Politica, Politici europene — octombrie 4, 2013 at 16:07

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici: România a încasat peste două miliarde de euro de la Comisia Europeană în acest an

by

eugen teodorovici - ministruComisia Europeană a rambursat României peste două miliarde de euro în perioada 1 ianuarie – 2 octombrie 2013, suma totală returnată în actuala perioadă de programare fiind de peste 4,2 miliarde de euro.

“România a încasat peste două miliarde de euro de la Comisia Europeană în acest an, valoarea totală a rambursărilor ajungând în prezent la un nivel aproape dublu faţă de sfârşitul anului 2012. Cu alte cuvinte, suma încasată în 2013 este aproape egală cu cea returnată de Comisie în întreaga perioadă 2007-2012, fapt care demonstrează eficienţa măsurilor implementate de Guvernul României în acest an”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Cea mai mare sumă a fost rambursată în cadrul Programului Operaţional Regional – peste 572 milioane de euro. Pe locul al doilea din punct de vedere al fondurilor rambursate se situează Programului Operaţional Sectorial Dezvoltare Resurselor Umane, în cadrul căruia au fost returnate fonduri în valoare de peste 571 milioane de euro. Prin Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost rambursate fonduri de peste 441 milioane de euro, iar prin Programul Operaţional Sectorial Transport a fost returnată o sumă de peste 429 milioane de euro.

La data de 2 octombrie a.c., suma solicitată Comisiei pentru a fi rambursată României era de peste 4,56 miliarde de euro, rata de absorbţie curentă ajungând astfel la aproape 24%.

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.

You cannot copy content of this page