ministere, această problemă este tabu, nu este recunoscută.

Avem parte din ce in ce mai mult de violență, te șochează… violența verbală sau fizică, au devenit laitmotiv pentru mulți dintre semenii noștri… violență în școli, violență în familie, pe stradă, oriunde întoarcem capul sau ne conduc pașii, întâlnim violență sub toate formele.

Liliana Manea: Există violență în școli la toate formele de învățământ, nu poți ignora aceste lucruri. O societate trebuie să aibă și măsuri coercitive împotriva celor care au comportamente violente, sau măcar aceștia trebuie izolați de restul copiilor pentru a nu prolifera violența. Odată ce un copil are deja antecedente violente, clar are nevoie de ajutor de specialitate.

În altă ordine de idei, având în vedere că știu faptul că DGASPC este chemat mereu în teritoriu la primării ori de câte ori se ivesc  cazuri grave care impune ridicarea copiilor din familii. V-aș întreba în primul rând dacă sunteți mulțumiți de relația dintre DGASPC și primării, mai precis asistența socială din primării?

A doua întrebare: Ca și sistem de prevenție a abandonului copiilor și a unei monitorizări mai eficiente a comunităților unde gradul de sărăcie este mai ridicat și unde situațiile de risc pentru copii sunt inerente, aveți în vedere proiecte?

Doinița Nicolae: De exemplu, acum trei săptămâni am avut un caz la Ileana, care a fost și mediatizat de altfel, doi soți și doi copii care aveau lunar 2000 lei, dar care trăiau într-o mizerie de nedescris și cu multe lipsuri pentru că toți banii se duceau pe țigări și băutură. A doua zi am mers la urgență și le-am luat copiii. Acum acei copiii sunt la noi. Exemple de acest fel îți pot da foarte multe.

Contează foarte mult mediul și oamenii care formează un copil. Îmi doresc extraordinar de mult să înființez Centre de Zi în comunele cu nevoi și sper să reușesc. Mi-am dorit și am crezut în școala specială și am făcut-o, sper ca și cu centrele de zi să fie la fel. Asta e dorința mea cea mai mare. La Ștefan cel Mare deja avem un spațiu amenajat, o sală mare dotată, unde copii din comunitate merg ca la un centru de zi, unde își fac temele și se joacă.

Dar, în județul Călărași sunt comunități care au foarte mulți copii în nevoie, dar primarii au refuzat să facă un centru de zi. De exemplu la Modelu – 200 de copii, Budești – 600 de copii, Luica, Frumușani – 700 de copii, Grădiștea, Curcani,  Șoldanu, Gălbinași 625 de copii, Sohatu – 4,5 familii cu copii nu au unde locui, Mitreni, etc… sunt foarte multe. Degeaba am mers și am spus că se impune un centru de zi în aceste comunități, dar am vorbit în van, degeaba îmi doresc eu să fac lucruri dacă mă lovesc de obtuzitatea autorităților publice, am dorință dar nu am putință, din păcate. Deja a trecut mai bine de jumătate de an de când am vorbit cu primarii, dar nu s-a făcut nimic.

Prevenirea poate fi realizată  cel mai eficient prin furnizarea de servicii la nivel de comunitate prin centrele de zi, care să  funcţioneze ca un filtru pentru scăderea numărului de intrări în sistem, dar  şi pentru creşterea oportunităţilor de a reintegra copiii în familie (crescând astfel numărul de ieşiri).

Liliana Manea: Dacă există acest centru la Ștefan Vodă, de ce nu se înființează și în alte sate sau comune?

Doinița Nicolae: Din păcate mulți primari mi-au spus în față: ”Nu vreau”. Depinde de ce interese avem, ce obiective avem, ar spune cineva, dar de ce interesele meschine au puterea de a diminua calitatea noastră umană? Pentru că uitam lucrurile simple, de bază, aș spune. Uităm că prin acțiunile noastre influențăm viețile altora, fie că vrem fie  că nu vrem, și de aceea probabil că oamenii ar trebui să-și cântărească vorbele și faptele de 1000 de ori înainte de a le făptui.

