Dezvoltare durabilă, Economie — martie 10, 2014 at 09:42

Ministrul Muncii: Vrem să motivăm bugetarii, s-a propus acordarea a două salarii brute/an ca premiu de excelenţă

by

Ministrul Muncii Rovana Plumb a declarat, duminică seară, că se doreşte motivarea personalului bugetar să furnizeze servicii de calitate şi, în acest sens, s-a propus acordarea a două salarii brute pe an ca premiu de excelenţă.

rovana plumb

“În sistemul public trebuie să existe într-adevăr o motivare a angajaţilor, în aşa fel încât să putem să-i cointeresăm să furnizeze servicii publice de calitate. Se lucrează la acest lucru, de exemplu s-a propus să se dea două salarii brute pe timpul unui an ca un premiu de excelenţă, tocmai pentru a cointeresa salariaţii”, a spus Rovana Plumb, la România TV.

Ministrul Muncii a mai spus că Legea privind sistemul unitar de salarizare în sistemul public trebuie să sufere unele modificări pentru că există “discrepanţe”. “Cadrele medicale cu postliceal au salarizarea mai mare decat cadrele medicale cu studii universitare, ceea ce răstoarnă sistemul de valori”, a exemplificat Plumb.

Sursa:mediafax

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page