Editoriale, Monumentele Neputinţei — octombrie 29, 2013 at 20:46

Monumentele neputinţei, Grădiniţa Lizuca… de când lupii căţei…

by

IMG_0982A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată… Aşa încep toate poveştile,aşa începe şi această poveste…din 2008. O poveste abandonată, de mulţi uitată. In oraşul nostru gri, multi copii suferă din cauza celor mari, din cauza nepăsării lor. Uneori ne gândim numai la noi, să ne fie bine, să plecăm în vacanţe luxoase, să mergem în restaurante răsărite sau în baruri de fiţe. Poate aşa ne-a fost ursit, să avem funcţii importante sau să ne naştem într-o familie cu situaţie financiară bună. Dar cei care muncesc zi de zi pentru a le oferi copiilor un trai decent? Cei care se mulţumesc cu puţin şi stiu că acolo undeva chiar şi în două apartamente de bloc îi pot duce în fiecare zi să înveţe.

Aceştia sunt multumiţi de cadrele didatice care cu dragoste şi rabdare duc serii de copilasi pe băncile scolii. Numai educator să nu fii, să faci lecţii, să le captezi atenţia la 20 de copilaşi într-un dormitor. Spunându-le mereu că vor fi mutaţi într-o grădiniţa noua, spaţioasă, frumoasă. Construcţia a fost începută in 2008 dar va fi terminată , ştim o vorba din bătrâni ,,în 2o00, toamna ” . Vorbe, vorbe, promisiuni … iar copiii tot înghesuiţi într-o sufragerie, un dormitor, iar la joacă în parcare printre maşini.

Dorina Ichim

Grădiniţa Lizuca din Călăraşi, funcţionează într-un apartament de bloc. În anul 2008 a început şi este ridicată la roşu grădiniţa nr 12 în curtea şcolii nr 11. În 2009 trebuia terminată… de atunci nepăsare şi dezinteres… aproape 7 ani diriguitorii învăţământului călărăşean şi autorităţile publice au uitat de această construcţie…

Autorităţile locale,aleşii nostrii, consilierii, care promiteau marea cu sarea, să răspundă, să găsească soluţii la această problemă. Primarul Daniel Drăgulin, senatorul Liviu Tomoiagă, deputaţii Daniel Florea şi Maria Dragomir ce răspuns au la această problemă?

Ce fac şefii inspectoratului  şcolar şi alţi activişti din inspectorat? Ce face Simion Bica? Bine şi  nu numai ei… de ce este lăsată o investiţie  în care s-au băgat bani, de izbelişte? Unde sunt politicile publice ale actualei puteri în domeniul învăţământului?

Au actualele autorităţi o viziune, priortăţi, politici publice, într-un cuvânt o strategie? Nu!… În  schimb exhibează demagogic în fotografiile de la evenimentele cu copii…

Aceasta nu este o critică… este o revoltă…

Cetăţenii nu mai suportă ipocrizia şi demagogia şi nepăsarea pentru lucrurile importante pe care ar trebui să le facă administraţia…

Nelu Bălaşa

[wzslider autoplay=”true”]

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page