Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Evenimente, Ultimile Știri — noiembrie 27, 2018 at 19:25

Muzeul Dunării de Jos vă invite la vernisajul expoziției “1914 – 1918. DRUMUL SPRE UNIRE”

by

Muzeul Dunării de Jos, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Călăraşi, organizează joi, 29 noiembrie, la ora 13, la sediul din str. Progresului 4, vernisajul expoziţiei “1914 – 1918. DRUMUL SPRE UNIRE”, eveniment dedicat Programului ”Centenarul Marii Uniri”.

La 1 Decembrie vom sărbători unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră naţională: împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918. În spiritul acestei sublime pagini de viaţă a neamului nostru, Muzeul Dunării de Jos a organizat, pe tot parcursul anului, activităţi care au scos în evidenţă patriotismul şi mândria identităţii naţionale, punând accent pe conştientizarea importanţei actului Unirii, dar şi pe jertfa de secole a eroilor care şi-au dat viaţa pentru realizarea unui vis aparent imposibil: unirea tuturor românilor.

Proiectul “1914 – 1918. DRUMUL SPRE UNIRE”, îşi propune să prezinte prin intermediul unor soluţii noi, adaptate cerinţelor muzeale, parcursul istoric, la care au contribuit şi călărășenii, ce pornește de la anii neutralității și până la Declaraţia de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

Expoziția prezintă numeroase obiecte de epocă, fotografii și documente semnificative legate de realizarea Marii Uniri.

Organizată de Muzeul Dunării de Jos, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, expoziția “1914 – 1918. DRUMUL SPRE UNIRE” va putea fi vizitată până în februarie 2019, zilnic, între orele 9-17.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.