Liliana Manea: Și de ce nu vor acești primari care au din păcate și niște comunități cu probleme? Care este motivația, chiar nu le pasă de comunitatea pe care logic ar fi să o păstorească și să o îngrijească?

Eu nu înțeleg unele lucruri. Dacă tot suntem cu toții oameni și toți teoretic suntem egali, deci de ce unele vieți par să fie mai apreciate decât altele? Există două jumătăți ale lumii, adică cei care cresc în familii normale și au și cei care nu au și cresc în sistemul de protecție sau în familii sărace? Nu spun că în mod fundamental sunt oameni răi cei care iau decizii și au în mână puterea, doar să mă întreb ce fel de evenimente ar trebui să se întâmple și i-ar face pe acești oameni să dea o mână de ajutor semenilor lor. Oare nu pot vedea dincolo de propriul lor nas și de anumite șicane din dorința de a-și conserva puterea? De ce au mai vrut puterea dacă nu vor să facă nimic pentru comunitatea care i-a votat?

Doinița Nicolae: Dacă autoritatea publică locală nu se implică, din păcate nu le poți face bine împotriva voinței lor, chiar dacă este cunoscut faptul că în comunitățile unde există un centru de zi, copii abandonați în sistemul de protecție a scăzut.

Din păcate eu nu am ca și o primărie decizia în mâna mea, eu DGASPC sunt terțiar și stau la mâna altora care pot decide. În ciuda agendelor și situațiilor reale din teritoriu pe care le dețin, eu mă rog de autorități să facem ceva pentru comunitate.

Liliana Manea: Acum, eu ca un om cu scaun la cap am un dubiu: nu vor sau pur și simplu nu înțeleg ce înseamnă a fi primar și care le sunt responsabilitățile? Au vrut puterea, acum o au. Oare de ce nu sunt capabili să vadă problemele comunităților și să intervină să le remedieze? Aruncă copiii din familiile cu probleme la DGASPC în ”curte”, când ar putea ca un centru de zi comunitar să ofere acestor copii ceea ce le lipsește acasă?

Doinița Nicolae: Primarii nu vor centre de zi, dar telefonează la DGASPC să mergem urgent să ridicăm copiii din familii cu probleme. Mi se pare că nimănui nu-i pasă. Le-am explicat că un centru de zi ar însemna beneficii multiple pentru comunitate, cum ar fi ca acei copii să nu mai fie luați din familie, crearea de locuri de muncă. Copilul este luat de șoferul centrului în fiecare dimineață, celor care au nevoie de îmbrăcăminte li se asigură, li se dă micul dejun, cei care sunt la grădiniță rămân în centru, ceilalți merg la școală, se asigură after school pentru a-i ajuta la teme și diverse activități, mănâncă de prânz, doarme, mănâncă din nou și apoi îl duce microbuzul acasă.

Acel copil a mâncat, are temele făcute pentru școală, s-a jucat, acasă doarme doar noaptea, iar a doua zi o ia de la capăt cu viața la centru. Acel copil nu va mai fi bătut, înjurat, neglijat, nu își va mai vedea părinții beți sau violenți, într-un cuvânt acel copil va beneficia de o altfel de educație și de viață și va ști să aleagă între bine și rău. Angajații centrului de zi îi vor forma pe acești copii care vor căpăta alte deprinderi și altă educație pentru viață. Prin educație acești copii nu vor mai deveni asistați sociali sau infractori.

Liliana Manea: Totuși, eu nu înțeleg de ce refuză primarii să facă aceste centre de zi? Ce îi costă? Acum sunt nenumărate resurse financiare care pot fi accesate. Cred că trebuie să ai bunăvoință, și după câte știu asta nu costă.

Doinița Nicolae: NU înțeleg documentația și din comoditate. M-am întâlnit acum de curând cu două firme de consultanță pentru proiecte consiliul județean POR și POCU împreună cu Daniel Ștefan, dar, din păcate nu sunt factor de decizie, nu am putere să duc la îndeplinire ceea ce nu depinde de mine.

Am vizitat Vâlcelele, Luica, Gălbinași, Nana și Ulmu, pentru a vedea clădiri, a verifica și identifica în teren necesitățile comunităților. Este nevoie de centre de zi pentru copii, centre de zi pentru adulți. Trebuie, se impune să facem ceva, suntem oameni. Trebuie să dorim să facem ceva. Eu vreau, dar am nevoie de ajutor. Vreau să fie o obligativitate a primăriilor acceptarea unei schimbări pentru binele comunității și spre binele județului.

Avem nevoie de ajutor ca să putem îndeplini ceea ce ar contribui la o viață mai bună pentru mulți oameni loviți de soartă.

Liliana Manea: Știu că în ciuda tuturor problemelor, totuși reușiți să ajutați foarte multe comunități cu nevoi din județul Călărași alături de FICE România. Care este povestea?

Doinița Nicolae: Dacă nu am putut realiza centrele, ne-am înrolat la FICE și așa am putut ajuta copii din comunitățile cu probleme. Ajutăm nu numai copiii noștri din sistem, ajutăm toți copii. Din păcate mai sunt foarte mulți copii în comunitate care au multe lipsuri, iar această federație (FICE) din donații, din sponsorizări, din contribuțiile redirecționate din impozitul pe venit, cei 2%, ajută cu rechizite, cu jucării, alimente, îmbrăcăminte și orice altceva îi este necesar unui copil. Nu știe nimeni, nu este mediatizat, dar noi facem lucrurile acestea pentru că ne-am asumat o misiune.

La toate școlile din județul Călărași care au avut nevoie, am dus caiete speciale pentru clasele I-IV, pentru că di păcate de ani de zile este aceeași problemă, părinții nu au bani să cumpere rechizite copiilor. Avem un protocol încheiat cu ISJ Călărași prin intermediul căruia am aflat și am putut distribui tuturor școlilor care au nevoie de caiete speciale, rechizite, jucării.

Prin aceste acțiuni suntem bucuroși că putem întoarce comunității un bine prin ajutorarea celor în nevoi. Din păcate în județul Călărași sunt multe familii care nu le pot asigura copiilor efectele necesare pentru școală.

Liliana Manea: Aici inclusiv ministerul ar trebui să facă ceva. Dacă spui că manualele sunt gratuite, atunci dă-le, iar programa trebuie făcută după aceste manuale. Nu ar trebui ca învățătorul  de la clasele I-IV să aleagă manuale și caiete pentru care părinții trebuie să mai scoată niște bani în plus din buzunar. Nu ar fi o problemă dacă i-ar avea, dar ce ne facem cu elevii ai căror părinți nu au posibilități să le cumpere manualele? Stau acasă sau sunt marginalizați, stigmatizați? De ce trebuie să cerem bani părinților dacă învățământul este gratuit: Nu toți copii trebuie să aibă acces la educație?… și iar ajungem la omenie și compasiunea față de aproapele în nevoie…

Doinița Nicolae: Așa este, părinții abia au bani de caiete, de  unde să plătească manuale și caiete speciale? Acum, în 2017, să fii elev la școală cu drepturi și obligația de a merge la școală, dar să nu ai bani să-ți cumperi un caiet, este mai mult decât grav pentru societate.

Liliana Manea: Parvenitismul autorităților publice locale și centrale și lipsa de educație, poartă implicit către pierderea omeniei și umanității. Nu por explica altfel lipsa de preocupare a guvernelor, dacă tot anunță cu emfază că învățământul obligatoriu e gratuit și că toți suntem egali.

Doinița Nicolae: Dar avem și lucruri pozitive în teritoriu care merită spuse și lăudate. De exemplu, Sărulești este o comună de nota 10. Nu am nici un copil în plasament de acolo, primăria a atras ONG-uri și s-a implicat alături de ele pentru a schimba în bine comunitatea. Acolo aveau foarte multe familii sărace, erau furturi, multe infracțiuni, abandon școlar, etc. Tot aparatul de specialitate de la primărie s-au gândit ce să facă și cum să facă, având în vedere că nu aveau bani, și au făcut un ONG prin care au reușit să atragă bani.

Primii care au beneficiat din proiectele de infrastructură, adică apă curentă, canalizare și drumuri, au fost cei cu lipsuri, cei săraci, cărora le-a crescut stima de sine și care și-au schimbat mentalitatea. Au înțeles că sunt importanți pentru comunitatea din care fac parte.

Tot prin ONG au făcut o cantină socială pe lângă primărie, care asigura mâncarea pentru familiile foarte sărace. Lucrurile bune care s-au făcut prin acest ONG au atras și alte lucruri bune. S-a implicat și biserica, iar din sponsorizări și din donații se oferă mâncare și ajutor și pentru bătrâni.

În afara acestor lucruri, Sărulești având implementat proiectul de management al deșeurilor, poate oferi familiilor sărace în afara hranei și bani, din reciclarea deșeurilor selective strânse. Toți banii care se încasează de la firma de reciclare se împart acestor familii, pe membru de familie.

Acesta este un exemplu de nota 10 pentru autoritatea publică locală din Sărulești. Au demonstrat că dacă vrei, se poate! Mi-aș dori ca acest primar să fie dat exemplu pentru ceilalți primari. A demonstrat că dacă vrei, poți și că omul sfințește locul.

Liliana Manea: Ați spus bine: Omul sfințește locul!. Și acest primar a demonstrat că a fi om nu costă nimic, trebuie doar să îți pese și să vrei să faci. Totul depinde valorile după care ne conducem în viață.

În încheierea acestei discuții, în primul rând spun că sunt fericită să am asemenea prieten și că îți doresc cât mai multă putere de muncă pentru a împlini visele și idealurile copiilor tăi din sistem și nu numai! Îți doresc să rămâi în continuare un OM cu coloană vertebrală care are curajul să lupte pentru binele celor aflați în nevoi! Felicitări pentru tot ceea ce ai realizat!… și fie ca Dumnezeu să-ți dea puterea și tenacitatea de a reprezenta cu cinste și demnitate interesele DGASPC în fața autorităților publice, cărora sper ca Dumnezeu să le lumineze mințile și sufletele pentru a lupta alături de voi și a contribui la bunăstarea semenilor noștri aflați în situații grele de viață.

Concluzii: Am fost învățați să fim plini de compasiune când eram copii mici, am fost învățați de către părinții noștri să fie respectuoși și să împărțim jucăriile noastre, am fost învățați să îi ajutăm pe alții mai slabi ca noi sau în nevoi… am fost învățați să-i tratăm pe ceilalți așa cum ne-am dori să fim tratați… Dar, iată unde am ajuns… ne-am pierdut compasiunea noastră în luptele pentru a deține bunuri și putere, ne-am pierdut capacitatea de a avea grijă și de a-i înțelege pe cei mai nefericiți de soartă decât noi…

Poate că ar trebui să reflectăm la momentul am ales să închidem ochii la problemele care nu sunt ale noastre… și ar trebui să răspundem apelului făcut de Doinița Nicolae, și să oferim ajutorul nostru pentru a contribui la o viață mai bună pentru mulți oameni loviți de soartă… și poate nu vom mai fi o țară de asistați social, ci o țară cu Oameni care sunt binevoitori, simt compasiune pentru nenorocirile altuia, plini de bunătate și omenie… Pentru că nu suntem altfel decât așa cum ne tratăm unul pe celălalt!

Liliana Manea

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.